Cele mai amuzante nume de localităţi din România: Măciuca, Mădulari, Milcoiu, în topul celor cu denumiri haioase

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele mai amuzante nume de localităţi din România. Măciuca, Mădulari sau Milcoiu sunt doar trei comune din judeţul Vâlcea cu denumiri mai puţin obişnuite, intens dezbătute în cadrul unor emisiuni pamflet difuzate pe posturile naţionale de televiziune şi care au generat multe bancuri de-a lungul timpului.

Măciuca este cu siguranţă una din cele mai cunoscute aşezări din Vâlcea, fiind şi una dintre cele mai amuzante nume de localităţi din România. Etimologic, numele comunei vine de la cuvântul „măciucă”, un ciomag sau o bâtă mare folosită ca armă de luptă.  Numele apare pentru prima oară într-un hrisov din 1531 semnat de Vald Înecatul, voievodul Ţării Româneşti. Numele amuzant al comunei este considerat unul cu tentă sexuală, care a generat până acum multe glume şi zâmbete.  Şi pentru a alimenta parcă aceste glume, din vara anului 2014,  comuna are şi un simbol pe măsură: o măciucă. Monumentul reprezentantiv amplasat chiar în faţa primăriei din localitate are cinci metri şi a stârnit comentarii amuzante chiar din partea localnicilor, care cred că statuia din marmură şi granit  e cam strâmbă.  

Cele mai amuzante nume de localităţi din România - Milcoiu, comuna cu mulţi bărbaţi

Motiv de amuzament pentru cârcotaşi sunt comunele Milcoiu şi Mădulari, la rândul lor printre cele mai amuzante nume de localităţi din România. Până acum nu există însă vreo dovadă care să întreţină mitul că bărbaţii din cele două localităţi sunt mai „speciali”. Denumirea localităţii de la limita cu judeţul Argeş pare să aibă însă o legătură doar cu numărul mare de bărbaţi de aici. Bătrânii povestesc că, pe vremuri,populaţia comunei  Milcoiu era formată din peste 500 de bărbaţi. Pe de altă parte, documentele arată  că numele localitatii Milcoiu provine de la numele primului proprietar al satului, respectiv de la Milcu, fiul căpitanului Milcorbu. Autorităţile locale susţin că pământul aferent comunei Milcoiu a aparţinut lui Milcorbu, un căpitan de oşti în armata lui Mircea cel Bătrân care a primit, drept răsplată pentru vitejia sa, mai multe moşii. 

De asemenea, studii etimologige au relevant că numele comunei Mădulari  vine de la “mădulare”, nişte fosile găsite de oamenii locului în urmă cu mult timp, prima atestare documentară a comunei fiind la începutul secolului al XVI-lea, în vremea domnitorului Radu cel Mare. 

Muereasca şi Bărbăteşti sunt denumirile altor două localităţi din Vâlcea care stârnesc zâmbete, fiind considerate nume amuzante de localităţi în România. În timp ce numele comunei Muereasca are legătură cu femeile care obişnuiau să-şi spele rufele în albia râului din zonă, legenda spune că denumirea comunei Bărbăteşti vine de la un Bărbat, fiul unui cioban bogat din zonă. În anul 1 540, ciobanul le-a împărţit pământul celor patru fii ai săi ( Bărbat, Dobre, Costea şi Bodea) şi fiecare dintre aceştia au întemeiat câte un sat. 

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite