Primele pedepse în cel mai mare dosar de fraudă electorală din România. Patru femei condamnate la închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
alegeri locale vot

Judecătoria Buzău s-a pronunţat în patru dintre cele cinci dosare care au rezultat din ancheta procurorilor cu privire la frauda electorală la alegerile locale din comuna prahoveană Ciorani.

Patru femei care au făcut acorduri de recunoaştere au fost condamnate la câte un an şi opt luni de închisoare cu suspendare. Ca pedepse complementare, instanţa le-a interzis să mai ocupe o funcţie publică pe o perioadă de doi ani.

Cele patru femei condamnate sunt Ramona Adnana Spătărelu, Elena Petre, Alexandra Vlad şi Nicoleta Grigorescu. Acestea urmează să muncească şi în folosul comunităţii, la liceul din comuna Ciorani, pentru o perioadă de 60 de zile.

Ele au fost găsite vinovare pentru săvârşirea infracţiunii de falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale în formă continuată. Faptele au fost săvârşite în ziua alegerilor locale organizate în septembrie 2020. În calitate de membri ai secţiilor de votare din Ciorani au ”aranjat” buletinele de vot astfel încât rezultatul să fie favorabil primarului Marin Voicu, dar şi partidului din partea căruia acesta a candidat (PNL).

Pe rolul Judecătoriei Buzău se mai află încă un dosar al celorlalţi 23 de inculpaţi care nu au acceptat să facă acorduri de recunoaştere în cauză. Pe listă se află edilul (suspendat) din Ciorani, Marin Voicu, dar şi angajaţi ai primăriei din comună care au fost implicaţi în turul de scrutin de la alegerile din septembrie 2020 şi au acceptat să falsifice documentele electorale.

Dosarul se judecă pe fond la Judecătoria Buzău, la solicitarea procurorului de caz, admisă de Curtea de Apel Ploieşti. Cauza a fost trimisă spre judecată în alt judeţ, deşi competenţa era la Judecătoria Mizil, după ce din sediul instanţei au dispărut sacii cu buletinele de vot, probe în dosarul de fraudă a alegerilor locale din Ciorani.

Ancehta în acest dosar a început în toamna anului trecut după ce un candidat la funcţia de primar al comunei Ciorani a sesizat instituţiile de control cu privire la suspiciuni de fraudă la vot. În urma anchetei, suspiciunile s-au confirmat.

La începutul lunii iunie,  procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti au făcut percheziţii la sediul primăriei din Ciorani, dar şi la domiciliile supecţilor, inclusiv acasă la primarul Marin Voicu.

Procurorii au exstins ancheta şi asupra alegerilor parlamentare pentru că există suspiciuni că şi la acest tur de scrutin rezultatele au fost falsificate.

Citeşte şi:

27 de inculpaţi trimişi în judecată în cel mai mare dosar de fraudă electorală din Prahova

Primarul din Prahova, inculpat într-un dosar de fraudă electorală, scos din arest preventiv şi plasat în arest la domiciliu

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite