Experienţele disidentului Vasile Paraschiv. A fost internat la nebuni, expulzat din ţară şi bătut cu săculeţii de nisip
0
Cu un curaj ieşit din comun, ploieşteanul Vasile Paraschiv a reuşit să înfrângă regimul comunist şi să aducă la cunoştinţa opiniei publice internaţionale adevărata faţă a regimului din România, încălcarea drepturilor omului şi utilizarea psihiatriei ca unealtă de represiune politică. Disidenţa l-a costat mai multe internări la nebuni, expulzarea din ţară, bătăi sistematice, iradierea, răpiri şi sechestru la domiciliu
Poate cel cunoscut disident anticomunist, Vasile Paraschiv a fost, după Revoluţie, una dintre cele mai intervievate persoane din România. La rândul său, a scris cărţi despre experienţa de disident şi a susţinut numeroase conferinţe şi simpozioane. A continuat lupta şi după 1989 cu un sistem pe care l-a considerat, până în ultima clipă a vieţii, comunist şi neschimbat.
Este celebru, de altfel, episodul în care a refuzat, în 2008, distincţia Steaua României în grad de cavaler, pe care i-o înmânase preşedintele Traian Băsescu, menţionând că refuză primirea acesteia „de la un comunist la fel ca toţi ceilalţi care ne-au condus ţara de la Revoluţie“. A murit în 2011, la 83 de ani, cu o mare durere, că cei implicaţi în acţiunile represive împotriva sa, ofiţeri ai fostei Securităţi, ai Miliţiei, procurori şi psihiatri nu au fost pedepsiţi niciodată de statul român.
Diagnosticat cu paranoia pentru că a vrut să iasă din PCR
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului din România (IICCR) a documentat lupta cu sistemul a lui Vasile Paraschiv. Începutul a fost anul 1968, când la alegerile de partid din Combinatul Petrochimic de la Brazi, Vasile Paraschiv a anunţat în cadrul adunării generale că doreşte să se retragă din PCR, al cărui membru era din 1946.
A refuzat să revină asupra deciziei, aşa că în 1969 a fost arestat pentru prima dată şi internat cu forţa la Spitalul de psihiatrie de la Urlaţi. În 1971, Vasile Paraschiv a trimis către Comitetul Central al PCR şi către Uniunea Generală a Sindicatelor din România o scrisoare cu 11 propuneri care să fie puse în discuţie la Congresul Sindicatelor ce urma să aibă loc în aprilie. Răspunsul a fost o nouă arestare şi o nouă internare într-un spital de psihiatrie.
În 1976 Securitatea a descoperit o copie a unei scrisori pe care Vasile Paraschiv o trimisese către postul de radio „Europa Liberă”. A fost arestat din nou şi dus la Spitalul nr. 9 din Bucureşti pentru a fi internat. Doctorul de gardă a refuzat internarea, drept pentru care Paraschiv a fost internat la Spitalul Voila, din Câmpina şi diagnosticat cu paranoia.
A aderat la „Mişcarea Goma“
În 1977, Vasile Paraschiv a aflat de acţiunea scriitorului dizident Paul Goma pentru apărarea drepturilor omului în România şi a decis să îl sprijine. Prima încercare de a discuta cu Goma a eşuat întrucât locuinţa acestuia era păzită de ofiţeri sub acoperire care l-au arestat pe Paraschiv.
Fără a se lăsa intimidat, Paraschiv a încercat din nou să ia legătura cu Paul Goma şi a semnat scrisoarea de protest pe care Goma intenţiona să o trimită Conferinţei post-Helsinki de la Belgrad. În felul acesta, cazul lui Vasile Paraschiv a fost făcut cunoscut în Occident. Paraschiv a fost din nou arestat, internat la Spitalul de psihiatrie Săpoca (judeţul Buzău), la secţia „doi” - secţia de bolnavi mintali cronici.
În tot acest timp, medicii au încercat să-l supună unui tratament medical obligatoriu, prin care se urmărea să devină cu adevărat bolnav mintal, dar a refuzat să-l urmeze, în ciuda presiunilor.
Expulzarea din ţară
În toamna anului 1977, Vasile Paraschiv a depus cerere pentru obţinerea unui paşaport în vederea unei călătorii în Austria. Crezând că doreşte să părăsească definitiv ţara, Securitatea i-a acordat paşaportul, cu speranţa că astfel va scăpa de un agitator intern.
A părăsit România în noiembrie 1977 însoţit de fiul său, Radu. La Viena s-a adresat unei organizaţii de caritate în scopul facilitării obţinerii unei vize de intrare în Franţa. În ianuarie 1978 a primit viza de intrare în Franţa şi a plecat către Paris unde a susţinut o conferinţă de presă în problema folosirii psihiatriei în România ca armă de represiune politică.
La Paris, a avut ocazia să se prezinte în faţa unei comisii de contraexpertiză medicală (Comisia de studii asupra procedurilor de internare şi tratament forţat în spitalele psihiatrice speciale) al cărei diagnostic a fost că este sănătos.
În aprilie 1978 a părăsit Parisul pentru a se întoarce în România. La postul de trecere de frontier Curtici a fost expulzat, fiind trimis înapoi în Occident cu alt tren. S-a întors la Viena de unde a întreprins o serie de acţiuni ce aveau drept scop reîntoarcerea sa în ţară. Sub presiunea opiniei publice internaţionale, în cele din urmă, i s-a permis de către autorităţile de la Bucureşti să se repatrieze.
A vrut să înfiinţeze Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii din România
Abia întors, în cadrul unei şedinţe a sindicatului de la noul locul de muncă (fusese transferat la Fabrica de Prototipuri şi Proiectare Tehnologică din Ploieşti), în faţa muncitorilor, a dat citire unei declaraţii de înfiinţare a Sindicatului Liber al Oamenilor Muncii din România (SLOMR), gest care avea să provoace alte acţiuni de intimidare la adresa sa.
În mai 1979 a avut loc prima sa răpire de către ofiţeri de Securitate. Când ieşea pe poarta fabricii a fost urcat cu forţa într-o maşină şi dus în pădurea Păuleşti, lângă Ploieşti. Acolo a fost torturat şi bătut cu bestialitate de patru ofiţeri de Securitate. A reuşit cu greu să ajungă la Spitalul judeţean Ploieşti, unde a fost izolat într-o rezervă, accesul rudelor fiind interzis.
Activitătile de intimidare au continuat, în martie şi aprilie 1979, când a fost atacat pe stradă şi lovit pe la spate. În octombrie 1986, apelul său privind eliberarea unui paşaport în vederea unei vizite la fiul său, care, între timp, se stabilise în Statele Unite al Americii, a fost difuzat şi la postul de radio „Europa Liberă”.
Vasile Paraschiv a fost răpit pentru a doua oară de către patru ofiţeri de Securitate şi de un miliţian în uniformă. A fost adormit cu o substanţă narcotică, încătuşat şi transportat într-o locaţie conspirativă unde a fost ţinut legat, interogat şi torturat de cei patru securişti timp de 4 zile.
Pentru a putea fi mai bine supravegheat de Securitate s-a dispus mutarea sa într-un nou apartament, unde a fost urmărit permanent de un ofiţer, i-au fost urmărite telefoanele şi i s-au făcut vizite inopinate la domiciliu.
În martie 1989 a fost răpit pentru a treia oară de către ofiţeri de Securitate. Arestarea s-a făcut de pe stradă. Acţiunea a fost orchestrată de organele de Miliţie fiind preluat ulterior de 3 ofiţeri de Securitate şi transportat în aceeaşi locaţie secretă, unde a fost bătut, torturat şi maltratat timp de 7 zile.
Cu ocazia majorităţii anchetelor la care a fost supus, Vasile Paraschiv a fost torturat, bătut cu sălbăticie, iradiat şi ameninţat cu moartea, scopul principal fiind acela de a-l determina să renunţe la atitudinea ostilă faţă de regim şi la revendicările sale.
În cartea autobiografică „Lupta mea pentru sindicate libere în România. Terorismul politic organizat de statul communist“, Vasile Paraschiv descria astfel tratamentul la care a fost supus de Securitate: „am fost lovit cu pumnii în faţă, în stomac şi în ficat, cu săculeţii de nisip în cap şi cu bastonul de cauciuc la tălpi, până când îmi pierdeam cunoştinţa şi cădeam în nesimţire pe bancă, apoi aruncau o galeată cu apă rece peste mine şi mă lăsau aşa până seara sau dimineaţa, când supliciul începea din nou - şi tot aşa, de două ori pe zi, seara şi dimineaţa, şapte zile şi şapte nopţi, fără apă şi fără mâncare“.
După Revoluţie, într-un proces intentat statului român, Vasile Paraschiv a cerut despăgubiri pentru suferinţele îndurate. I s-a dat câştig de cauză, însă în urma recursului, magistraţii de la Curtea Supremă au dat decizie de respingere definitivă.
Testamentul politic al lui Vasile Paraschiv
„1. Să nu iertaţi şi să nu uitaţi niciodată perioada grea a dictaturii comuniste din România anilor 1944-1989, crimele, nelegiuirile regimului comunist, suferinţele şi umilintele la care a supus poporul român.
2. Să luptaţi şi să fiţi activi în viaţă, pentru ca ceea ce s-a întâmplat atunci să nu se mai repete niciodată în istoria ţării noastre.
3. Să luptaţi pentru apărarea drepturilor omului în România, pentru dreptate şi libertate, democraţie şi demnitate, pentru adevăr.
4. Să nu vă fie frică niciodată de persecuţii şi de represiune, atunci când cauza, cererile voastre sunt întemeiate pe lege.
5. Să luptaţi pentru apărarea valorilor morale ale Revoluţiei române din decembrie 1989, pentru care şi-au dat viaţa peste 1.200 de tineri: dreptate şi libertate, democraţie, adevărul în locul minciunii, transparenţa în toate domeniile vieţii politice, sociale şi economice şi o viaţă mai bună pentru toţi.
6. Să nu puneţi niciodată interesele voastre personale asupra intereselor generale ale ţării şi poporului vostru.
7. Să fiţi cetăţeni oneşti în viaţă, oameni cinstiti şi corecti gata oricând să dovediţi spirit de sacrificiu pentru cauza şi interesele poporului vostru.
8. Să dobândiţi de la dascălii voştri tot ce-i mai frumos, mai bun şi mai nobil în viaţă şi să puneţi în practică aceste învăţături.
9. Să urmaţi exemplul eroilor şi martirilor poporului român.
10. Să învăţaţi foarte bine carte, căci concurenţa este mare, să obtineţi succese la învăţătură şi să ajungeţi specialişti de vază, oameni competenti şi cu renume internaţional, pentru România.
11. Asta e tot ce vă las eu moştenire: lupta mea, sfatul, ideile şi exemplul meu personal.”
Vasile Paraschiv, 2003
Se încarcă comentariile...
