TIR-ul de la „Babeş”, în care au murit trei oameni, a stat luni de zile defect în curtea spitalului din Ploieşti: „Au tot fost probleme cu el“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Raed Arafat, venit să inaugureze Unitatea Mobilă de ATI de la Ploieşti FOTO Prefectura Prahova
Raed Arafat, venit să inaugureze Unitatea Mobilă de ATI de la Ploieşti FOTO Prefectura Prahova

Unitatea mobilă de Terapie Intensivă, unde luni au murit trei persoane din cauza unei defecţiuni la instalaţia de oxigen, a fost adus în curtea spitalului Victor Babeş de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti.

TIR-ul a stat aici luni de zile fără să fie folosit, tocmai din cauza deselor defecţiuni care au determinat conducerea unităţii medicale să renunţe să-l mai folosească.

Potrivit unor surse din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă, TIR-ul s-a defectat cel puţin de trei ori. Au fost probleme la instalaţia de climatizare, motiv pentru care pacienţii nu puteau fi internaţi acolo din cauza temperaturilor excesiv de mari pe timpul verii (peste 40 de grade Celsius) şi foarte mici, iarna.

Medicul Radu Rotaru, reprezentantul Fundaţiei pentru SMURD, a confirmat pentru ”Adevărul” că unitatea mobilă ATI unde luni au murit trei pacienţi din cauza unei defecţiuni a fost adus de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti. În conferinţa de presă de luni noapte, secretarul de Stat Raed Arafat anunţase că este vorba despre unitatea adusă de la Spitalul Judeţean Argeş. La acest spital însă a fost, şapte luni şi jumătate, o unitate mobilă ATI, însă de la jumătatea lunii martie a fost mutată la Spitalul ”Sfântu Ioan” din Capitală. Surse de la „Sfântu Ioan” au confirmat pentru „Adevărul” că respectiva unitate adusă din Argeş este şi acum în curtea spitalului şi e funcţională.

Medicii ATI-işti se plângeau că au probleme chiar cu presiunea oxigenului despre care spuneau că este insuficientă pentru un bolnav COVID-19 în formă gravă. Aici au fost trataţi pentru o scurtă perioadă, este vorba de câteva săptămâni, doar bolnavii cu o formă uşoară spre medie de boală. În cele din urmă, la începutul toamnei, TIR-ul a rămas gol în curtea Spitalului Judeţean.

„Am avut mari probleme cu TIR-ul acesta. Se defecta tot timpul câte ceva. Nici nu ţineam bolnavii acolo”, a declarat Bogdan Toader, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, în subordinea căruia se află unitatea medicală.

Medicii ploieşteni spun că, dacă nu se strica instalaţia de climatizare, se strica liftul cu care erau urcaţi pacienţii în TIR. În plus, nu se puteau trata mai mult de 4-5 pacienţi odată pentru că instalaţia de oxigen nu făcea faţă. Tot medicii de la Spitalul Judeţean Ploieşti explicau că unitatea mobilă putea fi folosită pentru o scurtă perioadă, doar pentru stabilizarea bolnavului, nu pentru un tratament de lungă durată. Deşi presa locală şi naţională a anunţat în repetate rânduri că TIR-ul de la Spitalul Judeţean Ploieşti nu prea ajută, autorităţile de la Bucureşti nu au luat măsuri eficiente. 

tir mobil ati foto prefectura prahova

Raed Arafat, la momentul inaugurării Unităţii Mobile de ATI de la Ploieşti FOTO Prefectura Prahova

Unitatea Mobilă de Terapie Intensivă a fost adusă la Ploieşti în luna iunie a anului trecut, iar la inaugurare a fost prezent inclusiv seful DSU, Raed Arafat.

Unitatea mobilă de terapie intensivă trimisă Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti este una dintre cele patru detaşate în ţară.

În august anul trecut, pacienţii din unitatea de la Ploieşti au fost transferaţi la alte spitale după ce instalaţia de climatizare a unităţii s-a defectat, iar temperatura din interior era insuportabilă, depăşind 40 de grade Celsius. TIR-ul era parcat în curtea spitalului, în plin soare. Două săptămâni mai târziu, autorităţile anunţau că instalaţia de climatizare a unităţii mobile de terapie intensivă de la Ploieşti a fost reparată, dar apoi a apărut problema lipsei de medici specialişti care să lucreze în unitatea mobilă.

Din toamnă şi până în luna martie, TIR-ul nu a mai fost folosit deloc, fiind preluat de către reprezentanţi ai DSU şi mutat la Bucureşti.

Şi la Ploieşti a cedat instalaţia de oxigen, iar pacienţii au fost căraţi pe braţe în secţia ATI a spitalului

Unul dintre medicii de la Spitalul Judeţean Ploieşti a declarat, sub protecţia anonimatului, că TIR-ul unde funcţiona unitatea moblidă de ATI a avut probleme inclusiv la instalaţia de oxigen care nu putea oferi presiunea necesară unui pacient şi ”în nicun caz nu putea fi folosită la capacitate maximă”

”Probleme au fost şi la noi legate de ventilatoare. Am cărat şi noi la 11 noaptea pacienţii cu cârca, repede, repde, din TIR în spital. TIR-ul nu face faţă la toate ventilatoarele, dar ei aşa au crezut la momentul acela. Noi am transmis că este un risc major şi chiar doamnele doctor au cerut scris de la cei de la mentenanţă că totul e ok şi că-şi asumă funcţionalitatea corectă a apraturii şi a ventilatoarelor. Nu am primit nimic, dar am înştiinţat şi am încercat să mărim capacitatea în interiorul spitalului, noi am găsit nişte soluţii să nu-i mai ţinem în TIR, pentru că şi nouă ni s-a părut inadecvat, mai ales că în luna septembrie am mai avut probleme şi la climatizare. La începutul lunii aveam 14 grade noatea şi oamenii aceia erau cu frison, cu febră, vă daţi seama, nu puteau supravieţui la 14 grade”, a precizat medicul.

Întrebat de ce a fost nevoie ca pacienţii să fie căraţi pe braţe din TIR în spital, medicul a explicat că ”liftul de acces nu a funcţionat şi în momentul în care apar probleme, oamenii trebuiau iute ventilaţi. Ţinând cond că ei necesită debite de mari 60, 90 de litri de oxigen pe minut, e clar că trebuiau repede mutaţi. Tocmai aici era problema. În momentul în care s-a încercat şi au băgat mai mult, pur şi simplu nu făcea faţă instalaţia, s-a blocat tot şi atunci a fost nevoie să-i mutăm repede în secţia de terapie din spital. Norc că secţia ATI a spitalului era foarte aproape de TIR la noi. S-a întâmplat asta undeva pe final de august, început de septembire”, a mai spus medicul.

Acesta a adăugat că TIR-ul a funcţionat o scurtă perioadă, dar cu întreruperi pentru că tot apăreau probleme, defecţiuni. Deşi oficial se spunea că reparaţiile a durau câteva zile, în realitate TIR-ul nu era funcţiona câte o lună.

Ploieşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite