Râmnicu Vâlcea

articolul anterior articolul urmator

UPDATE Accidente în lanţ pe Valea Oltului şi pe alte şosele: trei morţi şi trei răniţi FOTO

0
19 Apr 2021 22:19:00
Autor: Daciana Mitrache
Trei victime pe Valea Oltului într-o singură zi în Sibiu (stânga) şi Vâlcea (dreapta) Foto colaj
Trei victime pe Valea Oltului într-o singură zi în Sibiu (stânga) şi Vâlcea (dreapta) Foto colaj

Şoselele din Vâlcea au înregistrat luni, 19 aprilie, un record negru în ceea ce priveşte accidentele şi incidentele rutiere care s-au ţinut lanţ. Ziua a început cu un accident mortal pe Valea Oltului şi s-a încheiat cu un altul, tot pe DN 7 / E 81, dar în Sibiu.

Update, ora 23:08 Traficul rutier pe DN 7 / E 81, Valea Oltului, în judeţul Sibiu, a fost reluat după mai bine de o oră de la producerea unui accident mortal în zona Tălmaciu, după cum au anunţat reprezentanţii Poliţiei Sibiu.

La această oră se circulă normal între Sibiu şi Vâlcea. 

Update, ora 22:40 Pietonul accidentat pe Valea Oltului luni seara, 19 aprilie, din păcate, nu a supravieţuit, după ce a fost lovit de o maşină. Evenimentul s-a produs în Tălmaciu - Sibiu, pe DN 7 / E 81, aproape de graniţa cu judeţul Vâlcea.

Victima, în vârstă de 53 de ani, nu a mai răspuns la manevrele de resuscitare ale medicilor care au fost nevoiţi să declare decesul.

- ŞTIREA INIŢIALĂ - 

În câteva ore, trei oameni şi-au pierdut viaţa şi alţi patru au ajuns în stare gravă la spital, iar o maşină uitată în viteză a spart o conductă de gaze. 
 
Nebunia pe drumurile patriei a început în jurul orei 11:00 când pe DN 7 / E 81, la intrarea dinspre Vâlcea, în Defileul Oltului, o maşină înmatriculată în Cluj intra în coliziune pe sensul opus de mers cu un TIR. Ocupanţii nu au avut nici o şansă de supravieţuire şi nu este clar nici până acum cauza producerii acestui eveniment care a paralizat circulaţia între Sibiu şi Argeş timp de două ore. 
 
GALERIE FOTO CU IMAGINI DE LA PRIMUL ACCIDENT PE VALEA OLTULUI - VÂLCEA 
 
Apoi, într-un sat din sudul judeţului, Giuleşti - comuna Fârtăţeşti, în urma unei coliziuni între două maşini, au fost rănite două persoane. La faţa locului s-au deplasat angajaţii din cadrul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă cu un echipaj SMURD cu trei subofiţeri de la Garda de Intervenţie Drăgăşani.   
 
Victimele au fost găsite în stare conştientă, iar după ce au fost evaluate de paramedici care au declarat că sunt în stare stabilă au fost preluate de echipajele Serviciului Judeţean de Ambulanţă. 
 
La scurt timp, de la producerea accidentului din Fârtăţeşti, pompierii militari intrau din nou în alertă în urma unei solicitări în municipiul Râmnicu Valcea, după ce un autoturism lăsat în viteză, fără să fie asigurat cu frâna de mână, s-a pus în mişcare, în lipsa conducătorului auto şi s-a oprit într-o conductă de alimentare cu gaz metan. Incidentul s-a produs pe cel mai important bulevard al oraşului - Calea lui Traian, într-o zonă periferică, Troianu, dinspre ieşirea sudică a oraşului.
 
La faţa locului s-a deplasat un echipaj cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă (ASAS) cu cinci subofiţeri din cadrul Gărzii de Intervenţie Râmnicu Vâlcea. Reprezentanţii ISU au constatat „scurgeri uşoare de gaz” şi au luat măsuri de prevenire şi stingere a incendiilor (PSI), până la sosirea echipei Distrigaz.
 
Câteva minute mai târziu, prezenţa paramedicilor era din nou solicitată pentru un accident rutier, de această dată în nordul judeţului, în Ţara Loviştei, pe singurul drum naţional de pământ din ţară - DN 7D. În comuna Perişani, un pieton a fost acroşat de un autoturism. Victima era în stare inconştientă, dar avea puls. 
 
La faţa locului s-a deplasat un echipaj SMURD cu trei subofiţeri de la Garda de Intervenţie Brezoi şi un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Vâlcea care în final a preluat victima pentru a fi transportată la spital. 
 
Apoi, cu câteva minute înainte de ora 22:00, un alt accident rutier avea să stranguleze din nou traficul pe una dintre cele mai tranzitate artere rutiere din România - DN 7 / E 81. Tot pe Valea Oltului, dar în Sibiu, în Colonia Tălmaciu, aproape de graniţa cu Vâlcea, un alt pieton avea să fie grav accidentat de un conducător auto. 
 
Din primele cercetări a reieşit că pietonul, a cărui identitate încă nu este cunoscută, s-a angajat în traversarea neregulamentară a drumului naţional.   
 
Şoferul maşinii are 38 de ani şi este localnic. Pietonul, grav rănit, urma să fie transportat la spital, la ora publicării acestui material, iar traficul în zonă era blocat. 
 
Vă mai recomandăm şi: 
 
Imagini înfiorătoare de la un accident pe Valea Oltului în care au murit două persoane. Un Audi a intrat într-un TIR condus de un bulgar FOTO VIDEO
 
Carambol pe Valea Oltului. O mamă şi un bebeluş de trei luni, la spital
 
Accident mortal pe Valea Oltului, în Călimăneşti. Călcată de o maşină, o femeie şi-a pierdut viaţa FOTO 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările