Proxenet condamnat de judecători să muncească la şcoala generală din Buşteni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr din Prahova, condamnat de Tribunalul Prahova pentru proxenetism, a fost trimis de judecători să muncească în folosul comunităţii la Şcoala Gimnazială ”Nestor Urechea” din Buşteni.

 Proxenetul şi alţi patru complici au câştigat peste 300.000 de euro obligând tinere să se prostitueze în România şi Austria.

Cinci proxeneţi din Prahova, arestaţi în 2018 în urma unor percheziţii ale procurorilor DIICOT Ploieşti, au fost condamnaţi pentru proxenetism şi constituire de grup infracţional organizat la închisoare cu suspendare. Proxeneţii, patru bărbaţi şi o femeie, au fost obligaţi de aceeaşi instanţă, Tribunalul Prahova, să presteze muncă în folosul comunităţii drept pedeapsă complementară. 

Trei dintre ei au fost trimişi la primăria din Comarnic, unul la primăria din comuna Cocorăştii Mislii, iar ultimul la şcoala generală din Buşteni. Nu este pentru prima dată când judecătorii prahoveni decid să trimită proxeneţi sau pedofili să muncească în folosul comunităţii la unităţi de învăţământ sau la case de cultură frecventate de regulă de copii şi adolescenţi. Recent, primarul din comuna Şotrile, condamnat pentru pornografie infantilă, a fost ”pedepsit” să presteze în folosul comunităţii fie la grădiniţa din localitate fie la primărie.

Cei cinci proxeneţi din zona Valea Prahovei au fost trimişi în judecată de către DIICOT în noiembrie 2018, Tribunalul Prahova fiind îndreptăţit să judece dosarul. După un an şi cinci luni, judecătorii au dat sentinţa, iar pedepsele sunt de 2 ani şi 7 luni cu suspendare pentru fiecare inculpat. În plus, judecătorii au decis să confişte de la proxeneţi banii găsiţi în casele lor în timpul percheziţiilor, dar şi un autoturism BMW. Suma este foarte mare, peste 300.000 de euro, despre care anchetatorii cred că a fost câştigată de pe urma tinerelor forţate să se prostitueze.

Soluţia pe scurt a Tribunalului Prahova:

” 1. condamna pe inculpatul CEAPĂ CĂTĂLIN, pentru savarsirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, la pedeapsa de 1 (un) an si 3 ( trei ) luni inchisoare.

condamna pe inculpatul CEAPĂ CĂTĂLIN, pentru savarsirea infracţiunii de proxenetism, la pedeapsa de 2 (doi) ani si 2 ( doua) luni inchisoare.

contopeste cele 2 pedepse stabilite prin prezenta, inculpatul urmand sa execute pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani si 2 ( doua) luni inchisoare la care se adauga un spor de 1/3 din cealalta pedeapsa stabilita (respectiv 5 luni inchisoare), rezultand o pedeapsa totala de 2 (doi) ani si 7 ( sapte) luni inchisoare. dispune suspendarea executării pedepsei rezultante de 2 (doi) ani si 7 ( sapte) luni inchisoare aplicata

obliga inculpatul CEAPĂ CĂTĂLIN ca pe durata termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, la Primaria orasului Comarnic

2.condamna pe inculpatul TACHE IONUŢ-MARIAN, pentru savarsirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat,la pedeapsa de 1 (un) an si 3 ( trei ) luni inchisoare.

condamna pe inculpatul TACHE IONUŢ-MARIAN, pentru savarsirea infracţiunii de proxenetism,la pedeapsa de 2 (doi) ani si 2 ( doua) luni inchisoare. contopeste cele 2 pedepse stabilite prin prezenta, inculpatul urmand sa execute pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani si 2 ( doua) luni inchisoare la care se adauga un spor de 1/3 din cealalta pedeapsa stabilita (respectiv 5 luni inchisoare), rezultand o pedeapsa totala de 2 (doi) ani si 7 ( sapte) luni inchisoare.

dispune suspendarea executării pedepsei rezultante de 2 (doi) ani si 7 ( sapte) luni inchisoare aplicata inculpatului TACHE IONUŢ-MARIAN sub supraveghere

obliga inculpatul TACHE IONUŢ-MARIAN ca pe durata termenului de supraveghere pe parcursul termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, la Primaria orasului Comarnic .

3.condamna pe inculpatul COFARU IULIAN-VLADIMIR, pentru savarsirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat,la pedeapsa de 1 (un) an si 3 ( trei ) luni inchisoare.

pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani si 2 ( doua) luni inchisoare la care se adauga un spor de 1/3 din cealalta pedeapsa stabilita (respectiv 5 luni inchisoare), rezultand o pedeapsa totala de 2 (doi) ani si 7 ( sapte) luni inchisoare.

dispune suspendarea executării pedepsei rezultante de 2 (doi) ani si 7 ( sapte) luni inchisoare aplicata inculpatului COFARU IULIAN-VLADIMIR sub supraveghere

COFARU IULIAN-VLADIMIR va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, la Primaria orasului Comarnic .

condamna pe inculpatul DOCHIA CĂTĂLIN-IONUŢ, pentru savarsirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat,la pedeapsa de 1 (un) an si 3 ( trei ) luni inchisoare.

inculpatul urmand sa execute pedeapsa cea mai grea de 2(doi) ani si 2 (doua) luni inchisoare la care se adauga un spor de 1/3 din cealalta pedeapsa stabilita (respectiv 5 luni inchisoare), rezultand o pedeapsa totala de 2 (doi) ani si 7 (sapte) luni inchisoare.

dispune suspendarea executării pedepsei rezultante de 2 (doi) ani si 7 ( sapte) luni inchisoare aplicata inculpatului DOCHIA CĂTĂLIN-IONUŢ sub supraveghere

DOCHIA CĂTĂLIN-IONUŢ va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, la Scoala Gimnaziala Nestor Urechia – Busteni.

4. condamna pe inculpatul TRUŢĂ LIDIA-GEORGIANA, pentru savarsirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat,la pedeapsa de 1 (un) an si 3 ( trei ) luni inchisoare.

condamna pe inculpatul TRUŢĂ LIDIA-GEORGIANA, pentru savarsirea infracţiunii de proxenetism,la pedeapsa de 2 (doi) ani si 2 ( doua) luni inchisoare .

contopeste cele 2 pedepse stabilite prin prezenta, inculpatul urmand sa execute pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani si 2 ( doua) luni inchisoare la care se adauga un spor de 1/3 din cealalta pedeapsa stabilita (respectiv 5 luni inchisoare), rezultand o pedeapsa totala de 2 (doi) ani si 7 ( sapte) luni inchisoare.

suspendarea executării pedepsei rezultante de 2 (doi) ani si 7 ( sapte) luni inchisoare aplicata inculpatului TRUŢĂ LIDIA-GEORGIANA sub supraveghere

TRUŢĂ LIDIA-GEORGIANA va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, la Primaria comunei Cocorastii Mislii.

CONFISCĂ:

autoturismului marca BMW, ce aparţine inculpatului CEAPĂ CĂTĂLIN.

confisca de la fiecare inculpat, astfel : – suma de 210.000 euro de la inculpatul Ceapa Catalin – suma de 12 000 euro de la inculpatul Dochia Catalin – suma de 64.000 euro de la inculpatul Tache Ionut Marian – suma de 64.000 euro de la inculpatul Cofaru Iulian Vladimir”, potrivit instanţelor de judecată.

Cei patru bărbaţi şi tânăra au fost  acuzaţi că au obligat mai multe tinere să se prostitueze, atât pe teritoriul României, dar şi în Austria.

Metoda prin care fetele au fost corupte este una deja clasică: ”loverboy”. Fetele erau cerute în căsătorie şi li se promiteau o viaţă de lux, dar până atunci tânăra familie trebuia să facă rost de bani. Cum cea mai la îndemână metodă de a produce bani era prostituţia, fetele au fost forţate să întreţină relaţii sexuale contra unor sume de bani.

Proxeneţii au fost reţinuţi în vara anuljui 2018, în urma unor percheziţii care au avut loc în mai multe localităţi din Prahova (zona Valea Prahovei), dar şi în Austria.

Sentinţa Tribunalului Prahova nu este definitivă. În prezent, la Curtea de Apel Ploieşti s-a reluat judecarea cauzei în urma contestaţiilor.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite