Relaxa, un brand în pragul morţii. Fabrica de saltele din Mizil a evitat închiderea în ultimul moment
0
Scăderea vânzărilor din ultimii ani şi pagubele produse de un incendiu devastator, în aprilie 2014, au fost pe punctul de a închide fabrica de saltele Relaxa din Mizil, un brand al oraşului şi al ţării încă din comunism. Investitorul a renunţat în ultimul moment la demolarea fabricii şi la concedierile colective din oraşul prahovean.
Un oraş industrializat cu „pompa“ în timpul comunismului, Mizilul avea, înainte de 1989, o activitate care „duduia“, la propriu şi care polariza mii de localnici, dar şi foarte mulţi angajaţi din oraşele din jur. Doar la fabrica de saltele Relaxa lucrau 3.000 dintre cei 20.000 de localnici ai oraşului, restul fiind distribuiţi la MFA (Mechanical Factory for Armament) unde produceau ML-uri (o prescurtare de Maşina Modernizată de Luptă a Infanteriei) şi la Filatură.
De la oameni simpli până la nomenclaturişti, un vis comun şi comunist de dormitor era salteaua Relaxa. Ba chiar circulau şi glume despre brand, o recunoaştere amuzantă şi populară a calităţii saltelelor produse la Mizil. „Vrei să-ţi satisfaci nevasta? Cumpără saltea Relaxa!“
Un piesaj obişnuit din Mizilul comunist era coada la magazinul de desfacere din poarta fabricii. Oamenii nu mai aveau răbdare să le vină comenzile de saltele, aşa că, dacă stăteau relativ aproape, adică Bucureşti şi judeţele învecinate Prahovei, veneau personal la fabrică pentru a-şi cumpăra salteaua.
Fenomenul a continuat şi după 1989, când Relaxa s-a transformat în substantiv comun, saltele „tip Relaxa“. Chiar dacă numărul magazinelor de desfacere s-a mărit simţitor în anii de după Revoluţie, nu este nimic neobişnuit să vezi frecvent pe DN 1B, Buzău - Mizil - Ploieşti, maşini pe plafonul cărora sunt fixate saltele Relaxa.
Tradiţia şi popularitatea mărcii au fost motive determinante pentru preluarea Relaxa de către Elvila, compania de producţie şi comercializare de mobilă fondată în 1989 de omul de afaceri Viorel Cataramă.
Convulsii în capitalism
Şi chiar dacă Relaxa părea că a trecut testul capitalismului, fabrica a trecut prin convulsii şi, recent, a fost aproape de închidere. În 2012, la Mizil mai lucrau în cadrul Relaxa aproximativ 350 de oameni, număr diminuat până la aproximativ 200 în 2015. În aprilie 2014, un incendiu a mistuit mobilă, produse finite din mobilă, material lemnos, ambalaje, tapiţărie şi poliuretan, producând pagube importante, de aproximativ 20 de milioane de lei. Totul s-a suprapus pe o scădere a vânzărilor şi creştere a preţurilor de producţie, culminând cu o notificare de concediere colectivă a tuturor angajaţilor pentru vara lui 2015 şi o cerere de demolare a tuturor clădirilor Relaxa/Elvila de la Mizil.
„Am primit la primărie o cerere de demolare a clădirilor fabricii pe care nu am acceptat-o. Ar fi însemnat să distrugem un brand nu doar pentru oraşul nostru, ci şi al României. Între timp, se pare că cei din conducerea fabricii au renunţat la idee şi la concedierile colective. Am solicitat şi o întrevedere cu Viorel Cataramă care nu încă nu s-a concretizat, dar din faptul că a renunţat la cele două solicitări înţelegem că a revenit asupra deciziei. Speranţa noastră este că lucrurile vor merge mai departe“, ne-a spus Emil Proşcan, primarul din Mizil.
Deocamdată, concedierile de la Relaxa din acest an vor viza cel mult 10-15 persoane.
Elvila deţine trei fabrici, la Mizil (Prahova), Băbeni (judeţul Vâlcea) şi Beiuş (judeţul Bihor).
Producţia Relaxa de la Mizil a început în 1972, fabrica fiind renumită nu doar pentru saltele, ci şi pentru mobilier tapiţat, precum canapele, fotolii, tabureţi şi paturi.
Saltelele Relaxa originale, cu arcuri, au o tradiţie îndelungată, având ca trăsături caracteristice faptul că sunt matlasate atât pe feţe cât şi pe canturi, iar o faţă este pentru vară şi cealaltă pentru iarnă.
Un oraş al asistaţilor sociali
Închiderea Relaxa ar fi similară cu un dezastru pentru micul oraş din Prahova. Astăzi, în Mizil, raportat la o populaţie de aproximativ 17.000 de locuitori (populaţia romă a mai crescut în ultimii ani demografia, după ce se prăbuşise la 15.500 de locuitori), cel mult 3.500 – 4.000 au un serviciu.
Veche industrie a oraşului, nevoită să ţină pasul cu cerinţele economiei de piaţă, mai dă o pâine pentru foarte puţini dintre localnici. La Relaxa mai lucrează nici 10% din persoanele angajate înainte de 1989, Filatura s-a închis şi a făcut loc unui atelier de croitorie, unde 100 de femei lucrează din greu pentru minimul pe economie, iar la MFA mai sunt cam 20 de salariaţi.
Cele mai multe locuri de muncă din Mizil se leagă de afaceristul Iustin Paraschiv şi familia acestuia. Lanţul de magazine Ana şi Cornel, Carmistin (trading de carne), Pajo Holding (creştere bovine) şi Ladrisi (abatorizare), adică marea afacere cu mezeluri din zonă dau de muncă pentru 2.000 de mizileni şi locuitori din comunele din jur. Li se adaugă cam 400 de locuri de muncă la un grec şi un italian care au deschis ateliere de confecţii şi câteva în comerţ. Un număr imens de localnici, aproximativ 1.200, sunt înscrişi la ajutoare sociale.
Mai puteţi citi
Festival de muzică folk in memoriam Tatiana Stepa, la Mizil. Recital Emeric Imre
Se încarcă comentariile...
