Percheziţii în Prahova la o grupare de cămătari. Descinderile mascaţilor au loc la Ploieşti şi Vălenii de Munte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şapte persoane, suspectate de cămătărie, vor fi aduse la audieri la sediul Poliţiei în urma unor percheziţii care au loc, miercuri 11 decembrie, la Ploieşti şi Vălenii de Munte. Cămătarii sunt acuzaţi şi de şantaj.

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova efectuează 12 percheziţii pe raza judeţului Prahova, la locuinţele şi sediile sociale ale unor societăţi folosite de persoane bănuite de cămătărie şi şantaj. Şapte mandate de aducere vor fi puse în executare.

Percehziţiile sunt făcute de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, Serviciului de Ordine Publică şi Poliţiei Oraşului Vălenii de Munte.


Din cercetări au rezultat indicii că, în perioada 2014-prezent, persoanele bănuite ar fi împrumutat diverse sume de bani unor persoane din judeţ, iar pentru recuperarea lor ar fi solicitat dobândă. Totodată, persoanele în cauză ar fi săvârşit asupra persoanelor împrumutate fapte de şantaj.

7 persoane vor fi conduse la sediul poliţiei, pentru audieri.

La activităţi participă lucrători de la Gruparea Mobilă de Jandarmi Matei Basarab Ploieşti şi Serviciul Criminalistic din cadrul I.J.P. Prahova.

Activităţile au beneficiat de suportul operaţional al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite