Construirea unui bloc, aprobată după ce consilierilor locali li s-au cerut în instanţă despăgubiri de 200.000 de euro pe lună

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zona zero din Râmnicu Vâlcea în care se va construi un controversat bloc de locuinţe Foto Adevărul - credit DMS
Zona zero din Râmnicu Vâlcea în care se va construi un controversat bloc de locuinţe Foto Adevărul - credit DMS

O decizie a consilierilor locali din Râmnicu Vâlcea dă voie unui dezvoltator imobiliar să construiască blocuri într-o zonă în care niciodată până acum nu a fost permis acest lucru.

Este vorba despre un proiect respins în mai multe şedinţe anterioare, când structura majorităţii în cadrul Consiliului Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea era diferită de cea actuală. 

Din acest motiv, dezvoltatorul imobiliar a dat în judecată consilierii locali care i-au respins iniţiativa, pe motiv că nu există temei legal. Şi a solicitat despăgubiri de 200.000 de euro/lună.

Proiectul de hotărâre de aprobare a PUZ-ului în cauză prevede construirea unei clădiri mixte cu locuinţe şi spaţii comerciale în „zona zero” a oraşului unde sunt doar instituţii publice şi clădiri istorice: Consiliul Judeţean, Prefectura Vâlcea, Poşta Română, Parcul „Mircea cel Bătrân”, Finanţele Publice, două spaţii comerciale cu aprobare temporară, ambele construite pe schelete metalice şi un spaţiu verde pe care ar urma să fie construit un hotel.

La finele acestei săptămâni, PUZ-ul a primit în sfârşit aprobare din partea Consiliului Local Râmnicu Vâlcea. 

Deşi respectă regimul de înălţime specific zonei centrale, dezvoltatorul a avut nevoie de aprobarea consilierilor locali întrucât intenţionează să construiască pe o amprentă mai mare la sol, mai aproape de vecinii săi.

Proiectul a fost aprobat de majoritatea PSD - PER cu sprijinul USR. S-au abţinut de la vot viceprimarul USR, Andrei Gheorghiu şi un alt consilier al acestui partid, precum şi reprezentanţii PNL din Consiliul Local.

Procesul dintre dezvoltatorul imobiliar şi consilierii locali potrivnici va avea prima înfăţişare marţi, 7 decembrie, când se va decide dacă litigiul se va stinge odată cu aprobarea HCL sau se va judeca parţial. Rămâne de văzut dacă va continua pe partea de despăgubiri. 

Toţi consilierii care s-au abţinut de la vot au trimis la rândul lor instanţei de judecată motivarea gestului. „Nu înseamnă că dacă cineva îşi doreşte să construiască mai mult sau mai înalt, noi trebuie să ştirbim faţada oraşului. Trebuie să avem un echilibru între profitul obţinut de un dezvoltator şi faţa oraşului nostru... Fiecare ne-am trimis la instanţă propria motivare. Este drept că ideea de bază este la fel în cazul tuturor, fiind legată de oportunitatea unei astfel de construcţii în „zona zero” a oraşului, având în vedere că nu există o reglementare legală prin care un consilier local este obligat să aprobe un PUZ. Oportunitatea schimbării PUZ-ului zonei centrale prin PUZ-uri individuale este la latitudinea fiecărui consilier local. Se încearcă manipularea opiniei publice, dar depunerea de documente nu înseamnă decât că s-au respectat procedurile legale... Despăgubirile se ridică la 200.000 de euro/lună”, explică consilierii daţi în judecată. 

Vă mai recomandăm şi:

Judeţul în care alianţa USR-PLUS a picat în cap. Pact după alegeri: „Nu vrem funcţii”

Secretarul unei primării s-a întâlnit cu organizatorii unui protest, deşi ştia că are COVID. Şef de Poliţie, cercetat

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite