400 de pictori şi sculptori se reunesc la Vâlcea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

ARTĂ. Toate lucrările artiştilor ce vor fi expuse la Râmnicu Vâlcea se vor regăsi într-un album. Centrul de Expoziţii şi Evenimente de la Troianu, în colaborare cu Filiala din Vâlcea a Uniunii Artiştilor Plastici, organizează în august „Salonul Naţional de Artă Contemporană".

În perioada 5-20 august se va desfăşura în municipiu Salonul Naţional de Artă Contemporană la care vor aprticipa 400 de pictori şi sculptori contemporani. „Scopul acestui eveniment este acela de a realiza un sistem de referinţă naţional înainte de globalizare şi de a face cunoscută arta contemporană românească în ţară şi peste hotare", afirmă Romeo Rădulescu, primarul din Râmnicu Vâlcea. La expoziţie vor participa lucrări ale pictorilor şi sculptorilor membri ai Uniunii Artiştilor Plastici din România. Toate lucrările expuse se vor regăsi într-un album de artă. „Albumul va fi donat tuturor liceelor de artă din ţară şi facultăţilor de artă din ţară şi Europa, bibliotecilor naţionale, judeţene şi europene, muzeelor de artă, ambasadelor României din ţările Uniunii Europene, ambasadelor străine din Romania", spune Gheorghe Dican, preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici, filiala Vâlcea. Lucrările participante la Salonul Naţional de Artă Contemporană de la Râmnicu Vâlcea vor face obiectul colecţiilor viitorului muzeu de artă contemporană care se va inaugura în această toamnă în municipiul nostru.


Felicia Filip va cânta la deschiderea evenimentului


Deschiderea oficială a Salonului Naţional de Artă Contemporană va avea loc pe 5 august 2011, la Centrul de Expoziţii şi Evenimente de la Troianu. În deschiderea evenimentului va concerta soprana Felicia Filip. „Va fi pentru prima dată când sute de artişti români se vor uni sub acelaşi acoperiş într-o expoziţie de asemenea proporţii. Sunt invitaţi la eveniment aproximativ 400 artisti plastici din România, reprezentanţi ai ambasadelor străine din Bucureşti, critici de artă, reprezentanţi ai filialelor teritoriale ale Uniunii Artiştilor Plastici din România, oficialităţi ale autoritatilor publice şi locale", completează Gheorghe Dican. Salonul va fi deschis publicului iubitor de artă în perioada 5-20 august, la Centrul de Expoziţii şi Evenimente din Râmnicu Vâlcea. Iniţiatorul acestui Salon Naţional de Artă Contemporană este omul de afaceri Nicolae Sofianu, iar colectivul de organizare al evenimentului este format din: criticii de artă Alexandra Titu, Constantin Prut, Cătălin Davidescu şi Florin Rogneanu. De asemenea, de buna desfăşurarea a evenimentului se ocupă şi artiştii plastici Radu Aftenie, Marin Gherasim, Paul Popescu, Gheorghe Dican şi muzeograful Claudia Zidaru.


Primăria promite evenimente culturale tot anul


Nu este primul eveniment cultural de anvergură organizat la Râmnicu Vâlcea. În iunie a avut loc Tabăra Naţională de Sculptură, o manifestare ce a ţinut aproape o lună. Tabăra de Sculptură a fost onorată de prezenţa a şapte artişti români ce, la sfârşitul evenimentului au lăsat Râmnicului lucrări monumentale ce au împodobit intersecţiile principale ale oraşului. „Este important ca oraşul să genereze genul acesta de manifestări. Doar astfel putem devenii un punct de atracţie important pentru turişti dar şi pentru oamenii de cultură. Am decis la începutul acestui an să deschidem mai multe oportunităţi pentru zona culturală a oraşului. În fiecare lună am avut câte un eveniment major şi avem de gând să continuăm", spune Romeo Rădulescu, primarul din Râmnicu Vâlcea. El susţine că, la sfârşitul acestei luni, cu ocazia Zilelor Imnului Naţional se vor organiza o serie de expoziţii, vernisaje şi lansări de carte, prilejuite de această sărbătoare. „Vom avea şi o noapte a muzeelor, unde toate aceste instituţii din oraş vor fi deschise vizitatorilor pe timpul nopţii. Vor exista concerte ale filarmonicii şi piese de teatru în aer liber", mai punctează primarul Rădulescu.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite