Replici celebre din filme româneşti. În ce ecranizare a spus Dinică „S-au terminat ţigările? Mare atenţie când te apleci!“

Gheorghe Dinică, în rolul escrocului Puiuţ din Filantropica

„Mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primeşte pomană! Fii profesionist, ce dracu’!”, vorbe nemiloase care chiar şi rupte din context evidenţiază realitatea dură a României post-decembriste, sufocată de găşti de escroci care au făcut averi profitând de naivitatea oamenilor.

Rostită de Gheorghe Dinică, în Filantropica (2002), care interpreta rolul lui Pavel Pepe Puiuţ, liderul mafiei cerşetorilor din Bucureşti, replica a fost asimilată de public, fiid preluată constant în contextul unor discuţii cu subiect social-politic.

Acest Puiuţ din Filantropica, un şarlatan notiriu, „textier” oficial al milogilor Bucureştiului, deţine de departe supremaţia la categoria replici tulburătoare care au făcut istorie din 2002 încoace, de când capodopera lui Nae Caranfil a ajuns pe marile ecrane.

„Decât să ne certăm, hai, mai bine un cântec vesel să cântăm!”

Fost puşăcriaş, cum singur recunoaşte, Puiuţ construieşte o adevărată reţea de cerşetori, cărora le inventează poveşti adaptate la fiecare personaj în parte, de la „puştiul cordint vânat de recuperatori” până la „violonistul necăjit care nici nu mai cântă de disprat ce este” toţi sunt trimişi pe stradă să producă bani. În capcana lui Pepe cade şi Ovidiu, un profesor de liceu cu leafă mult prea mică pentru a-şi permite ca iubită o tânără cu aere de divă.

„Mâna întinsă...” cu povestea ei a fost rostită în momentul în care Ovidiu, profesorul de română, rol interpretat de Mircea Diaconu, merge în vizită în cuibul lui Pepe pentru a-i cere 3000 de dolari, bani de care avea nevoie pentru a-şi impresiona noua iubită. Întreaga scenă, care nu durează mai mult de două minute, este remarcabil interpretată de Dinică, iar replicile date prea cinstitului profesor care nu găseşte deloc o calea spre „sufletul sensibil” al escrocului, merită redate integral.

„Dar ce vedeai tu, mă, că sunt? Supă populară?  (...) Decât să ne certăm, hai, mai bine un cântec vesel să cântăm! 3000 de dolari? Aşa-mi ceri tu mie 3000 de dolari, după câte te-am învăţat? Daţi-mi?! Te las corijent, domnule profesor. Pune mâna şi revezi materia din urmă. Vino la mine şi impresionează-mă, emoţionează-mă, stoarce-mi o lacrimă, vorbeşte-mi de săraca fetiţă cu chibrituri pe care vrei s-o ajuţi. Ce-i lipseşte ei? O blăniţă? Un apartamenţel? ”. Tot acest dialog, întrerupt constant, la comanda lui Puiuţ, de lăutarii care interpretau “Am muncit şi nopţi…” se încheie solemn cu „Mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primeşte pomană! Fii profesionist, ce dracu’!”

„Ce ţară mică! Câteva mese...”

Acelaşi Pavel Puiuţ, însufleţit magistral de Gheorghe Dinică, a oferit publicului ziceri care au intrat în folclorul urban şi care, astăzi,  sunt apreciate drept adevărate lecţii de viaţă, unele chiar proverbiale.

 „Ce ţară mică! Câteva mese...”, cuvinte spuse atunci când escrocul îl întâlneşte întâmplător, într-un restaurant din Bucureşti, pe Ovidiu, cel care se decisese să scape din  experimentul regizat de Puiuţ. În acest context, profesorul este mustrat de şarlatan, care îi explică, în aceeaşi manieră cu care ne-a obşinuit, cum stă treaba cu demnitatea atunci când nu au bani nici să treci strada.

 „La banii tăi tu îţi permiţi să ai demnitate...Acolo la puşcărie afli cum este cu demnitatea. O ţigară la gardian, o zi de demnitate. S-au terminat ţigările? Mare atenţie când te apleci! După cinci ani, când m-au scos, ce crezi că a aflat băiatu’…Că şi afară e la fel. Aşa că demnitatea ta să ţi-o bagi matale în poponeţ, ca să nu ţi-o bage alţii pe-a lor.”

Cine altul decât acelaşi textier al milogilor ne putea învăţa că “nu nu-i nicio ruşine să ceri, ruşine e să nu primeşti”, cuvinte adresate profesorului de română, atunci când încerca să-l atragă în “combinaţia” de unde avea să câştige banii necesari pentru satisfacerea mofturilor iubitei sale.

“Vă e milă? V-am luat banii!”

“Vă e milă? V-am luat banii!” replica de final, urmată de un râs ironic şi satisfăcut, este de fapt esenţa acestui film.  Nu întotdeauna ceea ce crezi că vezi este şi adevărat, iar poveştile triste care “smulg o lacrimă” pe care le întâlnim adesea la colţ de stradă ar putea avea în spate un scenariu şi o regie bine ticluite,  cu un singur scop: să obţină bani din mila oamenilor naivi.

Propunerea României în anul 2003 la Premiile Orscar, pentru cel mai bun film străin, Filantropica, în regia lui Nae Caranfil, cel care este şi autorul scenariului, a fost considerată una dintre cele mai valoroase ecranizări româneşti realizate după 1989.