Ploieşti

articolul anterior articolul urmator

SURSE Incident grav la telecabina din Buşteni, ţinut secret. O stâncă dislocată de urs din peretele muntelui a căzut pe cablu. Oamenii, coborâţi de urgenţă

25
16 Sep 2021 10:32:22
Autor: Diana Frîncu

Un incident fără precedent a avut loc la telecabina din Buşteni care face legătura între staţiune şi platoul Bucegilor. Cabina care a pornit în prima cursă, duminică dimineaţă, a rămas blocată undeva între piloanele 2 şi 3.

Peste zece persoane, toţi muncitori la punctele de lucru ale telecabinei, au fost coborâte de urgenţă cu ajutorul salvamontiştilor, potrivit unor surse. Incidentul nu a fost făcut public.

Sursele citate au precizat că incidentul, care putea fi unul extrem de grav, s-a întâmplat duminică 12 septembrie, dimineaţă, la prima cursă, atunci când urcă spre punctele de lucru doar muncitorii societăţii care administrează telecabina.

Cabina ar fi rămas blocată între pilonul 2 şi 3, deaspura abruptului prahovean.

Sunt două variante care se vehiculează în legătură cu defecţiunea cabinei. 

Unii susţin că vinovat ar fi un urs care ar fi dizlocat din peretele muntelui o stâncă ”de dimensiunile unui frigider”, susţin sursele citate. În cădere, stânca ar fi lovit cablul purtător al cabinei şi l-a ”deraiat” de pe traseu. La prima cursă, angajaţii telecabinei nu au ştiut despre această situaţie şi au dat drumul cabinei în care se aflau munctorii. Telecabina a mers până la punctul ”nodului”, unde s-a oprit brusc, într-o poziţie nefirească. 

Cea de-a doua variantă a defecţiunii, spun alte surse, ar fi o defecţiune la motor.

Muncitorii au dat alerta la bază, iar în ajutorul lor au venit colegii, dar şi o echipă de salvamontişti.

O parte dintre persoanele rămase în cabina suspendată au coborât pe stâlp, alţii pe corzi, ajutaţi de salvamontişti.

Norocul a făcut ca în cabină să se afle oameni ai muntelui, care ştiau cum se coboară în situaţii de urgenţă şi nu s-au panicat.

Nicio persoană nu a fost rănită, arată sursele citate.

Grav este că telecabina a rămas suspendată deasupra abruptului prahovean. Dacă ceda cablul, oamenii cădeau 300 de metri în gol, în prăpastie.

”N-ar fi supravieţuit nineni. Am fi avut o situaţie similară cu cea din Italia”, spun sursele citate.

În luna mai a acestui an, o telecabină din staţiunea Stresa, aflată pe malul lacului Maggiore, care urca spre vârful Mottarone, s-a prăbuşit în gol, când un cablu s-a rupt, chiar când să ajungă la platformă. 14 oameni au murit atunci.

Telecabina din Buşteni a fost inaugurată în 1978, cu o lungime de traseu de 4350 m şi cu o diferenţă de nivel de 1235 m. Porneşte de la o altitudine de 880 de metri şi ajunge la 2290 de metri, la staţia Babele. Capacitatea cabinei este de 24 de persoane, iar durata traseului este de puţin peste 12 minute.

Proiectantul telecabinei din Buştenni este CERETTI & TANFANI Milano, aceeaşi firmă care a proiectat şi telecabina care s-a prăbuşit în Italia.

Până la această oră, reprezentanţii operatorului privat care administrează telecabina din Buşteni nu au putut fi contactaţi pentru un punct de vedere.

Citeşte şi:

Preţuri exorbitante la telecabina din Buşteni. O familie cu un copil plăteşte până la Babele şi înapoi cât pentru un bilet de avion Bucureşti-Paris

Turişti blocaţi în telecabină la Buşteni din cauza unei avarii la reţeaua electrică

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

25 Comentarii

Ludwig
16.09.2021, 11:01:51

Pai cablu nu e la inaltime? Nu inteleg....

+11 (13 voturi)
Diana Frîncu
16.09.2021, 11:19:34

Telecabina din Bușteni merge, o porțiune din traseu, paralel cu peretele de stâncă

+1 (3 voturi)
Calinesteanu Costin
16.09.2021, 11:50:52

A incercat bietul urs sa opreasca invazia nesimtitilor.

+14 (18 voturi)
Vest Romanati
16.09.2021, 11:57:48

A vrut sa se răzbune.

0 (2 voturi)
laur laur
16.09.2021, 12:01:55

Telecabina Busteni detinuta de Adrian Sarbu este o rusine pentru turismul romanesc. Desi are program de la 8;30 nu porneste decdat pe la 10;00-11;00 pana nu se incarca microbuzele celor care fac transport clandestin de persoane la Piatra Arsa. sub pretextul ca e vant pe platou, lucru usor de verificat pe camerele live de pe platou unde surpriza vantul nu bate. Situatia este cvasipermanenta , si treneaza de multi ani . fiind cunoscuta atat de ANPC Prahova cat si de Politia Busteni, care insa tolereaza situatia si se prefac , ''total dezinteresat''ca nu observa nici o problema. Daca si Intretinerea Telecabinei Busteni este asemanatoarea cu modul de operare al acesteia numai o minune faca ca accidentela sa fie atat de rare.

+19 (21 voturi)

Vezi toate comentariile (25)

Modifică Setările