“Şcoala altfel”, în Vâlcea: mii de copii au luat cu asalt instituţiile militarizate şi de cultură din judeţ
0Centrul EOD Panait Donici şi Biblioteca Judeţeană Antim Ivireanul se regăsesc în topul celor mai vizitate instituţii în această săptămână. Militarii vâlceni şi-au făcut loc cu greu printre cei 1 600 de copii curioşi să vadă o maşină blindată sau un robot folosit în teatrul de operaţii din Afganistan.
Dacă în anii trecuţi programul “Şcoala altfel” a fost perceput de foarte multe cadre didactice şi copii doar un preambul la vacanţa de Paşte, în 2016 s-a mers pe idea unui program educational cât mai diversificat, care a cuprins pe lângă obişnuita vizita la mall şi un tur al celor mai reprezentative instituţii din Vâlcea.
Sute de copii din Vâlcea au avut ocazia să se familiarizeze cu activitatea bibliotecarilor şi să admire, în aceste zile, celebrul vitraliu de la Biblioteca Judeţeană "Antim Ivireanul", în timp ce colegii lor de liceu au putut participa la o serie de workshopuri menite să-I ajute să-şi aleagă o carieră în cunoştinţă de cauză.
FOTO Facebook Dana Radulescu
Copiii au fost bineveniţi în mai toate instituţiile de cultură din mediul rural, între care bibilioteca publică din Costeşti, Memorialul Nicolae Bălcescu, dar şi în instituţii aflate în Ministerului Apărării Naţionale sau Ministerului de Interne.
Potrivit maiorului Florentin Duman, nu mai puţin de 1 600 de copii şi profesori au vizitat, miercuri, Centrul de Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN ,,Panait Donici” din Râmnicu Vâlcea. Pentru vizitatori, militarii au pregătit exerciţiile demonstrative cu câinii special dresaţi, procedee de luptă corp la corp şi cu şi fără armamentul individual şi o prezentare a echipamentelor din dotare.
FOTO Irina Ripan
Peste trei sute de elevi au avut ocazia în aceste zile să afle amănunte din viaţa de zi a pompierilor din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, să înveţe tehnici de acordare a primului ajutor sau să folosească o parte din tehnica din dotare a instituţiei.