Un călugăr de la o mănăstrire din Prahova, găsit spânzurat pe prispa chiliei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un călugăr de la mănăstirea din comuna prahoveană Cornu a fost găsit spânzurat, miercuri dimineaţă, pe prispa din faţa chiliei. Bărbatul era cunoscut cu afecţiuni medicale psihiatrice şi se afla sub tratament.

Descoperirea macabră a fost făcută, în noaptea de marţi spre miercuri, de către o călugăriţă care a şi anunţat Poliţia la 112. Cadavrul călugărului a fost găsit atârânând în ştreangul legat e grinda din faţa unei chilii.

Bărbatul avea 65 de ani, era de fel din judeţul Vâlcea, nu avea familie şi era cunoscut cu afecţiuni medicale. Călugărul a fost internat la secţia de psihiatrie a unui spital din Piatra Neamţ din decembrie 2018 şi până la mijlocul lunii ianuarie 2019. Medicii care l-au tratat i-au prescris acestuia mai multe medicamente, multe dintre acestea fiind găsite în chilia de la Cornu.

Nu sunt suspiciuni de omor, dar Poliţia a deschis un dosar penal, conform procedurii, pentru omor din culpă.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite