Turismul pe Valea Prahovei, la pământ. Două dintre cele mai cunoscute hoteluri din Sinaia sunt închise

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hotel New Montana Sianaia FOTO bookin.com
Hotel New Montana Sianaia FOTO bookin.com

Două dintre cele mai mari hoteluri din Sinaia, New Montana şi Caraiman, au decis să nu mai cazeze turişti în perioada stării de alertă. Restricţiile impuse de autorităţi şi cererea scăzută au afectat turismul în zona Valea Prahovei cum nici al Doilea Război Mondial nu a făcut-o, spun operatorii.

”Turismul nu se poate face on-line” este afirmaţia şefului Centrului de Informare Turistică din Sinaia, Paul Popa. Acesta a precizat că Sinaia a pierdut cel puţin 80 la sută dintre turiştii străini care îşi petreceau vacanţa pe Valea Prahovei, iar gradul de ocupare în unităţile de cazare din cea mai cunoscută staţiune montană din România cu greu se apropie de 60-70% şi asta doar în weekend.

„Anii anteriori, în lunile iulie, august dacă aveam grad de ocupare în unităţile de cazare de 98 la sută spuneam că este puţin. În această perioadă trebuia să ai mare noroc să găseşti o cameră liberă în Sinaia, dacă nu aveai rezervare făcută din timp. În această vară, turismul şi-a revenit cu greu. Am ajuns weekendul trecut la un grad de ocupare de 75 la sută”, a precizat Paul Popa, şeful Centrului de Informare Turistică Sinaia.

Popa a precizat că sezonul estival din 2020 se axează în special pe turiştii de weekend, în condiţiile în care cei mai mulţi dintre ei rămân la Sinaia doar o zi, fără să se mai cazeze în staţiune nici măcar o singură noapte. Numărul mic de turişti a fost remarcat inclusiv la transportul pe cablu. Dacă anii trecuţii, într-un weekend foloseau telegondola în medie 8000-9000 de turişti, acum numărul lor s-a redus la jumătate.

Criza provocată de pandemia de coronavirus a determinat doi mari operatori din turism să ia o decizie fără precedent. Hotelul New Montana, printre cele mai mari de pe Valea Prahovei, dar şi hotelul Caraiman, situat în parcul ”Dimitrie Ghica”, nu şi-au mai deschis porţile în acest sezon de vară.

”Nu avem informaţii cu privire la motivul pentru care New Montana, închis din luna martie, nu s-a mai deschis. În ceea ce priveşte hotelul Caraiman, ştim că administratorul a preferat să profite de această perioadă cu cereri puţine şi să renoveze unitatea de cazare”, a explicat Paul Popa.

Hotelurile mari din Sinaia erau preferate de turiştii străini, în special veniţi din Israel, Spania, Italia, Germania şi Franţa, dar şi de marile corporaţii care organizau aici evenimente pentru angajaţi.

”Despre turismul corporate şi despre turiştii străini nici măcar nu mai putem vorbi în această vară. Am pierdut cel puţin 80 la sută dintre turiştii care veneau la noi din alte ţări, iar evenimente de tip team building nu au mai fost organizate la Sinaia din luna martie”, a precizat şeful Centrului de Informare Turistică.

Reprezentanţii administraţiei publice din Sinaia susţin că nici măcar garanţia că turismul montan îşi va reveni în sezonul de de schi decembrie 2020 – martie 2021, pentru că nimeni nu poate anticipa ce evoluţie va avea la final de an pandemia de coronavirus şi ce restricţii vor fi impuse.

Citeşte şi:

Bărbatul infectat cu coronavirus care a fost prins la picnic în Sinaia va sta în carantină pe banii lui

Vacanţă de vară la Sinaia şi Poiana Braşov, dar la preţuri de Chamonix sau Innsbruck

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite