Ploieşti

articolul anterior articolul urmator

VIDEO Adrien Brody şi Rachel Weisz „au aruncat în aer“ Castelul Peleş. Filme celebre turnate în Prahova

0
31 Oct 2013 10:29:15
Autor: Dana Mihai
Adrien Brody şi Rachel Weisz, pe platourile de la Peleş, unde s-a turnat pelicula „Fraţii Bloom“. FOTO arhive personale muzeografi Peleş
Adrien Brody şi Rachel Weisz, pe platourile de la Peleş, unde s-a turnat pelicula „Fraţii Bloom“. FOTO arhive personale muzeografi Peleş

Sergiu Nicolaescu, Draga Olteanu Matei, Adrien Brody şi Rachel Weisz sunt doar câţiva dintre actorii care au jucat în filme turnate în spaţii şi locuri pitoreşti din Prahova. Cel mai solicitat decor, atât pentru filmele româneşti, cât şi pelicule străine, este Castelul Peleş din Sinaia

Frumuseţea cadrelor naturale şi opulenţa interioarelor fac din Castelul Peleş, fosta reşedinţă a regilor României, unul dintre cele mai căutate locuri folosite ca decor pentru pelicule române şi străine.

Ultimul film în care s-au folosit cadre turnate la Peleş este „Christmas at Castlebury Hall“, în care a jucat şi fostul agent 007, Roger Moore, de data aceasta în rolul unui bunic nesuferit. În acest caz, doar echipa tehnică a filmului s-a deplasat la castel, în 2011, pentru filmarea unor cadre exterioare.

Direct de pe platourile de la Hollywood pe terasa Castelului Peleş au venit actorii americani Adrien Brody, Mark Ruffalo şi frumoasa Rachel Weisz, pentru filmări la pelicula „Fraţii Bloom“. „În 2007, actorii şi echipa au vizitat domeniul regal, au filmat pe terasă şi au cules foarte multe informaţii. Interioarele au fost recreate pe platourile din America, la Warner Bros“, ne-a spus muzeograful Alexandru Duţă.

În această comedie, Castelul Peleş, transformat în reşedinţă a unuia dintre protragonişti, este aruncat în aer. Personalul castelului păstrează şi acum fotografii cu celebrii actorii care i-au vizitat pentru filmări.

Măsuri speciale pentru filmări

Tot la Sinaia a fost turnat şi filmul „Carol I - Un destin pentru România“, lansat în 2009. Sergiu Nicolaescu, regizor şi actor în rolul principal, a filmat scene în cabinetul de lucru al regelui, în dormitorul regal, sala pentru micul dejun, dar şi pe spectaculoasa terasă de la Peleş.

Sergiu Nicolaescu în timpul filmărilor de la Peleş pentru Carol I. Foto arhive personale muzeografi Peleş

„În timpul filmărilor, fie că vorbim de cadre interioare sau exterioare, măsurile sunt speciale: piesele valoroase sunt înlocuite cu obiecte de recuzită şi se foloseşte doar lumină rece, pentru a nu deteriora exponatele. De asemenea, este interzis ca oricine din echipa tehnică să se urce pe statui, pe balustrade sau să calce iarba", ne-a mai spus Alexandru Duţă.

Echipa lui Coppola, la Muzeul Ceasului din Ploieşti

În 2006, cunoscutul regizor Francis Ford Coppola a filmat în România „Tinereţe fără tinereţe“, o peliculă inspirată de nuvela lui Mircea Eliade. Echipa tehnică a venit şi la Ploieşti, unde a filmat mai multe cadre interioare şi exterioare, la Muzeul Ceasului, acum intrat în renovare.

Matt Damon, Tim Roth, Gheorghe Dinică şi Marcel Iureş sunt doar câţiva dintre actorii distribuiţi în această peliculă. „Muzeul se preta la o astfel de abordare, recrearea unor interioare de început de secol 20 şi până în perioada interbelică“, ne-a spus Vali Savu, şeful de secţie al muzeului.

Piesele valoroase de aici au fost împrumutate, de-a lungul timpului, pentru a deveni decoruri, cum este cazul unei pendule, folosită în filmul „Adela“, din 1984, cu Marina Procopie, în regia lui Mircea Veroiu sau un patefon care apare într-un videoclip al jazzistului Emy Drăgoi.

Conacul Bellu, fieful Chiriţiei

Plasat într-un decor de vis, printre vii pline de rod, Conacul boierului Bellu din Urlaţi a fost, înainte de 1989, reşedinţa Coanei Chiriţa, jucată de Draga Olteanu Matei. Interioarele au fost perfecte pentru această peliculă în care au mai jucat Dem Rădulescu, Ileana Stana Ionescu sau Rodica Popescu - Bitănescu.
În anii '80, aici s-au mai turnat filme precum „Hanul dintre dealuri“ (1988), cu Gina Patrichi, „Martori dispăruţi“ (1988), cu Manuela Hărăbor sau „Lacrima cerului“ (1989).

„Ghost Rider 2“, pe Valea Doftanei

În 2010, filmările la producţia americană „Ghost Rider 2“, cu Nicholas Cage în distribuţie, s-au desfăşurat şi în Prahova, la Telega, pe podul de pe Valea Doftanei. „A fost foarte spectaculos, a fost simulat un accident de maşină şi câteva explozii“, ne-a spus Ilie Gheorghe, primarul comunei Telega. El a fost şi cel care s-a ocupat, la rugămintea staff-ului filmului de obţinerea tuturor autorizaţiilor şi aprobărilor. Din păcate, la această filmare au participat doar sosii ale actorilor şi câţiva cascadori.

„După dealuri“, filmat la Câmpina

Mai recent, pelicula „După dealuri“, inspirat din cazul exorcizării de la Tanacu, în regia lui Cristian Mungiu, a fost şi el filmat, în mare parte, în oraşul Câmpina, în apropiere de fosta tabără pentru copii de la Voila. Pentru cadre a fost folosită o mănăstire din lemn, creată special pentru acest film. Peisajele naturale din zonă, dar şi parcurile şi alte locuri din Câmpina, apar, de asemenea, în acest film.

Filmul a fost premiat la Cannes, în 2012, cu trofeul pentru cel mai bun scenariu.

Pe aceeaşi temă

VIDEO Moromeţii s-au mutat la Talpa în filmul lui Stere Gulea

VIDEO Nicholas Cage a filmat pentru „Ghost Rider 2” la Sibiu

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările