UPDATE Căderi de pietre pe Valea Oltului, în urma ploilor abundente. DN 7, blocat din nou, mai bine de o oră FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Căderi de pietre pe Valea Oltului - DN 7 - E81 în zona Câineni - Vâlcea Foto Adevărul
Căderi de pietre pe Valea Oltului - DN 7 - E81 în zona Câineni - Vâlcea Foto Adevărul

De două zile, circulaţia pe Valea Oltului este blocată din multiple motive. Luni, 19 iulie, au fost probleme atât în Sibiu cât şi în Vâlcea, în urma unui accidente rutiere, iar marţi, situaţia s-a repetat în urma căderilor de pietre pe carosabil.

Update, ora 09:15 Poliţia Vâlcea a transmis că traficul pe DN 7 / E 81 - Valea Oltului se desfăşoară la această oră în condiţii normale, atât în urma căderilor de pietre de pe versanţi pe carosabil, cât şi a defecţiunilor tehnice survenite la un TIR, în zona Câineni şi recomandă şoferilor să circule cu prudenţă.

- ŞTIREA INIŢIALĂ - 

Judeţul Vâlcea se află sub atenţionare de Cod Portocaliu de ploi abundente încă de luni, 19 iulie, dar şi Cod Portocaliu hidrologic, ce vizează scurgeri de pe versanţi, viituri, torenţi şi pârâie, precum şi posibile depăşiri ale cotelor de apărare.

Primul cod portocaliu este valabil până la ora 10:00, a zilei de marţi, 20 iulie, în timp ce al doilea, hidrologic, până miercuri, 21 iulie, la ora 24:00.

Atât pe Valea Oltului cât şi în alte zone ale Vâlcii, s-au înregistrat din aceste motive o serie de probleme pentru care a fost operaţionalizată grupa operativă a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea. 

Marţi dimineaţa, în zona Câineni, la km 233, s-au raportat pietre pe partea carosabilă, din cauza cărora s-a blocat circulaţia pe DN 7 / E 81 timp de minute bune, pe sensul de mers Sibiu - Vâlcea, fiind chemaţi la faţa locului muncitorii de la Serviciul Drumuri Naţionale. 

Nu a fost singurul punct nevralgic de pe Valea Oltului de marţi dimineaţa. La aproximativ cinci kilometri depărtare, un TIR a rămas în pană, cu motorul blocat şi fără aer, la km 237 + 800 m, paralizând, de această dată, sensul de mers Vâlcea - Sibiu, în aşteptarea depanării.

TIR în pană de aer pe Valea Oltului - DN7 - E81 - Câineni judeţul Vâlcea Foto Adevărul

Un TIR rămas în pană a blocat din nou circulaţia pe Valea Oltului marţi dimineaţa, 20 iulie Foto Adevărul

Probleme au fost în Defileul Oltului şi în prima zi a săptămânii, luni, 19 iulie. Au început pe raza judeţului Sibiu, în jurul orei 15:00 când, în zona Lazaret, un alt TIR s-a oprit pe sensul de mers Sibiu - Râmnicu Vâlcea din cauza unor defecţiuni tehnice. Din acest motiv, traficul la km 244 al DN 7 / E 81 a fost blocat, circulându-se dirijată alternativ pentru aproximativ două ore şi jumătate.

Între timp, în urma unui accident rutier produs de această dată în Vâlcea, la Călineşti, în jurul orei 16:00, a blocat total traficul pe Valea Oltului şi la km 213 al DN 7 / E 81, timp de o oră, apoi a început să se circule alternativ. 

Abia, după ora 19:00 s-a reluat circulaţia în zonă în condiţii normale, în urma coliziunii dintre două autoturisme. 

Accident pe Valea Oltului - DN7- la Călineşti Vâlcea - în urma căruia traficul a fost blocat mai bine de două ore  Foto Adevărul

Unul dintre evenimentele care au blocat luni, 19 iulie, circulaţia pe Valea Oltului: accidentul rutier produs la Călineşti - Vâlcea; Foto Adevărul

Pompierii militari vâlceni au mai intervenit pe timpul nopţii de luni spre marţi, 19 / 20 iulie, şi pentru degajarea a doi copaci căzuţi peste reţeaua electrică în localitatea Buneşti, evacuarea apei, cu ajutorul motopompelor, din două gospodării, în localitatea Brezoi, strada Vultureşti, dar şi pentru deblocarea scurgerii de la acoperişul unui bloc din Râmnicu Vâlcea, de pe Strada Hacman, toate situaţiile survenind în urma ploilor abundente.

Copaci scoşi din rădăcini în urma atenţionării de Cod Portocaliu în Vâlcea - la Buneşti Foto Adevărul

Copaci scoşi din rădăcini în urma atenţionării de Cod Portocaliu în Vâlcea - la Buneşti Foto Adevărul

Vă mai recomandăm şi:

O familie susţine că este terorizată pe criterii politice: „Ne-au dat maşina peste cap şi au urinat pe noi”

UPDATE Valea Oltului, blocată din cauza unor accidente la indigo. Cozi de maşini de peste 40 km pe sens FOTO

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite