Zăpadă de peste doi metri la cota 2000 din Bucegi, la final de primăvară. Ninge viscolit de trei zile VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ninge în Bucegi la final de primăvară FOTO Captură Salvamont
Ninge în Bucegi la final de primăvară FOTO Captură Salvamont

Salvamontiştii care se află la refugiul de la Cota 2000 din Bucegi au surprins imagini video cu ninsoarea de luna mai care nu se mai opreşte de trei zile.

 În zona Babele, zăpada depăşete doi metri în grosime, iar pe alocuri, unde a fost viscolită, ajunge chiar şi la trei metri.

Vântul suflă atât de tare încât salvamontiştii care se află de serviciu la refugiu Salvamont spun că aud cum scârţâie cabana din încheieturi.

Marţi, judeţul Prahova se află sub cod galben de vreme rea, iar meteorologii au anunţat că în zona de munte vântul va sufla în rafale care vor depăşit şi 80 - 100 de km/h.

Pe munte, la peste 1800 de metri altitudine, termometrul indica temperaturi de minu 3 grade, dar din cauza vântului puternic senzaţia de frig este mult mai puternică.

Instalaţiile de transport pe cablu au fost oprite în staţiunule de pe Valea Prahovei din cauza vremii nefavorabile.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite