Ce se întâmplă cu organismul după ce îţi scoţi fierea şi ce regim alimentar trebuie să urmeze cei care trec printr-o asemenea operaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fierea poate cauza probleme grave
Fierea poate cauza probleme grave

Fierea, colecistul sau vezica biliară este un organ de câţiva centimetri cu o funcţie precisă: colectarea bilei – substanţa secretată de ficat care ajută la descompunerea grăsimilor. Iată ce se întâmplă în organism după o operaţie de colecist

Formarea calculilor biliari (n.r.-pietrele la fiere) reprezintă motivul pentru care foarte mulţi oameni ajung pe masa de operaţie. Extirparea colecistului nu afectează în vreun fel ficatul, spun medicii, care va continua să secrete bila ca şi până atunci. Singura diferenţă constă în faptul că secreţia hepatică nu va mai putea fi depozitată în fiere.  

Potrivit chirurgului Dan Ponoran, după colecistectomia laparoscopică bila se descarcă direct în tractul digestiv pentru că, nemaiavând unde să se depoziteze între mese, se scurge continuu în intestine. Cantitatea de bilă secretată de ficat va fi constantă, dar pacienţilor li se recomandă să treacă de la trei mese principale pe zi la cinci mese, adică să mănânce puţin şi des. 

Dacă persoana care şi-a scos fierea mănâncă doar o singură dată pe zi, bila are efect iritant asupra mucoasei gastrice. Pe de altă parte, un exces alimentar sau mesele bogate în grăsimi vor avea efecte vizibile. Cantitatea de bilă secretată este constantă, dar insuficientă pentru a ajuta la descompunerea grăsimilor, iar alimentele vor rămâne nedigerate. 

Ce poţi să mănânci după o operaţie de colecist

Pentru a evita astfel de situaţii, medicii recomandă în primele zile după operaţie doar consumul de lichide şi alimente cum ar fi iaurtul, brânza de vaci. După un regim de câteva zile cu supă şi iaurt, pacientul poate introduce în alimentaţie şi alte produse. Prăjelile şi grăsimile sunt interzise însă, iar alimente precum untul, margarina, smântâna sau tocăturile din carne, varza, fasolea uscată, lintea, conservele, carnea de porc şi mezelurile sunt de evitat cel puţin câteva săptămâni după operaţie. Nici consumul de alcool şi dulciuri nu mai este permis o perioadă, iar ciocolata devine de asemenea un aliment contraindicat după colecistectomia laparoscopică.

Regimul alimentar este recomandat cel puţin şase luni, în funcţie de fiecare pacient, timp în care alimentele permise sunt destul de puţine. Cei care nu mai au vezica biliară pot consuma brânză de vaci nesărată, caş dulce, cartofi fierţi, carne de pasăre sau vită, peşte slab- păstrăv, şalău şi biban, pâine prăjită, supă de zarzavat, morcovi sote, mazăre verde etc.  

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite