Tatăl pedofil care şi-a violat fetiţele, condamnat definitiv la închisoare. Prima pedeapsă i-a şocat pe procurori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
sorin iana ploiesti

Ploieşteanul Sorin Costin Iana (37 de ani), acuzat că şi-a violat cele două fetiţe în repetare rânduri, a fost condamnat, printr-o decizie definitivă a Curţii de Apel Ploieşti, la 10 ani şi 8 luni de închisoare.

În prima instanţă, bărbatul a primit o pedeapsă simbolică de un an şi două luni de închisoare.

În urma apelului declarat de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, Curtea de Apel a decis să schimbe încadrarea juridică din corupere sexuală în viol în formă continuată. Astfel, Sorin Iana va face aproape 11 ani de închisoare. Ca pedeapsă complementară, bărbatul nu va mai avea voie să se apropie de locuinţa fetelor sale şi nici de şcoală timp de cinci ani după ce va ieşi din penitenciar.

Judecătorii Curţii de Apel Ploieşti au decis să acorde şi despăgubiri morale celor două victime, în vârstă la data săvârşirii faptelor, de 6 respectiv 9 ani. Astfel tatăl lor va trebui să plătească 80.000 de lei pentru una dintre copile şi 30.000 de lei pentru cealaltă.

Procurorii l-au trimis în judecată pe tatăl pedofil, în septembrie 2017, sub acuzaţiile de viol, doar că judecătorul din cadrul Judecătoriei Ploieşti a decis să schimbe încadrarea juridică a faptelor din viol în formă continuată în corupere sexuală. Asta înseamnă că s-a considerat că bărbatul nu a avut raporturi sexuale directe cu cele două fiice ale sale. Copilele fie au asistat la scene nepotrivite vârstei, fie tatăl le-a ademenit într-un joc sexual sau a întreţinut relaţii sexuale în prezenţa acestora.

Instanţa Curţii de Apel Ploieşti a considerat că sunt suficient de multe probe pentru a-l acuza pe bărbat de viol în formă continuată. Aceasta este explicaţia pentru care pedeapsa definitivă este atât de mare înc comparaţie cu prima, dată de Judecătoria Ploieşti.

Sorin Iana a fost reţinut şi ulterior arestat preventiv în data de 3 august 2017. În perioada cât a fost urmărit penal şi apoi judecat, bărbatul s-a aflat în arest preventive,dar în ultima perioadă s-a aflat în control judiciar. Bărbatul a fost deja încarcerat şi-şi va ispăşi pedeapsa la Penitenciarul Mărgineni.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite