Teo şi Teodora, copiii de preot care au şocat comunitatea. Unul a ucis o bătrână pentru bani, celălalt a vrut să-şi omoare prietena

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Teodora Ivan (18 ani), elevă în clasa a XII-a la un liceu de prestigiu din Ploieşti şi fiică de preot, a fost trimisă în judecată sub acuzaţia de loviri şi alte violenţe. Fata a fost arestată în februarie pentru tentativă de omor. Tânăra a fost acuzată într-o primă fază că a vrut să-şi omoare prietena, dar anchetatorii s-au răzgândit ulterior.

Dosarul în care Teodora Ivan a fost deferită justiţiei după ce şi-a lovit prietena în cap cu o bâtă a fost înregistrat la Judecătoria Ploieşti în data de 3 mai 2019. În paralel, procurorii cer aceleiaşi instanţe ca Teodora să fie obligată să urmeze un tratament medical.

Obligarea la tratament medical este o măsură de siguranţă, prevăzută de Codul penal, dispusă de instanţa de judecată atunci cand se constată printr-un examen psihiatric că făptuitorul, din cauza unei boli ori a intoxicării cronice prin alcool, stupefiante sau alte asemenea substanţe, prezintă pericol pentru societate.

În niciunul dintre cele două dosare, judecătorii nu au luat încă o decizie. Surse judiciare au precizat pentru Adevărul că Teodora Ivan ar fi avut discernământ atunci când şi-a bătut prietena, deci răspunde penal.

Eleva din Ploieşti este de fel din oraşul prahovean Urlaţi. Este fiică de preot şi este cunoscută de apropiaţi drept o fire rebelă. De la 18 ani a luat viaţa în piept, s-a mutat în Ploieşti şi a locuit într-un apartament din centrul oraşului împreună cu Marta, prietena ei cea mai bună.

A vrut să-i facă o surpriză prietenei

În seara de 15 februarie 2019, cele două fete au avut un conflict. Teodora i-a reproşat prietenei că ”o vorbeşte de rău şi o ia peste picior în faţa cunoscuţilor”, spun surse apropiate de anchetă. Au stat de vorbă aproximativ o oră în bucătărie, apoi Teodora i-ar fi spus prietenei că are o surpriză pentru ea şi a invitat-o în dormitor. A rugat-o să se întindă pe pat şi să închidă ochii. A luat dintr-un dulap un spray iritant lacrimogen şi l-a descărcat spre faţa fetei care stătea întinsă pe pat. Aceasta s-a speriat, a început să ţipe şi să-i reproşeze Teodorei gestul agresiv. Cearta a continuat până ce Teodora a luat o bâtă de baseball şi a lovit-o pe cealaltă fată de mai multe ori în cap. Strigătele de ajutor ale victimei au fost auzite de un vecin care a încercat să intre cu forţa în apartament. Nu a reuşit, pentru că uşa era ţinută din interior de Teodora. Bărbatul a sunat la 112 unde a cerut ajutor, iar între timp Marta a reuşit să scape din casă şi a cerut şi ea ajutor vecinilor.

Teodora s-a întors la şcoală

Fata a fost reţinută de poliţie şi ulterior prezentată instanţei cu propunere de arestare preventivă sub acuzaţiile de tentativă de omor. A stat în arest din 16 februarie până în data de 12 martie, când Judecătoria Ploieşti a refuzat să mai prelungească mandatul de arestare preventivă la solicitarea procurorilor. Instanţa a dispus atunci ca Teodora să rămână în control judiciar, cu interdiciţia de a se mai apropia de prietena ei, Marta, şi de rudele acesteia. În plus, instanţa a impus ca măsură preventivă ca Teodora să nu participe la manifestări sportive sau culturale ori la alte adunări publice.

Pentru că era în ultimul an de liceu, fata a continuat să se ducă la şcoală şi să se pregătească pentru Bacalaureat şi va continua să frecventeze şcoala până ce instanţa se va pronunţa.

suspect crima teodor mina marin

Teodor Mina Marin, fiul preotului din localitatea prahoveană Lipăneşti FOTO Facebook

Teodora nu este singurul copil de preot din Prahova acuzat de fapte de violenţă. Teodor Mina Marin, în vârstă de 23 de ani, fiul adoptat al preotului din localitatea Lipăneşti, a fost arestat preventiv ca principal suspect al unei crime care a avut loc în noaptea de 3 spre 4 februarie. Bărbatul este acuzat că şi-a omorât vecina cu mai multe lovituri, apoi i-a dat foc casei. Cadavrul carbonizat al femeii a fost găsit de către pompierii chemaţi de vecini să stingă focul.

Teodor şi-a recunoscut fapta în faţa anchetatorilor şi a mărturisit că a mers la femeie în casă cu gândul să fure ceva care putea fi vândut sau chiar bani. Mai întâi şi-a făcut curaj cu o sticlă de coniac Unirea pe care a bătu-o în decurs de o oră. Teodor nu a vrut s-o omare pe bătrână, însă femeia a auzit că cineva a intrat în casă, a mers să înfrunte singură intrusul, iar curajul i-a fost fatal. Bărbatul a lovit-o în repetate rânduri cu un ciob de la o farfurie spartă, apoi a dat foc locuinţei pentru a şterge urmele.

Teodor Mina a fost arstat preventiv, iar pe 25 aprilie 2019 a fost trimis în judecată pentru omor calificat.

Ploieşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite