Risipitorul Nichita. Poetul cheltuia lunar mii de lei pe alcool şi obiecte de artă

Nichita Stănescu a fost o „vedetă“ a timpului său, răsplătită financiar pe măsură. FOTO arhive

Mare risipitor, Nichita Stănescu a cheltuit în timpul vieţii o mică avere la întâlnirile cu prietenii, stropite din belşug cu alcool, sau pe obiecte de artă, de multe ori falsuri pe care le cumpăra din „delicateţe“ pentru amicii săi

În ciuda unei percepţii, aproape universale, că poeţii sunt săraci, Nichita Stănescu a fost, cel puţin din acest punct de vedere, un răsfăţat al sorţii şi al timpurilor în care a trăit. Adulat din timpul vieţii şi perceput ca o mare valoare naţională, Nichita Stănescu a fost o „vedetă“ a perioadei şi a fost răsplătit financiar pe măsură.

Cărţile publicate în timpul vieţii aveau tiraje de neconceput astăzi şi se epuizau în mâinile cititorilor care făceau cozi la librării pentru a pune mâna pe un volum de poezii, astfel că şi drepturile de autor erau plătite substanţial.

Prozatorul Ştefan Agopian, unul dintre apropiaţii lui Nichita, a estimat că poetul cheltuia în jur de 10.000 de lei pe lună, o sumă uriaşă, în condiţiile în care un salariu obişnuit era în jur de 1.000 de lei. De asemenea,cifrele făcute publice recent de televiunea de stat şi radioul public, arată că, în ultimul an al vieţii, în 1983, Nichita Stănescu a obţinut din colaborările cu cele două instituţii 50.000 de lei, un salariu mediu fiind de 2.600 de lei pe lună.

Banii câştigaţi se topeau, însă, la întâlnirile prelungite din garsoniera poetului cu prietenii şi admiratorii, întâlniri stropite din belşug cu alcool. Lui Nichita nu îi plăceau berea şi vinul, astfel că plătea şi 2.500 de lei în câteva zile pe votcă şi pălincă.

Într-o perioadă, pasionat de monede vechi, ceasuri şi tot felul de obiecte vechi, Nichita cheltuia sume uriaşe pe tot felul de statuete şi „antichităţi“. De multe ori, cunoştinţele îi vindeau falsuri, pe care le plătea fără să clipească, chiar dacă ştia că este păcălit, iar Ştefan Agopian pune această atitudine pe seama unei „mari delicateţi“ a lui Nichita cu prietenii săi.

Această aparentă naivitate a lui Nichita a fost subiect de predici din partea prietenilor, dar Nichita avea oroare de morală şi manevra discuţia spre alte domenii, care îi făceau pe cei veniţi să-i facă teorie să abandoneze discuţia.

„Am ţinut foarte mult la Nichita, încercam şi eu să-l mai influenţez să se menajeze, să fie mai puţin risipitor, să nu se lase jumulit material de toţi profitorii care îi speculau marea bunătate şi sufletul curat. Nichita dacă simţea un atac frontal nu riposta, dar pe nesimţite te deplasa într-un alt domeniu extrem de interesant, lansa nişte teorii strălucitoare, încât nu-ţi puteai permite să opreşti răbufnirea de geniu pentru o biată morală“, îşi aminteşte Mircea Gociman, un prieten apropiat al lui Nichita din Ploieşti, pe gociman.com, un blog dedicat în mare parte amintirilor cu Nichita.

Elena Ceauşescu i-a trimis doctorul la uşă şi i-a plătit un tratament de 2 milioane de lei

Nichita Stănescu era apreciat inclusiv de cuplul Ceauşescu, care îl vedea, prozaic, ca pe „un bun naţional“. Tot Mircea Gociman poveşteşte cum, în ultima perioadă a vieţii, când Nichita era deja foarte bolnav din cauza consumului de alcool şi a epuizării fizice, poetul s-a întâlnit la Uniunea Scriitorilor din România cu soţii Ceauşescu.

„Tovarăşa l-a întrebat pe Nichita cum se mai simte cu sănătatea. În perioada respectivă, Nichita chiar se simţea rău, însă i-a răspuns tovarăşei că se simte bine şi i-a mulţumit pentru grija care i-o arată, la care ea a replicat că ştie că nu se simte bine deloc şi o să dea dispoziţii să fie tratat. Nichita a luat-o ca pe un gest de politeţe şi se mira că a avut timp să pună pe cineva să se intereseze de starea sănătăţii lui“, povesteşte Mircea Gociman.

Nichita a primit în perioada imediat următoare mai multe invitaţii de la diverşi medici să facă un consult serios, dar nu le-a dat curs, chiar dacă ultimele două au venit din partea celebrului profesor Eugeniu Proca, ministrul Sănătăţii din vremea aceea, astfel că Nichita s-a trezit într-o dimineaţă cu doctorul la uşă.

Eugeniu Proca i-a spus că a venit să-i facă un tratament pentru ficat, fiind trimis personal de tovarăşa, care nu poate fi refuzată şi l-a luat la Mangalia, tocmai pentru a-l rupe pe Nichita de anturajul lui.

Tratamentul a costat pe vremea aceea (1979-1980) aproximativ două milioane de lei, fiindu-i administrate cele mai noi medicamente existente pe plan mondial şi cele mai sofisticate vitamine pentru refacerea ficatului, combinate cu o psihoterapie făcută aproape pe nesimţite prin care a fost convins să bea alcool mai rar şi mai puţin. „Părerea mea bazată numai pe intuiţie este că urmarea tratamentului a fost prelungirea vieţii lui cu câţiva ani“, mai spune Mircea Gociman.

Cu toate acestea, crizele hepatice ale poetului s-au înrăutăţit în 1981. Doi ani mai târziu, întors în Bucureşti după nunta unor prieteni din provincie, a început să simtă dureri atroce de ficat şi a fost dus la spital, unde s-a stins din viaţă în noaptea de 12 spre 13 decembrie.

Vă mai recomandăm

Gabriela Melinescu, mistuitoarea iubire a lui Nichita Stănescu

Caragiale s-a luptat ani întregi pentru averea unei mătuşi din Braşov

De la sărăcia în care şi-a dus zilele Andrei Mureşanu, la confortul financiar al lui Liviu Rebreanu