Ploieşti: Afacerile„NAC Industrii“, cercetate de DNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Diana Severin, fosta şefă a Vămii Ploieşti, a avut dreptate în privinţa neregulilor de la NAC Industrii. Şefii firmei sunt în atenţia DNA pentru şpagă.

Mihai Moise, reprezentantul SC NAC Industrii cu sediul în Bucureşti, dar care îşi desfăşoară activitatea în Plopeni, şi Marian Toma, director la acceaşi firmă, au fost reţinuţi de procurorii DNA pentru cumpărare de influenţă. În anchetă mai este cercetat şi Ştefan Ene, consilier al directorului general al SC Oil Terminal SA Constanţa, acuzat că ar fi primit mită de la aceştia 43.000 de euro.

Procurorii arată în rechizitoriu faptul că, pe 6 ianuarie 2011, Ene Ştefan ar fi primit banii de la Mihai Moise pentru a interveni pe lângă directorul general al Oil Terminal şi a-l determina să livreze către Nac Industrii reziduuri petroliere în condiţii avantajoase de preţ şi cantitate. Firma le transforma apoi în combustibili lichizi.

Despre afacerile dubioase ale NAC Industrii şi Oil Terminal Constanţa a vorbit săptămâna trecută şi Diana Severin, fosta şefă a Vămii Ploieşti. „Mi-am dat seama că unele produse petroliere erau achiziţionate în regim suspensiv, deşi aveau proprietăţi similare celor accizabile.

Practic, acestea erau substituite, iar destinaţia lor schimbată, producându-se astfel o evaziune fiscală", spunea fostă şefă a Vămii. De altfel, pentru Nac Industrii, Diana Severin a făcut, în iunie 2009, o adresă către Autoritatea Naţională a Vămilor în care semnala aceste nereguli.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

logo ads
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite