Ploieşti

articolul anterior articolul urmator

„Spitalul groazei“ din Ploieşti nu se dezice. Patru ventilatoare, vitale pentru pacienţii COVID-19, uitate într-o magazie

4
31 Oct 2020 11:42:35
Autor: Diana Frîncu
Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul SJU Ploieşti
Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul SJU Ploieşti

Iulian Dumitrescu, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, a anunţat că a găsit patru ventilatoare necesare pentru a-i menţine în viaţă pe bolnavii cu forme grave de COVID într-o magazie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti.

Reacţia lui Dumitrescu vine în contextul în care Consiliul Judeţean Prahova a alocat vineri aproximativ 4 milioane de lei la respectiva unitate medicală.

Astfel, în cadrul unei conferinţe de presă la care a participat şi noul director al SJU Ploieşti, Bogdan Nica, a explicat că sumele alocate acum n-ar fi trebuit să reprezinte o problemă.

”Am alocat sumele necesare pentru instalarea de prize de oxigen la paturile de la Secţiile Pneumo şi Boli Infecţioase. Era ca în epoca de piatră! Se aduceau butelii cu oxigen la Spitalul Judeţean, iar după aceea erau luate cu maşini şi duse la cele două secţii. Personalul medical de acolo se chinuia să bage buteliile pe geam din cauza restricţiilor COVID. Toată această problemă putea fi rezolvată foarte simplu, prin achiziţionarea acestor prize de oxigen. Toată această investiţie este de 120.000 lei. Nu poţi să spui că nu găseşti 120.000 de lei în buget, ca să nu mai chinui tot personalul. S-a cerut de trei ori, iar răspunsul a fost: «referitor la adresa dumneavoastră, vă informăm că nu s-au găsit surse de venituri»”, a precizat Iulian Dumitrescu, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, citat de ziarulincomod.ro.

Cu cele patru milioane de lei care vor ajunge la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti ca urmare a rectificării bugetare, vor fi achiziţionate şi şase ventilatoare.

”În prezent sunt 18 paturi, dintre care 12 au acest sistem de ventilare şi şase la oxigen. Astfel, din când în când, atunci când un pacient se sufoca, făcea schimb cu un alt pacient aflat la sistemul de ventilare. Am identificat patru ventilatoare într-o magazie. Cu nişte sume derizorii le punem în funcţiune. Am mai alocat bani pentru alte şase ventilatoare. Asta înseamnă că creştem de la 12 ventilatoare, la 22 de ventilatoare”, a mai declarat Iulian Dumitrescu, preşedinte CJ Prahova.

Pentru a se evita situaţii în care pacienţii care vin la Spitalul Judeţean pentru tratament să stea în ploaie sau în frig,  în curtea unităţii medicale vor fi amenajate containere de triaj.

Pe aceeaşi temă:

Statul român, păcălit cu 4 milioane de euro de două firme-paravan din Coreea de Sud şi din Elveţia. Cum a avut loc „ţeapa”

Compania Arctic donează ventilatoare pentru terapie intensivă spitalelor din judeţul Dâmboviţa

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

4 Comentarii

Realist
31.10.2020, 12:17:19

O veste excelenta ! Ca acu-acu trecea pandemia si gaseau ventilatoarele cand nu mai era nevoie de ele ...

+3 (3 voturi)
Nirolf
31.10.2020, 12:24:41

Sistemul ... Intrebarea unui naiv adresata eroilor din "prima linie" de lupta cu COVID 19 : - daca tot personalul medical va beneficia de o marire a salariului cu 1000% se va schimba ceva in mentalitatea acestor eroi ? Va dispare spaga regulamentara ? Vor respecta , macar in mare , Juramantul lui Hipocrate ?

+1 (1 vot)
mitrut
31.10.2020, 12:31:06

Ascunderea existentei lor este un act absolut criminal.

Andreas TSA
31.10.2020, 13:45:35

Rumani adevarati. Rumania rumanilor adevarati. 🤮

-3 (3 voturi)
Modifică Setările