Autorităţile italiene au declanşat „Codul roşu” în urma unui apel primit la 112, din partea unei femei îngrozită de faptul că fratele ei vrea să o omoare, titrează publicaţia italiană „La Nuova Ferrara”.
Carabinerii sosiţi la locul faptei, în Copparo, s-au confruntat cu un bărbat de 47 de ani, de origine română, care în final a fost arestat pentru violenţă în familie şi ultraj, potrivit jurnaliştilor italieni.
Totul a început, explică aceeaşi sursă, în data de 18 februarie când românul şi-a luat sora la bătaie. Apoi a alergat-o cu un ciocan.
Trupele trimise de Centrul de operaţiuni au dat peste un bărbat extrem de agitat care încerca, cu o rangă şi un ciocan, să intre în casa în care se baricadase victima.
Când au încercat să-l convingă să se liniştească, românul a reacţionat violent, opunând rezistenţă şi încercând să-i lovească pe carabinieri.
Bărbatul a fost imobilizat şi arestat, după o primă încercare de a lovi carabinierii, înainte de a reuşi să pătrundă în locuinţă.
După ce a fost calmată, românca a fost însoţită la camera de urgenţă din Cona, unde a fost diagnosticată cu diverse răni pentru vindecarea cărora va necesita şapte zile de îngrijiri medicale.
Şi cum nu a fost primul episod de violenţă domestică de care bărbatul se făcea responsabil, sistemul judiciar a dispus, ca măsură preventivă, arestul preventiv până la finalizarea cercetărilor, pentru maltratare în familie şi opunerea de rezistenţă în faţa unui oficial public.
Vă mai recomandăm şi:
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
0 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate