Ploieşti

articolul anterior articolul urmator

Prejudiciu de 1,7 milioane de lei din ţepe cu firme şi file CEC semnate în fals

0
14 Feb 2013 10:47:30
Autor: Dana Mihai
Membrii grupării au recurs la tot felul de scheme financiare. FOTO arhivă Adevărul Ploieşti
Membrii grupării au recurs la tot felul de scheme financiare. FOTO arhivă Adevărul Ploieşti

Trei persoane sunt cercetate de poliţiştii de la BCCO Ploieşti şi procurorii DIICOT după ce au produs un prejudiciu de 1,7 milioane de lei prin tot felul de scheme cu firme, dar şi instrumente de plată pe care falsificau semnături. Suspecţii s-au folosit şi de persoane fără posibilităţi financiare pentru preluarea unor societăţi

Cele trei persoane sunt suspectate că, în perioada 2008-2010, au constituit un grup infracţional organizat specializat în comiterea de infracţiuni de natură economică.

Astfel, în calitate de administratori şi asociaţi, sau neavând nicio calitate în mai multe societăţi comerciale, au indus şi menţinut în eroare reprezentanţii unor firme din ţară, pentru încheierea sau derularea unor contracte de achiziţii mărfuri.

Pentru achitarea contravalorii mărfurilor astfel achiziţionate, membrii grupării au emis bilete la ordin şi file CEC, deşi nu exista disponibil în cont, iar societăţile comerciale folosite figurau în Centrala Incidentelor de Plăţi.

De asemenea, în baza probelor administrate, a rezultat că în perioada 2009 - 2010, membrii grupării s-au folosit de persoane fără posibilităţi financiare, pentru preluarea unor societăţi comerciale folosite în scopul obţinerii de venituri ilicite.

Mai mult, membrii grupării se prezentau sub identitate falsă la diferite societăţi comerciale de unde achiziţionau produse, executând în fals semnăturile reprezentanţilor firmelor folosite în activitatea infracţională pe instrumentele de plată lăsate ca garanţie (file CEC sau bilete la ordin), deşi nu aveau calitatea legală şi nici specimen de semnătură la unităţile bancare.

Prin activitatea infracţională a grupului a fost cauzat un prejudiciu de aproximativ 1,75 milioane de lei.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările