Statistică îngrijorătoare a Poliţiei. O tentativă de omor, furturi, bătăi şi ameninţări între elevi în şcolile din Prahova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La începutul anului trecut, o profesoară din liceul ”Spiru Haret” din Ploieşti a fost înjunghiată cu un cuţit de un fost elev
La începutul anului trecut, o profesoară din liceul ”Spiru Haret” din Ploieşti a fost înjunghiată cu un cuţit de un fost elev

O statistică a Poliţiei Prahova arată că în şcoalile din judeţ actele de violenţă se păstrează la un nivel îngrijorător de ridicat. Deşi în anul şcolar 2018-2019 au fost raportate mai puţine fapte penale, gravitatea acestora a crescut. A fost pentru prima dată când la Ploieşti a fost înregistrat o tentativă de omor, victima fiind o profesoară de liceu.

 Potrovit unui raport al Poliţiei Prahova, sub aspect statistic, în anul şcolar 2018-2019 au fost înregistrate un număr de 53 (70 în anul şcolar precedent) de fapte penale comise în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar. Astfel, un număr de 46 de fapte penale au fost comise în incinta unităţilor de învăţământ preuniversitar (o scădere semnificativă de 17 fapte penale) şi un număr de 7 fapte penale au fost comise în zona adiacentă  acestor instituţii.

Totodată, din cele 53 de fapte penale, un număr de 42 au fost înregistrate în mediul urban şi un număr de 11 au fost înregistrate în mediul rural.

Aşa cum am arătat mai sus, din analiza situaţiei statistice reiese faptul că, din cele 53 de fapte penale comise în anul şcolar 2018 – 2019, un număr de 32 fapte îl reprezintă infracţiunea de ”loviri sau alte violenţe”, furt – 8 fapte, ameninţare – două fapte, vătămare corporală din culpă – 1 faptă, distrugere – 2 fapte, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase – 3 fapte, tentativă de omor – o faptă, alte infracţiuni – 4 fapte.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite