Ploieşti

articolul anterior articolul urmator

Tânăra care îmblânzeşte metalul cu flexul şi aparatul de sudură, dând naştere artei: „Uneori îl dispreţuiesc, face doar ce vrea el“

2
8 Jun 2016 17:42:07
Autor: Dana Mihai
Cristina Dinu, un artist pasionat şi atipic FOTO Dana Mihai
Cristina Dinu, un artist pasionat şi atipic FOTO Dana Mihai

Cristina Dinu este o tânără atipică, o femeie care se relaxează doar mânuind flexul sau aparatul de sudură, unul dintre puţini artişti în metal din România. Creaţiile sale sunt obiecte personalizate, forme incredibile de flori, obiecte de decor sau mobilier

La 29 de ani, Cristina este modelul opus de femeie promovat de societate, o alegere de altfel conştientă şi asumată relaxat. Este instructor moto, are în permanenţă degetele înnegrite de contactul cu metalele şi cea mai mare plăcere a sa este munca în linişte şi singurătate, în atelierul său din Ploieşti unde sculele ocupă aproape tot spaţiul. Cu un pisic de gât sau care i se învârte printre picioare, cu ochelari de protecţie şi căşti de amortizare, înconjurată aproape permanent de scânteile flexului sau ale aparatului de sudură, Cristina îşi câştigă existenţa ridicând metalul la rang de artă. O bucată inertă şi inexpresivă devine în mâinile ei, după câteva ore de muncă, un obiect de decor, de mobilier sau un lucru practic.

„Cred că totul a început în copilărie, când îi observam pe bunicii mei cum îşi făceau singuri majoritatea obiectelor de care aveau nevoie. Apoi am început să stau pe lângă tatăl meu în atelier, iar la 16 ani, când mi-am cumpărat prima motocicletă, am început să-mi bag nasul în ea. Am montat, am demontat, am reparat şi, treptat, am început să-i ajut şi pe alţii“, povesteşte Cristina care este şi o pasionată motociclistă, dar şi un restaurator de piese moto. 

„Nu doar că-mi place să mă plimb cu motocicleta, dar sunt şi instructor moto. Din păcate, deşi suntem în 2016, sunt încă surprinsă de multele prejudecăţi care înconjoară femeile din acest domeniu. Mi se întâmplă frecvent ca atunci când îmi dau casca jos să aud remarci de genul: «Uite, o femeie pe motocicletă!»“, spune artista care este taxată cu aceleaşi prejudecăţi şi pentru pasiunea sa de a lucra metalul şi sculele periculoase, ocupaţie catalogată frecvent ca una masculină.

De formaţie este fizician, cunoştinţe care o ajută să înţeleagă comportamentul metalelor şi să le combine, însă a lucrat în domenii foarte variate. Din 2010, de când tatăl său a murit, lăsându-i un atelier plin de instrumente, Cristina a înţeles ce vrea să facă de atunci încolo, să fie artist în metal, să-l îmblânzească şi să-l transforme. Lucrează şi ca restaurator în biserici, pe partea de obiecte din metal – timp de trei luni s-a ocupat de candelabrele Bisericii Albe din Bucureşti – însă în majoritatea timpului este în atelierul din  Ploieşti, unde lucrează de la 12 până la 16 ore pe zi.

Clienţi la fel de „nebuni“

„Locul său“, adică atelierul, pare rupt dintr-un film. Într-o cameră este o bibliotecă plină de cărţi, în alta obiectele care sunt în lucru şi care trec prin diverse etape până la transformarea finală, iar un al treilea spaţiu este plin de scule: aparat de sudură, de tăiat, flex, ciocane, burghie. „În timpul ultimilor ani am adunat tot felul de fier, de la restaurări, de la centrele de fier vechi sau cadou, de la prietenii care îmi cunoşteau pasiunea. Mi-am zis că pot deveni obiecte frumoase cu puţină muncă, iar restul a fost pură provocare“, povesteşte Cristina. Sculptură în metal, trandafiri, rame foto, diverse obiecte de mobilier se nasc aproape din nimic, bucăţi de tablă sau metal.

„Nu folosesc altceva în afară de metal, de la alamă până la inox şi cupru. De asta nici nu este o muncă uşoară. Uneori, oricât de mult te-ai strădui, trebuie să te dai bătut în faţa fierului. Iar inoxul este cel mai greu de modelat. Îl «dispreţuiesc» aproape, face doar ce vrea el“, explică artistul.

Femeia este unul dintre puţinii artişti în metal din România, şi una dintre puţinele femei din această branşă de nişă. Clienţii săi sunt la fel de „nebuni“ ca artista, oameni care îi apreciază munca şi îşi doresc lucruri personalizate, cum ar fi o masă atipică cu picioare metalice, un grill personalizat din metal, un raft cuprat sau un obiect de decor abstract, din metal. 

„Nu este deloc o pasiune care să-mi poată asigura o existenţă decentă, însă am o mare satisfacţie, aceea de a face ce-mi place cu adevărat. Comenzile pe care le primesc sunt, de obicei, de creaţie şi restaurare, unele foarte provocatoare, iar bucuria finală, atunci când îmi iese ceea ce am vrut, este de nedescris“, explică artista.

„Cimitirul este cel mai bogat loc din lume“

În ultimii ani a participat la expoziţii şi diverse târguri şi a realizat că nu este singurul artist sau meseriaş pe de o parte nesusţinut de sistem şi pe de altă parte cu puţină căutare la publicul din România.

„Sunt foarte mulţi artişti în România care fac chestii foarte interesante, iar dacă ar exista un suport organizaţional sunt convinsă că s-ar face şi mai mult şi mai bine. Atunci când eşti nevoit să-ţi câştigi existenţa, de multe ori renunţi la artă. Ori acest lucru nu este deloc normal. Se spune că cimitirul este cel mai bogat loc din lume. Deoarece îngropate în cimitir sunt cărţi care nu au fost scrise, cântece care nu s-au cântat, visuri care nu au devenit realitate, picturi care nu s-au pictat, afaceri care nu s-au înfiinţat. Cimitirul e plin de bogăţie nevalorificată pentru că, la un moment dat, un om a renunţat la talentul său pentru a-şi câştiga banii pentru nevoile zilnice, lucru pe care nu îl poate face din artă. Sper ca vreodată să se înţeleagă că avem nevoie şi de agricultură şi de meşteşugari, şi de artă şi de cultură“, spune Cristina.

Operele Cristinei poartă iniţialele OMDIC, care înseamnă atât  „OMul Dinu Ioana Cristina“, cât şi „Ornamente Metalice De Înaltă Calitate“. Sunt comercializate în special pe internet, iar banii obţinuţi pe ele se transformă, aproape imediat, în scule sau cărţi.

Vă mai recomandăm

Cum a reuşit o româncă să-l cucerească pe regele Bahrainului. Femeia şi-a redescoperit peste hotare o pasiune din care scoate mii de euro

Artista care transformă textilele vechi în haine-unicat. „Când aruncăm un tricou, irosim 2.000 de litri de apă“

Foto

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

foarte atent
8.06.2016, 20:46:16

artist adevarat, ce mai...se vede dupa operele realizate!!!

Marko Live
14.06.2016, 04:18:51

imi place ,,pasarea'' din parcul orasului Campina...probabil ca chiar o voi vizita ...cred ca ar trebui sa studieze putin si sa se inspire din tenicile lui C-tin Lucaci https://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Lucaci oricum felicitari!

Modifică Setările