Singurul criminalist artist în lut din România. Cum reconstituie Poliţia chipul unui om pornind doar de la un craniu

Aurelian Bădulescu, singurul artist criminalist care reconstituie chipuri umane în tehnica lutului

Aurelian Bădulescu (40 de ani) este singurul criminalist al Poliţiei Române care poate reconstitui un chip uman în lut, având drept model doar un craniu. Arta reconstituirii faciale este esenţială într-o anchetă poliţienească, mai ales atunci când nu ai niciun punct de plecare, doar câteva oase în baza cărora trebuie să identifici victima, respectiv autorul faptei.

Dosarele cu autor necunoscut, deloc puţine, se bazează în proporţie de 50% pe intuiţia, talentul, simţul artistului criminalist pentru a fi rezolvate

Noţiunea de „forensic art“ – artă judiciară – a intrat în practica poliţienească din România greoi, în comparaţie cu ce se întâmplă în SUA, dar ea există în prezent şi la noi, fiind atestată oficial prin laboratoarele Serviciului de Identificări Judiciare din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică (INC). Ceea ce face un artist criminalist în laboratorul lui ajunge rar la marele public, poate doar atunci când Poliţia cere ajutor pentru identificarea unei persoane în baza unui portret-robot. Tehnica de astăzi ajută, există softuri care pot reconstitui faţa unei persoane, pornind de la o descriere a unui martor. Aparatul însă nu poate reda esenţa, nu poate surprinde detalii ale chipului, nu-i poate prinde „sufletul“. Una este să ai o coală A4 cu un portret stilizat şi alta este să ai în faţă un mulaj cu chipul omului pe care îl cauţi. Cu asta se ocupă Aurelian Bădulescu (40 de ani), singurul criminalist al Poliţiei Române care creează mulaje din lut pentru recunoaşterea facială a unor victime sau a unor criminali.

Ceea ce aduce însă plus valoare lucrărilor realizate de Aurelian Bădulescu este faptul că el poate realiza îmbătrânirea facială pronind de la o fotografie din perioada copilăriei a persoanei dispărute. La ce ar fi necesar aşa ceva? Pentru găsirea copiilor dispăruţi şi căutaţi de familii de mulţi ani. Este clar că fizionomia omului se schimbă odată cu înaintarea în vârstă, iar arta criminalistică are drept suport informaţiile puse la dispoziţie de specialişti în antropologie şi medicină legală din cadrul INC.

Portretele în lut sau pe calculator realizate de Aurelian Bădulescu nu au o fidelitate de 100%, n-ar avea cum, dar reprezintă un indiciu solid de la care ceilalţi anchetatori din echipă pot pleca, pentru că ştiu ce să caute.

Cascheta de şcolar

Artistul criminalist Aurelian Bădulescu este de fel din Argeş, a absolvit Academia de Poliţie în 2002, iar din 2007 a fost cooptat în echipa Institutului de Criminalistică. A luat cunoştinţă cu ceea ce înseamnă uniforma statului încă de mic copil, pentru că bunicul său era miliţian. În prima zi de şcoală a fost convins că a intrat şi el în rândul oamenilor serioşi, atunci când a primit cascheta de elev, un accesoriu obligatoriu înainte de 1989 pentru uniforma de şcolar. „Când m-am văzut în cap cu cascheta aia am zis: «Gata, de acum sunt şi eu miliţian»“, îşi aminteşte amuzat Bădulescu.

Şi-a descoperit întâmplător înclinaţiile artistice, când mama sa i-a dăruit, în prima zi de şcoală, cartea „Să învăţăm să modelăm“. La ora de lucru manual a reuşit să realizeze din plastilină toate modelele prezentate şi asta l-a făcut foarte fericit, „nu pentru că ceilalţi copii n-au reuşit să facă ce am făcut eu, pur şi simplu m-am simţit eu bine lucrând“. După o vreme, însă, înclinaţiile sale artistice au trecut pe locul al doilea, pentru că uniforma la care visa de mic l-a atras mai mult.

Cum a început cu arta criminalistică

Aurelian Bădulescu a absolvit Academia de Poliţie din Bucureşti în anul 2002 şi, până să ajungă la INC, a trecut prin aproape toate departamentele poliţiei, de la circulaţie, ordine publică, economic şi până la serviciul forestier, la Sibiu şi la Râmnicu Vâlcea, dar parcă ceva nu se concretiza.

„Eu ţineam în permanenţă legătura cu Inspectoratul General al Poliţiei Române, cu Centrul Cultural mai ales. Eram la Vâlcea, la Economic şi refulam prin artă, mă fascinau foarte mult chipurile de ţărani. Îmi plăcea foarte mult să văd ridurile, să concentrez spiritul popular în trei linii şi trei dungi, în nişte măşti de ţărani. La o expoziţie la Muzeul de Istorie, de ziua Poliţiei Române, am venit cu nişte măşti, îmbrăcat în costum naţional. A venit atunci şeful Poliţiei cu toţi directorii, aşa în alai. Mă bate pe umăr şi spune către ceilalţi: «Uite, p-ăştia trebuie să-i promovăm!». Atunci i-am spus că eu vreau să fac mai mult, vreau să fac şi artă criminalistică nu numai artă“.

După numai trei luni, era la Bucureşti, la INC, iar acum are şansa să combine cele două mari pasiuni ale sale: sculptura şi criminalistica. „Abia acum m-am întâlnit cu destinul meu, cu predestinarea mea. Până am ajuns eu să înţeleg lucrurile aceastea, m-am chinuit“, mărturiseşte Aurelian Bădulescu.

„Dacă e bătrân, ochii îi duci cât mai adânc în orbite“

Lucrează în prezent în cadrul laboratorului de antropologie şi reconstrucţie facială şi face echipă cu un medic legist. Practic, aici se îmbină ştiinţa medicului cu talentul şi intuiţia artistului. De la un craniu uman, găsit aiurea pe cărări de munte, fără niciun fel de date de identificare, Aurelian Bădulescu trebuie să reconstituie chipul victimei şi să încerce să se apropie cât mai mult de realitate. În baza unor informaţii primite de la medicul legist sau de la un antropolog, se stabileşte sexul victimei, vârsta, dacă avea răni în zona capului, la mandibulă, la nas, la frunte şi chiar dacă era un om slab sau gras, fără foarte multă exactitate în acest ultim caz. Lutul se aplică direct pe craniu, matematic, după măsurători ale grosimii ţesutului, ale lungimii muşchilor faciali etc. Sunt tehnici patentate de specialişti ruşi, germani şi americani, fiecare dintre ele cu particularităţile ei.

Evident, sunt şi elemente care nu pot fi intuite, cum ar fi „gropiţele“ din obraji, de exemplu, dar „cea din barbă poate fi identificată pentru că ea există şi în carniu“.  Totuşi, dacă ai vârsta aproximativă stabilită de legist, deja ai un detaliu care ajută foarte mult. „Ridurile de expresie se pot identifica, dacă ştii vârsta. Dacă e bătrân, ochii îi duci cât mai adânc în orbite, iar ridurile sunt mai  accentuate, apar punguţele de sub ochi, dar v-am spus, totul este subiectiv. Cea mai bună asemănare am făcut-o la 80%, restul le fac la 60%“, subliniază specialistul. Până la un punct, este vorba despre tehnică, dar apoi intervin emoţia şi inspiraţia artistului care reconstituie chipul uman.

Craniul Sfântului Pahomie

Ca să-şi testeze tehnica şi materialele, Bădulescu a lucrat la un proiect special: reconstituirea chipului unui călugăr al cărui schelet a fost descoperit în tinda unui schit sihăstresc din comuna Vânători, în imediata apropiere a Mănăstirii Neamţ şi despre care se crede că este Sfântului Pahomie.

„Nu am vrut să mă ating de el, pentru că exista riscul să-l sparg, vă daţi seama, are 300 de ani vechime.  Am căutat pe internet cu un coleg şi am găsit o firmă specializată care deţinea imprimantă 3D şi am comandat o copie din plastic a craniului. Am fost pe la Teatrul de Comedie, de unde am făcut rost de o barbă. Ce avea craniul acesta extraordinar era mandibula cu un prognatism inferior (n.r. – conformaţie a feţei constând în proeminenţa maxilarelor). Consultându-mă cu medicul legist, am hotărât că ori a fost bătut, ori e ceva din naştere, genetic. Dar mai degrabă  a fost bătut, pentru că izvoarele istorice spre asta duc. Acest detaliu făcea ca buza superioară să fie ascunsă. Aşa mi-a ieşit şi mie şi aşa era şi într-o fotografie, o icoană veche, dar care a rămas doar în format electronic, pentru că acel schit a ars. După lucrare mea s-a realizat o pictură pe care au dus-o în biserică. La noi la ortodocşi sunt acceptate doar desenele, nu şi sculptura. Lucrarea în lut o păstrez şi acum în laborator“, spune Aurelian Bădulescu.

„Niciodată nu ştim forma nasului“

Una dintre cele mai mari provocări în reconstituirea facială este forma nasului. „Nu ştim forma lui niciodată, cei mai mari specialişti în domeniu nu ştiu să facă forma, doar lungimea“, mai spune criminalistul.

Odată terminat de aplicat şi modelat lutul peste craniu, urmărind linia anatomică, lucrarea trece la următoarea etapă, machiajul. Pur şi simplu se aplică peste lutul de culoare neagră un fond de ten în nuanţe diferite, pentru ca imaginea finală să fie cât mai apropiată de cea reală. Pentru definirea lucrării se folosesc ochi de sticlă, maro de regulă, culoarea ochilor fiind un alt detaliu care nu poate fi stabilit în cazul unui craniu fără identitate.

Succesul suprem în această artă este ca baza de date a Poliţiei Române în care se află mii de fotografii portret să recunoască chipul reconstituit în laborator. „Am făcut un mulaj în lut după o fotografie a străbunicului unui coleg. Am fotografiat lucrarea şi această fotografie am introdus-o în program şi am dat căutare pentru identificarea persoanei. Softul l-a găsit imediat pe străbunic. Fotografia lui mi-a scos-o pe primul loc în lista cu persoanele care semănau“, exemplifică Aurelian Bădulescu.

Etapele reconstituirii unui chip uman în tehnica lutului

Îmbătrânirea facială, necesară pentru găsirea copiilor dispăruţi de mult timp

O latură solicitantă a artei judiciare este îmbătrânirea feţelor pornind de la o fotografie din copilărie. Pare floare la ureche, având în vedere tehnica actuală, însă lucrurile nu sunt atât de simple. Şi aici este tot ştiinţă şi studiu antropoligic peste care se adaugă simţul artistic. Important este că în evoluţia fizionomiei umane, anumite zone rămân neschimbate. Acestea sunt reperele de la care se porneşte în procesul de îmbătrânire facială. Întotdeauna, importantă este şi o fotografie a părinţilor copilului care trebuie „îmbătrânit“, de exemplu. Îmbătrânirea facială este solicitată în special în cazurile de dispariţie cu victime copii. Uneori, trec şi ani buni fără ca familia să aibă vreo informaţie despre copilul căutat, astfel că portretul lui la vârsta maturităţii este necesar pentru finalizarea cazului.

„Din cauza gravitaţiei, pomeţii cad, nasul se lungeşte un pic, urechile la fel, apar ridurile de expresie. La noi provocarea mare – că aşa este uşor să pui nişte riduri – este evoluţia de la copil la adult. Pentru asta ne ajută foarte mult fotografiile părinţilor, pentru că aşa poţi să vezi cu cine seamănă copilul. Anumite elemente sunt împrumutate de la mamă, altele de la tată. În lipsa acestei fotografi, eu tot ce pot să fac, fără să adaug acele elemente de la părinţi, este să păstrez expresia feţei, experesia ochilor, liniile buzelor, ochii şi ei rămân la fel. Nasul se schimbă, se alungeşte. Sunt nişte elemente, însă, care sunt statice şi după asta ne ghidăm“, explică Bădulescu.

Cum a ratat portretul criminalului unui taximetrist

Criminalistul artist este un om credincios, iar credinţa în Dumnezeu îi dă puterea să nu-i judece pe cei pe care îi are în mâini la propriu, chiar dacă reconstituie figurile unor potenţiali criminali, violatori sau pedofili. „Mă gândesc că ei trăiesc şi se uită la mine de acolo din ceruri, de unde sunt. Acum nu pot să mint, recunosc că cei care comit crime îmi ies mai încruntaţi. În schimb, victimele au o expresie de om speriat, aşa“, recunoaşte Bădulescu.

Reconstituirea facială după cadavru 

Nu i-au ieşit toate portretele şi vorbeşte deschis şi cu umor despre asta. În urmă cu doi ani a fost solicitat să lucreze un portret al unui potenţial suspect într-un caz de crimă. Victima, un taximetrist găsit mort în maşina abandonată pe un câmp, iar autorul faptei identificat de un martor, om al străzii. Portretul robot în acest caz a fost realizat de Bădulescu în baza descrierii oferite de acel martor, iar rezultatul nu s-a „pupat“ deloc cu realitatea.

„Mi-au adus un martor care ori n-a văzut, ori a văzut şi nu a înţeles. Mie mi-a spus că are barba mare şi are cercel. I-am pus barbă de Moş Cărciun, i-am pus cercel, că aşa mi l-a descris. Cred că era şi el bucuros că l-a băgat poliţia în seamă. Nu mi-am dat seama că ăla mă minte. L-am făcut aşa cum mi l-a descris, iar poza cu barbă am trimis-o la şeful poliţiei. La momentul acela m-am descalificat. Dar nu a fost chiar vina mea, pentru că aşa mi l-a descris, eu fac lucrarea în funcţie de declaraţia martorului. Dacă vă uitaţi la articolele de presă despre portretul robot, veţi vedea că portretiştii sunt foarte atacaţi. Nu e vina portretistului, este vina celui care oferă elementele de descriere“, explică Bădulescu.

Importanţa artistului criminalist într-o anchetă este, aşadar, esenţială. În lume nu sunt mulţi astfel de specialişti atestaţi: sub 200. În România, special pentru a antrena judiciarişti în reconstituire facială a fost invitat Lois Gibson, considerat cel mai bun portretist din SUA. Deţine recordul cu cele mai multe identificări pe portret: 1.300. Toate inspectoratele judeţene de poliţie au trimis reprezentanţi pentru a participa la cursul susţinut de Gibson, dar acesta este doar un pas până ce Poliţia Română va avea în fiecare inspectorat câte un artist atestat în reconstituire facială. Singura entitate care atestă un astfel de specialist este International Association for Identification din SUA.