Un fost ofiţer SIPI a vrut să-şi pună capăt zilelor în faţa postului de Poliţie. S-a plâns colegilor că nu mai face faţă activităţii intense

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un poliţist a fost găsit în stare gravă în faţa postului de Poliţie unde lucra. Agentul avea o rană la mână şi a pierdut mult sânge. Din primele informaţii, acesta a vrut să-şi pună capăt zilelor.

UPDATE: ORA 21.00 Poliţistul sinucigaş este ofiţer şi lucra de curând la Secţia nr. 2 Rurală din Floreşti, judeţul Prahova. A absolvit Academia de Poliţie în anul 2012, iar până să ajungă la un post comunal a lucrat la SIPI.

Poliţistul a fost stabilizat în Ambulanţă şi a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti.

-------------------------------------

Ştirea iniţială

Poliţistul este angajat la Postul de Poliţie din comuna Floreşti din judeţul Prahova şi ieşise din serviciu, marţi, la ora 16.00. A mers acasă în comuna Măgureni, unde se presupune că a vrut să se sinucidă, încercând să-şi taie venele.

Cu mâna plină de sânge, s-a suit la volanul autoturismului şi a mers direct în faţa sediului Poliţiei din Floreşti. Aici, în maşină, a fost găsit aproape inconştient de unul dintre colegii săi care a cerut ajutorul medicilor de la Ambulanţa Prahova.

Surse apropiate de anchetă susţin poliţistul nu a reuşit să-şi taie venele, însă rana de la mână este destul de mare şi a sângerat abundent.

Echipajul de la Ambulanţă, care a ajuns la faţa locului încearcă să-l stabilizeze.

Colegii săi spun că în ultima perioadă, poliţistul s-ar fi văitat că nu mai face faţă activităţii.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite