Poliţia a identificat-o pe şoferiţa care a condus zeci de kilometri pe contrasens pe DN1. Ce va păţi femeia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un martor a surprins o maşină care circula pe contrasens pe DN1 FOTO captura Facebook/Dani Hamza
Un martor a surprins o maşină care circula pe contrasens pe DN1 FOTO captura Facebook/Dani Hamza

Poliţiştii din Prahova au reuşit să o identifice pe şoferiţa filmată de un alt participant la trafic în timp ce conducea pe contrasens, pe DN1, pe raza judeţului Prahova. Şoferiţa nu poate fi sancţionată în niciun fel pentru că filmarea nu a fost realizată cu aparatură omologată.

”Cu privire la înregistrarea video apărută în spaţiul public, proprietarul autoturismului prezentant în imagini a fost identificat. În conformitate cu art. 109 din OUG nr. 195/2002, constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se realizează direct de către poliţistul rutier şi cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Prahova.

Totodată au fost dispuse verificări interne faţă de  poliţiştii aflaţi în serviciu, despre care bărbatul care a realizat filmarea a precizat că nu au răspuns solicitării după două apeluri la 112.

În funcţie de rezultatul anchetei interne ”urmând să se dispună măsuri, în condiţiile legii”, se arată în comunicatul Poliţiei.

Şoferiţa a fost filmată în cursul nopţii de duminică spre luni, în jurul orelor 2, în timp ce conducea pe contrasens pe DN1, pe tronsonul Băneşti-Breaza. 

„Cretină cu 130 km/h pe contrasens! DN1 între Băneşti şi Breaza. IL 04 UYG Ford Fiesta“, a scris Dani Hamza pe grupul TraficTube de pe Facebook.

Autorul filmării a precizat că femeia care se afla la volanul unui Ford Fiesta înmatriculat în judeţul Ialomiţa a condus pe contrasens până la intrarea în Predeal, unde a făcut stânga spre Pârâul Rece, dispărând în noapte.

Deşi martorul a sunat la 112 de două ori pentru a cere intervenţia unui echipaj de la Poliţia Rutieră, poliţiştii nu au organizat filtre pe DN1 pentru a opri maşina care circula pe sens contrar. 

„Pentru ăştia de s-au trezit că "n-ai auzit de 112"... am sunat, de aceea n-am filmat mai mult, mi-au zis ca îl opresc la Comarnic, trecand de Comarnic am mai sunat inca o data, au zis ca il opresc la Sinaia. Apoi la Predeal a facut oaia stânga spre Pârâul Rece. Rezultat 0. La politie am vorbit ambele dăţi cu agent Albu, politia Prahova, care se va alege si cu o plangere pentru ca nu a facut absolut nimic“, a precizat Dani Hamza. 

SURSA FACEBOOK TraficTube - postat de Dani Hamza

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite