FOTO Adevăratele semnificaţii ale unor simboluri celebre
0
Multe dintre simbolurile pe care le cunoaştem astăzi au o poveste fascinantă, iar unora li s-au atribuit alte semnificaţii decât cele originale.
Limbajul simbolic este un limbaj universal. Semnele, simbolurile nu exprimă doar relaţia dintre lucruri, evenimente şi gânduri. Unele au rămas indescifrabile, altele ne ajută să înţelegem modul în care s-a dezvoltat gândirea umană, au evoluat arta, obiceiurile, religia şi mitologia. Ele au capacitatea de a transmite mesaje care au rezistat trecerii timpului.
Pe vremuri, simbolismul era doar pentru cei iniţiaţi. În zilele noastre, tot mai multă lume este interesată de misterul din jurul simbolurilor. Sensul adevărat al multora dintre simboluri este cunoscut doar de istorici şi cercetători.
Unele sunt ascunse în locuri în care nici nu ne-am aştepta sau imagina. Asociate cu religia, rădăcinile lor sunt mult mai adânci, fiind trasnmutate de-a lungul timpului. „Vestigiile religiei păgâne în simbolistica creştină sunt irefutabile”, spunea Dan Brown în Codul lui Da Vinci, amintind despre discul solar al egiptenilor care ulterior îl regăsim ca aureolă a sfinţilor creştini, de pictogramele cu zeiţa Isis alăptându-l pe Horus, preluate mai apoiu în imagistica Fecioarei Maria cu Pruncul Iisus în braţe.
„Efectiv toate elementele ritualurilor catolice ― mitra, altarul, doxologia şi împărtăşania ― adică "hrănirea cu trupul Domnului" ― provin din religiile păgâne anterioare”.
STEAUA LUI DAVID, HEXAGRAMA
În timp ce unii susţin că simbolizează scutul folosit de Regele David în bătălie, alţii îi atribuie cele şase dimensiuni spaţiale: sus, jos, nord, sud, est şi vest, la care se adaugă centrul - spiritual uman.
Astăzi, hexagrama este simbolul statului Israel, a cărei origine este mult mai veche.
Potrivit documentelor, prima utilizare a sa de către evrei este întâlnită în 1018 e.n. Numai că simbolul a fost descoperit şi în temple indiene, datând cu mii de ani înaintea erei noastre. Pe pereţii exteriori ai acestora s-a găsit alături de hexagramă chiar şi controversata svastică. Pentru hinduşi hexagrama ilustra chakra inimii în mandala – simbolul pentru Univers.
Svastici în interiorul unei hexagrame sunt întâlnite şi în „Cartea tibetană a morţilor”, având o cu totul altă semnificaţie decât cea pe care a încercat să i-o dea Hitler: forţa creatoare a Universului.
Mai mult, simbolul este întâlnit în mai multe religii din lumea întreagă, iar semnificaţia în toate este una pozitivă.
Cunoscută şi sub numele de „Pecetea lui Solomon”, „Steaua lui David” a fost simbolul secret al preoţilor astronomi. Ulterior a fost preluat şi de regii israeliţi David şi Solomon. Şi de aici şi denumirea, David fiind cel care a scris Psaltirea din Vechiul Testament. Astăzi este unul din cele mai populare simboluri religioase iudaice, fiind asociat şi cu Mişcarea Sionistă.
Steaua lui David este pe steagul naţional al statului Israel de la înfiinţarea acestuia, în 1948.
Simbolul geometriei sacre este format din uniunea a două triunghiuri simetrice suprapuse care, ca şi în cazul copacului vieţii, vine să arate existenţa Divinităţii în plan celest, dar şi material.
Destul de târziu, aşa cum spuneam, a fost atribuit acest simbol evreilor. Aşa cum regăsim crucea pe bisericile ortodoxe, la fel întâlnim Steaua lui David (Magen David în ebraică) pe locurile de rugăciune evreieşti.
Evreii explică în două moduri originea simbolului. Iniţial era folosit ca structură de rezistenţă pentru a întări scuturile de luptă ale evreilor, ca acestea să nu poată fi deformate de lovituri. Scuturile aveau astfel şase puncte de rezistenţă.
O altă interpretare istorică face referire la Regele David şi schimbarea alfabetului ebraic. Pe scutul acestuia de luptă erau imprimate două litere „D”, prima şi ultima din numele său, care în vechiul alfabet ebraic erau reprezentată sub forma triunghiului echilateral. Suprapuse în forma lor veche, au dat naştere „Scutului lui David”, hexagramei, stelei cu 6 colţuri.
Şi alte religii au folosit hexagrama care evidenţiaza forma de stea, dar şi hexagonul centrat. Simbolul numit „Shatkona” îl reprezintă la hinduşi pe Shiva, triunghiul cu vârful în sus - latura masculină a divinităţii şi triunghiul cu vârful în jos - partea feminină a divinităţii, Shakti; reprezentând deopotrivă îmbinarea dintre apă şi foc.
Nu doar pe sinagogi e întâlnit simbolul ci şi în arhitectura locurilor de rugăciune ale Mormonilor. Şi la ei simbolizează tot uniunea dintre cer şi pământ, în ideea că Dumnezeu coboară la om, iar acesta se înalţă la Dumnezeu.
O altă interpretare legată de acest simbol face referire la cele şase zile ale creaţiei, dar şi la cele şase daruri divine date omului (Facerea-Geneza 1:26): dragoste, putere, înţelepciune, milă, maiestate şi justiţie. Hexagrama mai este legată şi de puterea Creatorului care se întinde în toate cele şase direcţii: răsărit şi apus, miazăzi şi miazănoapte, în jos şi în sus.
În Cabala simbolizează lupta dintre bine şi rău, dintre material şi spiritual.
Regăsim simbolul în structura moleculară, în aşezarea moleculară, în relaţia dintre molecule, dar şi în fagurii din stupii de albine.
PENTAGRAMA, STEAUA CU CINCI COLŢURI
Reprezintă unul dintre cele mai vechi simboluri de pe Pământ, fiind folosit cu peste 4000 de ani înainte de Hristos, fiind un simbol religios păgân. A ai fost cunoscută şi sub alte denumiri: Steaua Vieţii, Steaua / Piciorul / Crucea Vrăjitoarelor, Nodul fără de Sfârşit, Pentalpha, Rădăcina Druidului.
Deşi astăzi este asociată cu satanismul, pentagrama reprezintă la origine calităţile omului: cele patru puncte sunt elementele din natură – apa, aerul, pământul şi focul, iar cel de-al cincilea, cel mai înalt simbolizează spiritul.
Pentagrama, crucea în cinci colţuri, este un simbol precreştin legat de venerarea naturii. Anticii îi atribuiau două componente: cea masculină şi cea feminină - Yin şi yang. Când ele se aflau în echilibru, datorită intervenţiei zeilor, lume era dominată de armonie; în caz contrar se ajungea la haos.
Pentagrama reprezenta şi "sacrul feminin " sau "Zeiţa", simbolizând-o la origini pe Venus, zeiţa iubirii şi frumuseţii. Astronomii antici au descoperit că la fiecare opt ani, planeta Venus schiţa un pentagon perfect pe ecliptică, motiv pentru care pentagrama şi Venus au devenit simbolurile perfecţiunii, frumuseţii şi caracteristicilor ciclice ale iubirii.
Grecii au folosit ciclul de opt ani pentru Jocurile Olimpice. Puţini ştiu că intervalul de patru ani între două ediţii corespunde ciclului planetei Venus. Steaua cu cinci colţuri a fost înlocuită în ultimul moment de cele cinci cercuri întrepătrunse ca siglă oficială a Jocurilor Olimpice, simbolizând spiritul de armonie al jocurilor.
În zilele noastre, simbolul a fost pervertit de Hollywood pentru a fi folosit în filmele horror, cu ucigaşi satanişti, alături de alte simboluri presupus demonice, dar această interpretare demonică este incorectă din punct de vedere istoric.
Ideea a fost preluată însă de la Biserica Romano – Catolică, care, la începuturile sale, i-a alterat semnificaţia în cadrul campaniei de eradicare a religiilor păgâne şi de convertire la creştinism. A fost lansată o acţiune de defăimare a zeităţilor păgâne, acuzate că foloseau simboluri demonice.
De fapt este vorba despre pentagrama inversată în care ulterior va apărea şi un cap de ţap. La ea se închinau cavalerii templieri.
În perioadele de tulburări sociale, campaniile de defăimare a vechilor simboluri sunt o practică des folosită: semnificaţia acestora fiind alterată în timp. Aşa s-a întâmplat cu tridentul lui Poseidon care a devenit furca diavolului, cu pentagrama lui Venus care acum este considerat un semn al necuratului ori cu pălăria ţuguiată a vraciului care s-a transformat în timp în simbolul vrăjitoarelor.
Şi dacă ne întoarcem la zilele noastre, regăsim pentagrama inclusiv în structura militară a Statelor Unite ca simbol al războiului: pe fuzelajul bombardierelor şi pe epoleţii generalilor. La fel cum îl folosesc şi sataniştii.
Pentagrama, steaua cu cinci colţuri, însă, a fost un simbol considerat magic şi divin în numeroase culturi, pentru că atunci când este desenată cele cinci linii drepte se intersectează într-un mod care respectă automat proporţia divină.
Cea mai veche atestare a crucei cu cinci colţuri provine din oraşul Ur, al vechii Mesopotamii, din jurul aului 3500 î.Hr. Pe atunci era asociată cu puterea imperială. Apoi o regăsim pretutindeni în istoria umanităţii, având înţelesuri pozitive. Sumerienii asociau cele cinci colţuri cu cele cinci planete pe care le cunoşteau la acea vreme.
Grecii lui Pitagora o asociau cu perfecţiunea matematică, susţinând că este cheia către o cunoaştere superioară. Grecii o mai asociau şi cu simbolul lui Persephona, zeiţa care cobora în fiecare an în adâncuri. În timpuri medievale se folosea pentru protecţie împotriva demonilor, simbolizând virtuţile cavalereşti: respect, castitate, generozitate, curtoazie, cavalerie. În Egipt reprezenta simbolul “pântecului din adâncuri”, adică al Pământului. Celţii o asociau cu zeiţa Morrigan. La creştini o regăsim alături de cruce simbolizând rănile lui Iisus Hristos. La evrei simboliza cele Cinci Cărţi ale lui Moise – Pentateuch. Multe dintre culturi au asociat simbolul cu cel al Cunoaşterii şi al Adevărului, al Cunoaşterii Interzise.
O regăsim şi la daci, în Peştera de la Chindia, din judeţul Mehedinţi. Potrivit prof. Dumitru Bălaşa, Pitagora o va studia mai târziu împreună cu alţi ucenici greci, pe tărâmurile noastre, ducând acest semn până în Atena şi făcându-l cunoscut sub numele de „Diagrama lui Pitagora”. Semnul, după credinţa daco-geţilor era aşezat în faţa templului împotriva strigoiului sau duhurilor malefice.
Steaua inversată cu picioarele în sus reprezintă acum un semn ocult folosit în ceremonii magice.
PEŞTELE
Peştele a fost utilizat de la începuturile religiei creştine, semnificaţia lui fiind aceea de a transmite celorlalţi că au devenit creştini. Peştele a fost ales ca simbol după ce Iisus le-a promis apostolilor că-i va învăţa să devină „pescari de oameni”. El asemăna Împărăţia Cerurilor cu un năvod plin cu tot soiul de peşti. Imaginea peştelui simbolizează şi bunătăţile cereşti (Matei 7, 9-11; 13, 47-48; Luca 5, 10).
Este un simbol pe care-l regăsim însă şi în religia păgână asociat cu fertilitatea, naşterea şi forţa naturală a femeii.
Simbol al elementului apă îl întâlnim şi în mitologia indiană. Călărit de Varuna, simbolizează restaurarea ciclică şi naşterea. Una din înfăţişările pe care le ia Vishnu, ca să-l salveze de potop pe Manu. Peştele dezvăluie ştiinţa sacră. În China, este asociat cu norocul, fecunditatea, datorită capacităţii sale de reproducere. Islamiştii îl asociază tot cu fertilitatea şi prosperitatea.
Îl regăsim ca simbol al înţelepciunii şi în iconografia popoarelor indo-europene. Purtător de mistere, trăieşte în adâncuri necunoscute.
La creştini este reprezentat prin două arcuri care se intersectează, fiind simbolul Salvatorului sau Mântuitorului, semn secret de identificare folosit pentru a evita persecuţiile.
Este cel mai simplu simbol creştinesc, fiind unul dintre simbolurile hristice cele mai răspândite în primele secole creştine. Are la bază anagrama cuvântului „peşte” – „IHTIS”, în greacă, interpretată drept: Iisus Hristos Fiul Domnului Salvatorul – un acrostih hristologic. Sintagma este rezumatul doctrinei creştine şi totodată prima mărturisire de credinţă.
În Evanghelie este întâlnită ca parolă o imagine cu doi peşti de o parte şi o ancoră cu vârf în formă de cruce pe de altă parte. Semnul a fost întâlnit şi în foarte multe catacombe, în picturi murale, pe sarcofage, în inscripţiile funerare, sau alte locuri secrete ale creştinilor.
Creştinii se recunoşteau cu ajutorul acestui simbol între ei fără a se expune în vremurile de prigoană Purtau la gât peştişori din metal, din piatră sau sidef, cu inscripţia: „Fie mântuirea Ta!” sau „Mântuieşte!”.
Simbolul a fost descoperit şi pe o piatră preţioasă de onix descoperită în situl de la Potaissa, din Turda, în Ardeal. Pe piatră este sculptat un păstor ce poartă pe umeri un miel, iar deasupra un copac având o pasăre pe una din ramuri. În scenă mai apare şi o corabie cu un om care cade în apă, iar în jurul acesteia criptograma IHTIS. Descoperirea a fost încadrată ca aparţinând primelor veacuri creştine.
YIN ŞI YANG
Este unul dintre simbolurile religioase în Taoism. Potrivit filozofiei chinezeşti, conceptul descrie modul în care forţele opuse se întrepătrund pentru a susţine lumea. Este o permanentă luptă între cele două, dar şi o permanentă susţinere prin existenţa fiecărei părţi. Dualismul sau conceptul puterii egale care stă la baza lumii îl reîntâlnim în multe dintre ştiintele şi filozofiile Chinei.
Yin şi yang semnifică femeia şi bărbatul, întunericul şi lumina, jos şi sus etc. Yin reprezintă ”întunericul”, ” nordul”, ”negrul”, ”femeia”, iar yang ”lumina”, ”sudul”, ”bărbatul”, ”albul” cercului. Cele două simbolizează armonia universului, echilibrul dintre două forţe opuse.
Conceptul cunoscut pe tot globul, i-a inspirat pe mulţi căutători de adevăr, dar mai are aspecte de neînţeles. Specialişti în Yin & Yang susţin că acest concept nu se aplică şi dualităţii dintre bine şi rău, iar pentru a înţelege de ce - este nevoie de o cunoaştere mai profundă a logicii metafizice din spatele simbolului.
Există un echilibru universal între toate lucrurile opuse: mare şi mic, sărac şi bogate, întuneric şi lumină, creştere şi descreştere, mărire şi decădere, bărbat şi femeie etc.. Ideea este că nu trebuie să fi ataşat nici pe Yin, nici pe Yang, ci trebuie îmbrăţişate ambele semne, pentru a avea un echilibru în viaţa proprie, astfel încât să fie acceptat şi fluxul natural dintre ele.
Este un concept care ne învaţă că oamenii sunt diferiţi, iar lucrurile sunt în continuă schimbare, de aceea binele şi răul n-ar face altceva decât să încurce fluxul de armonie şi echilibrul vieţii.
Se încarcă comentariile...
