Onorel „Haiducul“ şi cazul Oneşti: cât de important este profilul psihologic al unui criminal într-o anchetă

Onorel ”Haiducul” la mormântul copilului său mort la nici doi ani FOTO Facebook

Povestea prahoveanului Onorel Lupu, evadatul care a pus în mişcare, în primăvara anului trecut, peste 150 de poliţişti din Prahova, Sibiu şi Bucureşti ar fi trebuit să reprezinte un caz şcoală pentru Poliţia Română. Şi atunci s-au făcut gafe, ca şi în cazul de la Oneşti.

Bărbatul a reuşit atunci să fenteze aproape o lună poliţiştii, pe care i-a plimbat prin toate văgăunile din trei comune, fără să fie prins. Târziu, când şi-au dat seama că „haiducul” este în avantaj, poliţiştii prahoveni au apelat la Dorin Dumitran, profilerul IGPR, care a descoperit indicii esenţiale pentru rezolvarea cazului.

Iniţial, a fost urmat paradoxul evadatului, pentru prinderea lui Onorel Lupu. Statistic, peste 80 la sută dintre cei care fug din închisoare se ascund acasă, deşi ştiu că vor fi prinşi. În cazul ”haiducului” principiul s-a confirmat. A fugit din ferma penitenciarului Ploieşti şi pe jos a mers la Şoimari, comuna sa natală. Poliţiştii însă l-au căutat în pădurile din zonă, ignorând un aspect esenţial din biografia bărbatului.

Cu câteva luni înainte de a fi încarcerat pentru furturile comise, Onorel şi-a pierdut copilul, un băieţel care nu a apucat să împlinească doi ani. Nu în pădure a mers prima dată ”haiducul”, ci la mormântul copilului unde a şi dormit în fiecare seară de la momentul evadării. Onorel a explicat după ce a fost prins că şi-a dorit să nu-şi lase singur băiatul în noaptea de Înviere, acesta fiind motivul pentru care a şi fugit din închisoare.

Onorel dormea la mormânt, poliţiştii hălăduiau prin păduri

„El s-a dus să-şi vadă mormântul copilului să retrăiească sentimentul de tată. Asta a fost toată motivaţia lui, asta l-a determinat să plece din închisoare. El, în cele din urmă s-a lăsat să fie prins, dar în mod cert avea nevoie să mai retrăiască sentimentul de tată pe care nu-l putea regăsi în altă parte decât lângă mormântul copilului. Aici este vorba despre un alt celebru principiu, al eternei reîntoarceri la locul faptei. Este valabil mai mult în crime, violuri, dar poate fi valabil şi în cazul acesta, reîntoarcerea la locul undei ai comis ceva, la locul unde s-a întâmplat ceva important, la locul de care te leagă ceva. Există şi finalitatea ca un fel de jertfă, sinuciderea”, explică Andrei Banu, colonel(r), unul dintre cei mai buni judiciarişti români.

”Odată ce ai aceste informaţii, ai 80 la sută cazul rezolvat”

Profilul psihologc al criminalului este esenţial în rezolvarea unui caz, iar poliţiştii ar trebui să ţină seama întotdeauna de aceste aspecte, spune Andrei Banu. „Profilul criminal este ca o amprentă care se compară cu cea digitală. Profilul lui este unic, nu se repetă în altă parte, are trăsături specifice, fiecare individ are o personalitate distincă, o semnătură proprie. Profilul criminal este ca o autopsie a psihicului”, spune Andrei Banu. La fel de imporant este şi profilul psihilogic al victimei şi mobilul crimei. ”Odată ce ai aceste informaţii, ai 80 la sută cazul rezolvat, pentru că se restrânge enorm aria de căutare”, explică colonelul Banu de ce este atât de important ca anchetatorii să ţină seama de sfaturile psihologului criminalist care analizează din alt unghi săvârşirea unei fapte penale şi autorul ei.

Haiducul Onorel Lupu a fost prins la 30 de zile de la evadare, dar nu de către poliţişti, ci de oamenii din sat. Era în drum spre cimitirul din Matiţa, unde dormea în fiecare noapte, în timp ce poliţiştii îl căuta pe uliţele din sat şi prin păduri. Haiducul se pregătea de jerfa supremă. Le-a mărturisit poliţiştilor că intra în casele oamenilor nu doar pentru mâncare, ci căuta mai ales ”şoricioaică”. Gândul lui era să-şi pună capăt vieţii la mormântul băiatului.

Povestea tristă din spatele evadării acestui bărbat a impresionat judecătorii din Ploieşti care i-au dat pedeapsa minimă pentru evadare: şase luni.