UPDATE Valeriu Zgonea, sub control judiciar: urmărit penal pentru trafic de influenţă la numirea unui secretar de stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Valeriu Zgonea, fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, a ajuns miercuri la DNA Ploieşti. La plecare, Zgonea nu a dorit să facă declaraţii. El este citat în calitate de suspect într-un dosar de corupţie.

UPDATE ORA 16.00 Valeriu Zgonea a fost pus sub control judiciar. Redăm mai jos comunicatul DNA:

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 15 februarie 2017, faţă de inculpatul ZGONEA VALERIU – ŞTEFAN, vicepreşedinte, în perioada 2010-2012, şi ulterior preşedinte al Camerei Deputaţilor din cadrul Parlamentului României în legislatura 2012-2016, pentru infracţiunea de trafic de influenţă.

Totodată, s-a dispus efectuarea urmăririi penale faţă de numitul DOBRICĂ DUMITRU, consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Buzău în perioada iunie 2004-decembrie 2013 şi administrator/acţionar al unei societăţi comerciale, pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă.

În ordonanţele procurorilor se arată că, în cauză, există date şi probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În cursul lunii iulie 2012, inculpatul Zgonea Valeriu – Ştefan a fost numit în funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor din cadrul Parlamentului României. În acest context, începând cu luna iulie 2012, suspectul Dobrică Dumitru i-a promis inculpatului Zgonea Valeriu – Ştefan, iar acesta din urmă a acceptat foloase necuvenite în schimbul intervenţiei pe lângă funcţionarii publici asupra cărora a lăsat să se creadă că are influenţă, în vederea numirii unei rude a lui Dobrică Dumitru într-o importantă funcţie publică. Ulterior, inculpatul Zgonea Valeriu – Ştefan a primit de la suspectul Dobrică Dumitru foloase necuvenite în sumă de aproximativ 52.000 de lei, reprezentând contravaloarea unor servicii de turism (excursie de 4 zile la Viena în intervalul 16-19.05.2013) şi cheltuieli legate de construirea unei case de vacanţă în judeţul Covasna.

La data de 22.04.2013, ca urmare a demersurilor făcute de Zgonea Valeriu – Ştefan, persoana respectivă a fost numită în funcţia de preşedinte al Centrului Naţional de Management pentru Societatea Informaţională din cadrul Ministerului pentru Societatea Informaţională, deşi nu avea pregătire de specialitate în domeniu.
Ulterior, tot ca urmare a demersurilor făcute de Zgonea Valeriu -Ştefan, persoana respectivă şi-a păstrat funcţia la nivelul administraţiei publice centrale, fiind numită, la data de 23.01.2014, în funcţia de subsecretar de stat în cadrul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.“

UPDATE ORA 14.20 Surse apropiate anchetei au arătat că persoana pentru care ar fi intervenit Valeriu Zgonea ar fi Ionela Dobrică, preşedinte TSD Buzău şi parlamentar (deputat PSD de Buzău). Tânăra a fost şi subsecretar de stat în Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională.

UPDATE ORA 13.50 Surse apropiate anchetei spun că Valeriu Zgonea ar fi suspectat de trafic de influenţă pentru numirea în funcţia de secretar de stat la Ministerul Comunicaţiilor a fiicei unui om de afaceri din Buzău. Aceleaşi surse precizează că şi omul de afaceri din Buzău e suspect în dosar. De asemenea, sursele spun că numirea în funcţie ar fi „costat“ 50.000 de lei.

UPDATE ORA 13.40 Valeriu Zgonea a părăsit sediul DNA Ploieşti fără să facă declaraţii. Avocatul lui, care l-a însoţit, a spus că ancheta este abia la început şi că va urma un comunicat de presă.

UPDATE ORA 11.52 Surse spun că acuzaţiile în cazul lui Zgonea ar fi de trafic de influenţă: el ar fi intervenit pentru numirea în funcţie a unui secretar de stat.

Valeriu Zgonea a venit însoţit de un avocat. La intrarea în sediul DNA el nu a făcut nicio declaraţie. 

Valeriu Zgonea a urmat cursurile Colegiului Naţional Fraţii Buzeşti din Craiova între anii 1981 şi 1984, iar din anul 1993 este licenţiat al Facultăţii de Căi Ferate, Drumuri şi Poduri din cadrul Institutului Naţional de Construcţii din Bucureşti. 

În 2003, a urmat, în cadrul Institutului Social Democrat, un program post universitar de un an, cu disertaţie, în managementul strategic, precum şi un program de formare specializată în administraţia publică cu durata de un an la Institutul Naţional de Administraţie.

În 2006, a obţinut un master în cadrul Colegiului Naţional de Apărare, iar în 2007, un master în cadrul Colegiului Superior de Securitate Naţională.

A fost angajat la SC „Construcţii Feroviare” SA Craiova (1985); transferat la Incertrans Bucureşti (1985-1990); transferat la SC „Construcţii Feroviare” SA Craiova, în funcţia de inginer stagiar, unde a condus modernizarea staţiei Piatra Olt (1990-1993); transferat la Compania Naţională „CFR” SA în funcţia de inginer (1994-2000).

A intrat în politică în 1996. S-a înscris în PDSR în anul 1996, iar din 1999 şi până în anul 2000 a fost membru al Comitetului Executiv Central al Consiliului Naţional PDSR, vice-preşedinte al Organizaţiei de Tineret PDSR şi, ulterior, preşedinte al Organizaţiei de Tineret Dolj a PDSR. A fost vicepreşedinte al Biroului executiv judeţean al PSD Dolj (2001) şi este membru al Consiliului Naţional al PSD (din 2001). În 2010, a preluat funcţia de vicepreşedinte al PSD. Valeriu Zgonea a fost până în 2016 omul doi în PSD.  

CITIŢI ŞI:
 

Cine este Ionela Dobrică, tânăra implicată în dosarul în care Zgonea a fost pus sub control judiciar

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite