Un atelier din Ploieşti a oprit producţia de rochii de ocazie ca să facă măşti chirurgicale. „Găsim materiale extrem de greu“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Atelierul de croitoriei al Georgianei Iordache
Atelierul de croitoriei al Georgianei Iordache

Prahoveanca Georgiana Iordache, creatoare de modă care deschide anual Bucharest Fashion Week, a decis să întrerupă producţia de rochii de ocazie pentru a se adapta nevoilor actuale ale României.

În loc de ţinute exclusiviste, în atelierul de la Ploieşti a început producţia de măşti chirurgicale de unică folosinţă, atât de solicitate în aceste zile. Georgiana susţine că măştile sunt confecţionate din acelaşi material din care sunt făcute cele din farmacie, iar o parte din producţie va fi donată medicilor şi asistenţilor medicali care au nevoie.

”Am hotărât să oprim producţia de rochii, deoarece nu reprezintă o prioritate acum, şi să ajutăm comunitatea confecţionând măşti de protecţie. Ele sunt confecţionate din acelaşi material din care sunt realizate măştile din farmacie, sunt lucrate într-un mediu dezinfectat, ne protejăm pe toate căile ca să evităm orice fel de contaminare. Măştile sunt de unică folosinţă, iar materialul este certificat”, explică Georgiana Iordache.


Aceasta a precizat că cel mai dificil în aceste zile este să găseşti materialul special din care este fabricat echipamentul medical de protecţie, motiv pentru care a fost nevoită să apeleze la toate sursele sale din  domeniul textilelor.   

atelier ploiesti masti foto diana frincu

”Este extraordinar de greu de găsit aceste materiale. De două zile sunt pe telefoane la depozite şi la toţi furnizorii mei încercând să reaprovizionez stocul, nimeni nu mai importă, stocul existent este pe cale de terminare, dar încercăm să facem ce putem în condiţiile actuale”, a spus ploieşteanca.

atelier ploiesti masti foto diana frincu

Georgiana Iordache a explicat că jumătate din producţia de măşti de unică folosinţă va fi donată în spitale, iar restul va fi vândut la un preţ cu mult sub cel al pieţei acutale.

”Facem acest lucru pentru că vrem să menţinem pe linia de plutire atelierul nostru, nu vrem să facem profit, dar nici să trimitem oamenii în şomaj tehnic, pentru că ei sunt familia mea, petrec mai mult timp cu ei decât acasă cu părinţii şi trebuie să ne ajutăm cum putem”, a precizat Georgiana Iordache.

În atelierul de la Ploieşti vor fi confecţionate într-o primă tranşă aproximativ 10.000 de măşti.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite