Weekend excelent de schi pe toată Valea Prahovei. Starea pârtiilor din fiecare staţiune

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Se schiază în toate staţiunile de pe Valea Prahovei. FOTO Adevărul
Se schiază în toate staţiunile de pe Valea Prahovei. FOTO Adevărul

Sezonul de schi s-a deschis în toate staţiunile de pe Valea Prahovei, unde stratul de zăpadă natural, ajutat şi de tunurile de zăpadă, permite, în weekend, practicarea sporturilor de iarnă atât în Sinaia, cât şi la Buşteni şi Azuga

Zăpada naturală căzută de la începutul acestei săptămâni la munte a deschis sezonul de schi în toate staţiunile de pe Valea Prahovei. Dacă de sărbători, la Buşteni, turiştii au putut să se distreze doar în Fun Park-ul de la baza pârtiilor, din acest weekend pot schia atât pe Kalinderu I, cât şi pe Kalinderu II.

Potrivit şefului de instalaţii ale domeniului schiabil din staţiune, Mihai Dobre, stratul de zăpadă măsoară pe cele două pârtii între 25 şi 35 cm. Zăpada naturală a fost ajutată şi de tunurile artificiale, pentru o mai bună compactare şi o alunecare optimă, astfel că, de acum încolo, sezonul de schi poate fi considerat oficial deschis în staţiune.

De asemenea, toate instalaţiile pe cablu care deservesc cele două pârtii Kalinderu sunt funcţionale. Domeniul schiabil de la Buşteni este deservit de un telescaun debraiabil care are o capacitate de transport de 1200 persoane/oră, unde preţurile sunt aceleaşi de anul trecut. O urcare costă 15 lei pentru adulţi şi 10 lei pentru copii, iar o cartelă de schi de o zi este 150 de lei, adulţi şi 100 de lei, copii.

Trei pârtii sunt deschise la Azuga

La Azuga, se schiază pe trei pârtii de la baza Sorica şi Cazacu, adică Sorica bandă, Cazacu Începători şi Cazacu Teleski. Şi aici, pârtiile au fost înzăpezite artificial, iar stratul de nea măsoară peste 40 de cm, potrivit administratorului domeniului schiabil, Vasile Richea.

Instalaţiile de transport pe cablu, teleschiul, telegondola şi banda sunt funcţionale, iar preţurile, ca şi în cazul Buşteniului, sunt aceleaşi de anul trecut. O călătorie simplă costă 20 de lei pentru adulţi şi 15 lei pentru copii, iar o cartelă de o zi costă 135 lei.

Schi la mare înălţime la Sinaia

La Sinaia, unde există 16 pârtii, se schiază deja din jurul datei de 10 decembrie, pe cele 7 pârtii de mare altitudine din Valea Soarelui şi Valea Dorului. Stratul de zăpadă natural de la 2000 de metri altitudine măsoară între 30 şi 35 cm, condiţii foarte bune pentru iubitorii de schi. Nu se schiază, încă, între Cota 1400 şi Cota 2000 şi nici pe Pârtia Nouă.

Anul acesta, pentru prima dată, la Sinaia a fost introdus un discount de 15% pentru studenţi la cartelele pe puncte şi la skipass-uri. De asemenea, au fost introduse patru noi tipuri de skipass-uri, skipass pentru prima jumătate de zi (09.00-13.00), skipass pentru a doua jumătate de zi (13.00-17.00), skipass pentru două ore oricând şi skipass pentru patru ore oricând.Un skipass de o zi pentru adulţi costă 140 de lei, iar pentru copii 120 de lei, iar o călătorie cu gondola între 13 şi 34 de lei.

Vă mai recomandăm

Unde mergem la schi. Noutăţile sezonului din Valea Prahovei şi Poiana Braşov - preţuri, facilităţi, starea pârtiilor

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite