Ploieşti

articolul anterior articolul urmator

Un poliţist din Prahova a uitat să anunţe decesul vasluianului căutat patru luni de familie şi găsit la morgă întâmplător

1
24 Sep 2020 16:00:35
Autor: Diana Frîncu
Gheorghe Crăciun, bărbatul căutat de rude timp de patru luni
Gheorghe Crăciun, bărbatul căutat de rude timp de patru luni

Un agent de poliţie din Prahova a uitat să anunţe familia unui bărbat din Vaslui că acesta a murit la spitalul din Ploieşti după ce i s-a făcut rău într-o gară din oraş, vasluianul având buletinul asupra lui. Soţia şi copiii l-au căutat disperaţi patru luni, în timp ce cadavrul bărbatului se afla la morgă.

Vinovat de încurcătura macabră se pare că este agentul de poliţie care a notat greşit în fişa de eveniment că omul găsit decedat în gară nu are rude. Din cauza acestei neglijenţe, vasluianul a fost tratat ca un caz social şi urma să fie înmormântat de Primăria Ploieşti.

Gheorghe Crăciun, în vârstă de 52 de ani, a muncit până în luna martie a acestui an pe un şantier de construcţii din Ploieşti. În data de 23 mai şi-a anunţat soţia că se întoarce acasă şi se află în Gara de Sud din Ploieşti, de unde urma să ia trenul spre Vaslui. Până la gară a fost chiar însoţit de un prieten de care s-a despărţit imediat după ce şi-a cumpărat biletul de tren. Gheorghe Crăciun n-a mai apucat să urce în vagon pentru că i s-a făcut rău şi a fost transportat la spital. 

”La data de 25 mai a.c., Poliţia municipiului Ploieşti a fost sesizată de către unitatea spitalicească despre faptul că persoana în cauză a decedat, în acest caz fiind deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.  Din verificări a reieşit faptul că pe data de 23 mai a.c., bărbatul ar fi acuzat o stare de rău în timp ce se afla în zona de sud a oraşului, după care a fost preluat de către un echipaj şi internat în spital”, potrivit Biroului de Presă al Poliţiei Prahova.

De aici se ”rupe filmul”. Poliţistul care s-a ocupat de dosarul bărbatului nu a luat legătura cu rudele acestuia, ba mai mult ar fi scris în fişa de eveniment că omul nu are rude, bărbatul fiind considerat un caz social şi tratat ca atare. Cadavrul său a rămas la morga spitalului până în data de 23 septembrie, timp în care familia a făcut tot ce i-a stat în putinţă să dea de urma bărbatului. A anunţat dispariţia la Poliţia din Vaslui, a făcut apeluri pe reţelele de socializare, a mers să identifice cadavrele unor străini găsiţi morţi în condiţii suspecte, dar fără rezultat.

Rudele bărbatului au aflat adevărul despre misterioasa dispariţie zilele acestea, când primarul din comuna Bogdăneşti, de unde se trage Gheorghe Crăciun, a verificat listele cu cetăţenii care au drept de vot. Aşa s-a aflat că Gheorghe Crăciun figurează la Evidenţa Populaţiei ca ”decedat”.

Rudele lui Crăciun au fost chemate la primăria din comună şi anunţate că trebuie să meargă la Ploieşti să ridice cadavrul de la morgă.

Conducerea Poliţie Prahova face acum verificări pentru a afla care a fost motivul pentru care agentul de poliţie nu a anunţat rudele bărbatului găsit mort şi de ce a scris în mod greşit în fişă că Gheorghe Crăciun nu are rude.

Vă recomandăm să mai citiţi:

VIDEO Confuzia macabră a Poliţiei Prahova: „Au găsit un mort într-o fântână şi susţineau că victima sunt eu“

Indolenţă crasă a poliţiştilor. Un bărbat a zăcut patru luni la morgă deşi familia îl dăduse dispărut, iar acum e pusă la plată de către spital

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

bios
24.09.2020, 17:02:01

In mod evident, nenorocitului in uniforma nu i se va reprosa nici macar verbal ceva (intr-o tara normala ar fi dat afara...). Ori este un imbecil incompetent, ori este o nemernic care a trecut intentionat in fisa de eveniment ca nu exista rude, ca sa nu isi mai bata capul si sa mai munceasca.

Modifică Setările