Au început petrecerea mult prea devreme. Mai mulţi şoferi beţi s-au ales cu dosare penale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii de la Rutieră îi "vânează" pe şoferii care au consumat alcool.Foto arhiva Corina Macavei
Poliţiştii de la Rutieră îi "vânează" pe şoferii care au consumat alcool.Foto arhiva Corina Macavei

Sute de şoferi au fost opriţi la control, sâmbătă, de poliţiştii rutieri din Vâlcea. Oamenii legii le-au întocmit dosare penale unor şoferi băuţi sau care au ieşit la plimbare pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere. Unii dintre conducătorii auto au băut atât de mult încât aproape că au stricat aparatul de măsurat alcoolemia.

Printre şoferii care au dat peste cap etilotestul s-a numărat un bărbat de 43 de ani din comuna Prundeni care a fost depistat cu 0,96 mg/litru alcool în aerul expirat. Ameţit de aburii alcoolului, un tânăr de 22 de ani din Horezu, cu puţină experienţă la volan, a luat-o la fugă când  i s-a făcut semn să oprească la control. Şoferul avea toate motivele să se ascundă de poliţişti având în vedere că la testarea cu etilotestul a reieşit o alcoolemie de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tot ieri, mai mulţi şoferi din Vâlcea şi Ilfov s-au ales cu dosare penale pentru că au fost fost prinşi conducând pe drumuri naţionale deşi nu aveau permis de conducere. În week-end, nici braconierii nu au scăpat nesancţionaţi. Trei bărbaţi din comuna Dăeşti s-au ales cu dosare penale după ce au fost prinşi în timp ce descărcau dintr-o barcă zeci de kilograme de peşte şi mai multe plase cu monofilament. Pentru prinderea lor, poliţiştii au fost nevoiţi să tragă trei focuri de avertisment. 

  

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite