Şofer salvat dintr-o maşină în flăcări, de trecători şi localnici: „Îngerii păzitori pot fi oameni” VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şofer salvat de trecători şi localnici dintr-o maşină în flăcări în Suteşti - Vâlcea Foto Adevărul
Şofer salvat de trecători şi localnici dintr-o maşină în flăcări în Suteşti - Vâlcea Foto Adevărul

Un bărbat a cărui maşină a luat foc pe un drum din localitatea Suteşti, judeţul Vâlcea, a fost salvat  de trecători, printre care şi un jandarm, şi localnici.

Incidentul s-a petrecut sâmbătă după-amiaza, 28 noiembrie, în comuna vâlceană menţionată, în jurul orei 15:00. 

Un şofer care se îndrepta spre Drăgăşani s-a trezit că maşina îi ia foc în trafic. A făcut un atac de panică şi nu a mai fost capabil să iasă din autoturism. 


A avut noroc ca prin zonă să treacă o maşină care a oprit. Doi bărbaţi au coborât din autoturism, au luat un extinctor şi au încercat să stingă flăcările, dar şi să-l salveze pe omul din interior. 

Unul dintre cei doi salvatori era jandarm, plt. adj. şef Costin Boşoagă. Acesta a cerut între timp şi ajutor prin apelul unic de urgenţă 112.

Până la venirea forţelor de intervenţie, mai mulţi trecători şi localnici au sărit în ajutor, cu extinctoare, găleţi şi furtunuri cu apă.

Cu toţii au rămas şocaţi când au realizat la final pericolul uriaş la care s-au expus, întrucât în portbagaj se afla o butelie cu gaz, care ar fi putut exploda în orice moment. 

„A fost o minune şi pentru omul din maşină şi pentru noi. Noi am fost salvatori, dar şi pe noi ne-a salvat bunul Dumnezeu de la un dezastru””, ne-a mărturisit unul dintre localnicii care au participat la operaţiunea de salvare.

Şofer salvat dintr-o maşină în flăcări de trecători şi localnici, printre care şi un jandarm aflat în timpul liber:

     

Şi reprezentanţii Jandarmeriei Vâlcea au povestit despre acest incident: „În timp ce se deplasa spre Drăgăşani cu un prieten, colegul nostru a observat pe carosabil, în Suteşti, un autoturism în flăcări, în al cărui interior se afla o persoană. Au oprit de îndată, au luat extinctorul, s-au îndreptat către maşină pentru a stinge flăcările şi a acorda ajutor persoanei. Între timp, au cerut şi ajutor la 112”. 

Şofer salvat de trecători şi localnici dintr-o maşină în flăcări în Suteşti - Vâlcea Foto Adevărul

Şofer salvat de trecători şi localnici dintr-o maşină în flăcări în Suteşti - Vâlcea Foto Adevărul

Despre ceilalţi salvatori, dar şi despre ce s-a întâmplat, aceeaşi sursă a mai spus: „Până la sosirea pompierilor şi poliţiştilor, cinci participanţi la trafic au sărit în ajutor cu extinctoarele din dotare, iar câţiva oameni din localitate au scos furtunurile cu apă din curţi pentru a stinge flăcările. Când şi-a revenit din şoc, bărbatul le-a  povestit salvatorilor că se îndrepta spre Drăgăşani în momentul în care motorul autoturismului luase foc, iar şocul a fost atât puternic încât i s-a făcut rău şi nu s-a mai simţit în stare să iasă din autoturism”.

Şofer salvat de trecători şi localnici dintr-o maşină în flăcări în Suteşti - Vâlcea Foto Adevărul

Şofer salvat de trecători şi localnici dintr-o maşină în flăcări în Suteşti - Vâlcea Foto Adevărul

„Putem spune ca astăzi a fost o zi norocoasă pentru bărbatul în vârstă de 65 ani, întrucât intervenţia la timp a salvatorilor i-a salvat viaţa şi a împiedicat daune materiale mai mari, mai ales că în portbagajul autoturismului se afla o butelie de gaz care putea exploda oricând”, au mai spus reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Vâlcea.

Şofer salvat de trecători şi localnici dintr-o maşină în flăcări în Suteşti - Vâlcea Foto Adevărul

Şofer salvat de trecători şi localnici dintr-o maşină în flăcări în Suteşti - Vâlcea Foto Adevărul

Aceştia au concluzionat: „Îngerii păzitori pot fi oamenii de lângă tine” şi au ţinut să mulţumească pe această cale tuturor persoanelor care nu au rămas indiferente, felicitându-l în acelaşi timp şi pe jandarmul care a participat la intervenţie pentru „promptitudine şi curaj”.

Vă mai recomandăm şi: 

Dramele COVID: „A făcut stop cardio-respirator de frică. Ne striga din spital să-l luăm că vor să-l omoare”

Încă un medic, răpus de COVID - 19: „S-a infectat de la o urgenţă cardiacă, pozitivată după 24 de ore” 

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite