Campusurile şcolare din Vâlcea, o ruină. Elevii şi profesorii din Călimăneşti nu mai au acces în şcoală de 7 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministerul Educaţiei ar fi trebuit să aloce 2,5 milioane de euro pentru campusul din Călimăneşti. Foto Adevărul
Ministerul Educaţiei ar fi trebuit să aloce 2,5 milioane de euro pentru campusul din Călimăneşti. Foto Adevărul

Elevii Colegiului de Turism din Călimăneşti nu au acces în şcoala din 2007, de când unitatea de învăţământ a fost inclusă într-un program guvernamental ce viza construirea de campusuri şcolare. Copiii învaţă în două locaţii diferite din oraş, iar cadrele didactice sunt nevoite, pentru a/şi ţine orele, să facă naveta între şcoli.

Fosta clădire a liceului a fost dărâmată imediat după semnarea constractului de finanţare, în decembrie 2007, pentru a lăsa loc unui campus preuniversitar, dar investiţia nu s-a finalizat nici până în prezent pentru că Ministerul Educaţiei nu a mai alocat bani. 

Cei 400 de elevi ai şcolii învaţă în două locaţii: într-un spaţiu închiriat de la Consiliul Judeţean la parterul unui bloc, în centrul Călimăneştiului, şi în şcoala din satul Jiblea Veche. Adolescenţii care învaţă în centrul oraşului sunt nevoiţi să stea în pauză pe trotuar, în faţa blocului pentru că nu au o curte unde să-şi petreacă timpul liber. Pe de altă parte, elevii care învaţă la Jiblea, trebuie să meargă zilnic, printre maşini, mai bine de un kilometru. Şi profesorii se plâng de condiţii, mai ales că, pentru a-şi ţine orele, trebuie să facă naveta între cele două şcoli.

„Este obositor, mai ales iarna. E bine că ni s-au creat totusi condiţii, în sensul că ni se acordă o oră liberă pentru a putea ajunge de la o şcoală la alta. Pe de altă parte, suntem împărţiţi în două echipe, de şase sau şapte ani suntem în situaţia asta”, spune Elena Mihăilă, profesor la Colegiul de Turism din Călimăneşti.  

Campusurile şcolare din Vâlcea

Investiţie de 2,5 milioane de euro 

Proiectul de la Călimăneşti a „înghiţit” aproape un milion de euro, dar a fost abandonat în 2009, după ce s-au realizat aproape jumătate din lucrări. 

„Proiectul trebuia realizat în decurs de 9 luni, dar lucrările nu s-au putut finaliza din lipsa de fonduri. Din 2008 s-au tot făcut contracte adiţionale la contractul de bază, s-au executat lucrări sporadic astfel că doar 48 % din acest proiect este realizat. Ne-ar mai trebui 1,5 milioane de euro pentru a finaliza investiţia, adică de foarte multe ori bugetul pe un an al Primăriei Călimăneşti. Proiectul prevede consturirea mai multor locuinţe de tip garsonieră si a unei săli de sport, lucruri care nu se pot realiza din bugetul propriu”, declară primarul Florinel Constantinescu. 

Campusurile şcolare din Vâlcea

Edilul trage speranţa că lucrările se vor încheia totuşi până în decembrie 2015, mai ales că a depus o documentaţie pentru a primi finanţarea prin Agenţia de Dezvoltare Regională (ADR) Craiova. 

„Am depus la ADR un proiect pe fonduri europene şi aşteptăm anunţul pentru semnarea contractului de finanţare. Toate celelalte proceduri s-au finalizat, atât verificarea documentelor, cât şi vizita în teren, am dat clarificări de fiecare dată când ne-au solicitat cei de la ADR”, mai spune primarul oraşului Călimăneşti.

Potrivit edilului, dacă proiectul va primi finanţare, lucrările se vor executa cu acelaşi constructor, nemaifiind nevoie de organizarea unei noi licitaţii. 

Lucrări în paragină şi la Grupul Şcolar Pleşoianu

Un al doilea campus şcolar ar fi trebuit să se construiască, prin acelaşi program al Ministerului Educaţiei, şi în Râmnicu Vâlcea, la Grupul Şcolar „Căpitan Nicolae Pleşoianu”. Spre deosebire de liceul din Călimăneşti, situaţia de la Pleşoianu e mult mai complicată şi, din cauza neregulilor constatate de inspectorii Curţii de Conturi, primăria nu a mai depus documentaţia necesară obţinerii unei unei finanţări prin ADR Craiova.  

„Sunt probleme mari la „Pleşoianu” din cauza lucrărilor executate până în acest moment. La această şcoală s-au executat lucrări care nu trebuiau executate, care au şi fost plătite, şi au fost situaţii când nu s-au executat lucrări, dar s-au făcut plăţi. La „Pleşoianu” se pune problema să se facă o recepţie, iar apoi o reproiectare a lucrărilor”, precizează Ion Gherghinaru, inspector şcolar general al ISJ Vâlcea. 

Până la identificarea surselor de finanţare pentru realizarea investiţiei, conducerea ISJ Vâlcea spune că ar trebui efectuate în regim de urgenţă alte lucrări, pentru că şantierul din curtea liceului prezintă un adevărat pericol pentru cei aproximativ 1000 de elevi. În plus, lucrările de excavare au afectat rezistenţa zidului de sprijin al Dealului Capela. 

 „Eu zic că nu se vor abandona lucrările, dar trebuie să găsim sprijin pentru a asigura acel campus. Acolo este un pericol din cauza structurilor metalice neasigurate. Avem probleme şi cu sala de sport, sunt infiltraţii din cauza apei de pe Dealul Capela, s-a deteriorat tot parchetul după ploile din vară. Lucrarea este în perioadă de garanţie şi trebuie să vedem a cui este vina: a celui care a proiectat, a celui care a executat lucrarea sau a naturii”, completează şeful ISJ Vâlcea.

  

Conform contractului, Ministerul Educaţiei ar fi trebuit să aloce 2 milioane de euro pentru campusul preuniversitar de la Pleşoianu, dar lucrările au fost abandonate în 2009 din lipsă de fonduri.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite