Ploieşti: Alexandru Bădulescu trăieşte în umbra „Dirijorului magician”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La venerabila vârstă de 80 de ani, profesorul doctor în muzicologie conduce Muzeul „Paul Constantinescu”, pe care el însuşi l-a înfiinţat în urmă cu 15 ani, în memoria celui cunoscut drept „dirijorul magician”.

Viaţa profesorului şi doctorului în muzicologie Alexandru Bădulescu este un exemplu de un mare altruism. 

Atât munca sa profesională, cât şi toate preocupările sale de zi cu zi au fost puse, de peste 50 de ani în slujba păstrării vii a memoriei celui care a fost dirijorul şi compozitorul român Paul Constantinescu.

Un alt drum
Drumul său în viaţă părea să aibă un alt curs, fiind învăţător în satul natal Dara, comuna Şarânga, actuala Pietrosele, din judeţul Buzău, în 1948.

Un an mai târziu, însă, ajunge în comuna Monteoru, unde reuşeşte să formeze un cor mixt, din femei şi bărbaţi, cu toată suflarea comunei.

„Mai încercasem înainte să fac un cor mixt, dar aici, pentru că era o zonă mai dezvoltată, cu o schelă şi mulţi salariaţi, am vrut să fac un cor cum nu se mai văzuse. Am adunat eu câţiva oameni, dar mi s-au părut puţini, aşa că am mers într-o zi la primarul de atunci şi l-am rugat să facă parte din cor. Nu a vrut iniţial, dar apoi a acceptat şi el si secretarul său, după care s-au înscris în cor foarte multe persoane din acea comună, după exemplul primarului”, explică profesorul Bădulescu.

Merite deosebite
Cu acest cor, el a câştigat premiul I la un concurs zonal şi locul al II-lea la un concurs pe judeţ.

Fiind foarte apreciat de către toţi membrii jururiului, a fost chemat la primul congres la căminelor culturale, care a avut loc la Bucureşti.

„A fost prima mea ieşire mai departe de gara Olteni şi prima dată când am văzut Ploieştiul şi centrul capitalei. La congres am întâlnit pe ministrul Petru Groza, pe scriitorul Mihail Sadoveanu şi alte vârfuri ale culturii din vremea respectivă”, îşi aminteşte directorul.

În fruntea culturii prahovene
La 1 aprilie 1950 a fost numit şeful Secţiei de Cultură în Mihăileşti, Buzău, însă, în toamna acelui an a fost înrolat în armată, de unde s-a întors în 1953.

De atunci desfăşoară activităţi culturale şi s-a implicat activ în viaţa muzicală autohtonă.

În umbra maestrului Constantinescu
Viaţa lui Alexandru Bădulescu este ca o poveste pe care şi-o aminteşte în fiecare clipă, în detaliu.

El l-a cunoscut îndeaproape şi a trăit alături de marele compozitor şi dirijor  Paul Constantinescu, a căuri activitate a susţinit-o atât în timpul vieţii cât şi după moarte.

„Eu sunt cel care a iniţiat Muzeul «Paul Constainescu», în urmă cu 15 ani, pe când eram şeful Secţiei de Cultură”, spune, cu emoţie în glas, directorul.

Moştenirea cumnatei dirijorului
Casa care găzduieşte muzeul a aparţinut fratelui dirijorului, Mihai Constantinescu, care era profesor la Institutul de Petrol şi Gaze din Bucureşti, dar care a murit în 1983. 

Imobilul a revenit apoi soţiei acestuia, însă, pentru că familia nu avea niciun moştenitor, Eleonora Constantinescu a dorit să doneze imobilul statului, pentru a fi folosit ca muzeu în memoria cumnatului ei, compozitorul Paul Constantinescu.

De atunci, casa a fost folosită pentru a aminti ploieştenilor şi nu numai de opera şi viaţa maestrului.

Copiii duc muzica mai departe
În fiecare an aici este organizat un concurs cu acelaşi nume, dedicat tinerilor muzicieni care doresc să se afirme în lumea artiştilor consacraţi, iar anul acesta, muzeul găzduieşte centenarul dedicat lui Paul Constantinescu.

Un centenar al cărui suflet este, desigur, directorul muzeului, Alexandru Bădulescu.

Întrebări şi răspunsuri
Aţi fost întotdeuna atras de muzică?

A.B.: La început am profesat ca învăţător în satul meu natal Dara din comuna Şarânga, judeţul Buzău. Printr-o serie de împrejurări am ajuns, câţiva ani mai târziu, să fiu numit şeful culturii, iar de atunci am rămas în acest domeniu.

A moştenit vreunul dintre copiii dumnevoastră pasiunea pentru muzică?
A.B.: Băiatul meu este inginer la o fabrică din Ploieşti şi are doi copii gemeni, dar mai am şi două fete, una dintre ele a absolvit Academia de Ştiinţe Economice, la secţia Relaţii Internaţionale şi are la rândul ei un copil, iar fata cea mică a absolvit tot ASE dar la Management şi lucrează la o bancă.

Ce-i place
Alexandru Bădulescu iubeşte tot ceea ce ţine de artă şi de frumos. Marea lui pasiune este muzica clasică, domeniu pe care a dorit întotdeuna să-l cunoască mai bine şi să-l exploreze la maximum.

Ce nu-i place
Nu îi place când oamenii lasă ignoranţa şi uitatea să şteargă din memoria unei naţiuni imaginile unor personalităţilor ilustre, care au scris istorie în muzică sau în alte domenii artistice, oameni a căror memorie merită să fie cinstită la adevărate valoare a muncii lor.

PROFIL
Născut

20 februarie 1929, satul Dara, comuna Şarânga, judeţul Buzău
Studii
Conservatorul, Universitatea de Muzică profilele Pedagogie dirijat şi Compoziţie muzicologie.
Experienţă
Aproximativ 60 de ani de activitate culturală
Familie
Căsătorit, are trei copii şi trei nepoţi

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite