Cauzele neştiute ale gingivitei, boala gravă ignorată în masă. Stomatolog: „Cel mai des apare din cauza periuţelor de dinţi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Printre factorii care influenţează apariţia sângerărilor la nivelul gingiilor se numără nu doar o igienă precară, ci şi anumite medicamente sau dereglările hormonale. Netratată, gingivita poate duce la căderea dinţilor.

Gingiile încep să se inflameze din cauza toxinelor eliberate de placa bacteriană şi a tartrului care se depune la nivelul dinţilor, din cauza unei igiene deficitare.

Printre factorii de risc se numără însă şi dereglările hormonale, mai ales în cazul adolescenţilor, sau anumite medicamente, cum ar fi cele administrate persoanelor care suferă de schizofrenie.

„Cauzele gingivitei sunt multiple, pot să fie de natură organică sau anorganică. Cel mai des această boală poate să apară din cauza unor leziuni, prin periaj cu periuţe de dinţi de proastă calitate. De asemenea, dereglările hormonale pot să provoace gingivita, la fel şi anumite medicamente, iar primul semn al intoxicaţiilor cu antibiotice se observă la nivelul gingiilor, al mucoasei bucale. Apoi, tratamentul medicamentos administrat persoanelor care suferă de schizofrenie afectează foarte mult mucoasa şi gingia. Persoanele care au gastrită pot să dezvolte şi gingivită, din cauza regurcitării. Această boală poate să apară şi din cauza unei inflamaţii a mucoasei bucale, în boli eruptive, cum ar fi scarlatina sau pojarul”, explică medicul primar stomatolog Laurean Miclea. 

Primele semne ale gingivitei

Odată instalată boala, gingiile încep să-şi schimbe culoarea, de la roşu la violet, apar mâncărimile la nivelul cavităţii bucale şi sângerările.  

„Primele semne ale boli sunt mâncărimile, apoi sângerările. La cele mai mici atingeri sau când persoana respectivă consumă diferite alimente apare sângerarea. Gingivita e însoţită de halenă, respiraţia urât mirositoare, din cauza sângelui care se alterează foarte repede”, mai spune stomatologul Laurean Miclea. 

Boala poate să se manifeste timp de mai bine de o lună, iar apoi simptomele să dispară. Acest lucru nu înseamnă însă că aţi scăpat de gingivită, iar o vizită la medicul stomatolog este obligatorie. Specialistul este singurul în măsură să prescrie un tratament antiinflamator şi să facă detartrajul. Netratată, gingivita favorizează apariţia paradontitei, boala din cauza căreia ne putem pierde dinţii. 

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite