”Invalidează alegerea în funcţia de primar al comunei Şotrile, jud. Prahova, a domnului DAVIDESCU DANIEL BOGDAN. Încheierea se va comunica de îndată Prefectului Judeţului Prahova şi Secretarului General al Comunei Şotrile pentru aducerea la cunoştinţă publică, prin afişare în termen de cel mult 24 ore de la comunicare. Cu drept de apel, ce se depune la prezenta instanţă, în termen de 2 zile de la aducerea la cunoştinţă publică. Pronunţată astăzi, 13.10.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Document: Încheiere finală (dezinvestire) 113/2020 13.10.2020”, conform portalului instanţelor de judecată.
Reamintim că Bogdan Davidescu a fost condamnat definitiv la închisoare cu suspendare într-un dosar de pornografie infantilă. Davidescu a candidat ca independent la alegerile locale care au avut loc în septembrie 2020.
Conform legii, mandatul primarului declarat ales este validat în termen de 20 de zile de la data desfăşurării alegerilor de către judecătoria în a cărei rază teritorială se află circumscripţia electorală pentru care au avut loc alegeri, în cazul de faţă fiind vorba despre Judecătoria Ploieşti.
Invalidarea alegerii primarului se poate pronunţa în cazul în care se constată, potrivit legii privind alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, încălcarea condiţiilor de eligibilitate sau dacă alegerea acestuia s-a făcut prin fraudă electorală.
Conform prevederilor Codului Administrativ, încheierea judecătoriei privind validarea sau, după caz, invalidarea alegerii primarului se comunică de îndată prefectului şi secretarului general al unităţii/subdiviziunii administrativ- teritoriale, care are obligaţia aducerii la cunoştinţă publică prin afişarea acesteia la sediul unităţii/subdiviziunii administrativ- teritoriale, în termen de cel mult 24 de ore de la comunicare.
În termen de 2 zile de la aducerea la cunoştinţă publică, cei interesaţi pot formula apel împotriva încheierii judecătoriei de validare sau invalidare a alegerii primarului la tribunal.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
5 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
"Maestre pedofil", fugi repede cu jalba la Curtea Prostitutionala! Roag-o se te "ajute" si pe Avocata Poporului Pesedist! Hai, ca inca se mai poate!
N-am inteles. Daca esti condamnat chiar cu suspendare, mai ai dreptul sa candidezi? Astfel se cheltuieste o noua runda de bani, pt. a alege un nou primar.
Instanța decide. Primarul din Șotrile a avut dreptul să candideze, dar nu și să fie ales. Da, este o anomalie legislativă care ar trebui reparată.
miron miron , Legile în țara asta au fost făcute pentru ei,adică pentru foștii comuniști și pentru urmașii lor , nu pentru fraierii mulți care îi votează .
Diana Frîncu , Anomaliile legislative din România sunt mai periculoase decât un virus gripal , pentru că nu există antidot . Judecătorii sunt inamovibili din 1990 , nu dau socoteală pentru deciziile lor . Așa avem pedofili liberi , așa avem jefuitori liberi , violatori liberi , politicieni liberi după ce au devalizat bani publici , et. etc. etc.