Comuna din Vâlcea unde oamenii nu vor să muncească. Singurii care au răspuns anunţurilor disperate ale primarului au fost muncitorii din Bangladesh

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Muncitoarele din Bangladesh, la mare căutare în comuna vâlceană Bărbăteşti. Autorităţile sunt nevoite să angajeze croitorese din Asia întrucât localnicii refuză să muncească pe salariul minim pe economie.

Muncitoarele din Bangladesh sunt ateptate cu mare interes la fabrica de confecţii textile din comuna Bărbăteşti, care a fost deschisă în urmă cu un an. Tot de atâta timp, patronii şi primarul din localitate încearcă să recruteze persoane care să confecţioneze haine pentru englezi. 

„Când am adus acest investitor în Bărbăteşti am crezut că se vor bate oamenii pe cele 300 de locuri de muncă. Din păcate, nu a fost aşa. Fabrica are acum doar 28 de angajaţi din toată zona, de pe lângă Horezu. Degeaba am lipit afişe prin staţiile de autobuz şi am mers prin comune, pe la primării, să le spunem că avem locuri de muncă, că organizăm cursuri de calificare. N-a venit nimeni, oamenii nu vor să muncească”, declară primarul Constantin Banacu. 

Deranjat că localnicii se feresc de muncă ca de Necuratu', primarul localităţii vâlcene Bărbăteşti a căutat sprijin peste hotare. La apelul disperat al edilului au răspuns deja autorităţile din Bangladesh, care ar putea trimite în judeţul Vâlcea câteva zeci de muncitoare.  

„La o întâlnire a Camerei de Comerţ şi Industrie am zis că suntem dispuşi să apelăm şi la forţă de muncă din China sau Filipine. La scurt timp am primit un telefon din partea unui reprezentant al Ambasadei Republicii Bangladesh în România. Mi-a spus că ei au oameni în Piteşti şi în alte câteva oraşe, şi că ar putea trimite şi la noi muncitoare, că sunt foarte  bune în domeniul confecţiilor textile. M-aş bucura să aducă măcar 50 sau 60 de persoane, că avem unde să le cazăm”, mai spune alesul local. 

Pentru munca prestată în fabrica de confecţii din Bărbăteşti, muncitoarele din Bangladesh vor primi salariul minim pe economie, bonuri de masă şi cazare. Primăria are disponibile spaţii de cazare în două şcoli dezafectate din localitate. 

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite