Vineri, de ziua Educaţiei, elevii din Prahova merg la şcoală, dar nu fac cursuri. Din cauza referendumului, programul de luni al şcolilor ar putea fi modificat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fiecare şcoală trebuie să anunţe elevii despre modificarea programului de luni FOTO Arhivă
Fiecare şcoală trebuie să anunţe elevii despre modificarea programului de luni FOTO Arhivă

Vineri, 5 octombrie, elevii din Prahova merg la şcoală la program normal, dar nu vor face cursuri. Ziua va fi dedicată activităţilor extraşcolare organizate de profesori. În schimb, luni, a două zi după referendum, programul elevilor care învaţă în şcoli unde sunt amenajate secţii de votare ar putea fi modificat.

Nicolae Angelescu, inspectorul şef al Inspectoratului Şocalar Prahova a declarat pentru ”Adevărul” că vineri, 5 octombrie, de ziua Educaţiei, elevii din Prahova merg la şcoală dar nu vor face cursuri, ci vor participa la activităţi extraşcolare organizate de profesori.

”Conform Contractului Colectiv de Muncă, semnat la nivelul judeţului, vineri 5 octombrie, de ziua Educaţiei, şcolile organizează activităţi specifice prin care să marcheze acest eveniment. În acelaşi contract se stipulează că aceste activităţi sunt altele decât cele prevăzute în fişa postului în mod obişnuit, deci nu este de aşteptat să se facă cursuri”, a declarat inspectorul şef al ISJ Prahova, pentru ”Adevărul”.

În ceea ce priveşte ziua de luni, deocamdată nu este luată o decizie clară la nivel judeţean în ceea ce priveşte ora la care elevii vor veni la şcoală. Incertitudinea este provocată de faptul că în multe unităţi şcolare sunt amenajate secţii de votare, iar în zilele de 6 şi 7 octombrie este organizat referendumul pentru modificarea Consituţiei.

”Până în momentul de faţă, la nivelul Inspectoratului noi nu am primit nicio solicitare, dar aşteptăm, cred că până mâine când le-am dat noi un termen, să ne spună dacă în urma organizării centrelor de votare ar fi nevoie ca pentru ziua de luni să se schimbe în vreun fel programul. Dar aceasta va fi o măsură locală şi să nu afecteze toată şcoala, ci doar clasa unde s-a organizat secţia de votare. Dacă personalul de serviciu nu se încadrează în timp să reuşească să aranjeze clasa, să ne informeze şi acordăm, sigur, timpul necesar, dar trebuie să-i anunţe şi pe copii din timp să vină de la ora zece sau de la unsprezece, în funcţie de timpul de care au ei nevoie să aranjeze sala”, a declarat Nicolae Angelescu.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite