Râmnicu Vâlcea

articolul anterior articolul urmator

FOTO Copii agresaţi de colegi la şcoala sătească: „M-a dezbrăcat în fundul gol şi m-a coţăit“. Directoarea: „De modul în care vin copiii la şcoală nu sunt responsabilă“

33
10 Dec 2019 17:49:01
Autor: Daciana Mitrache
Doi copii de la Şcoala Primară Laloşu - Vâlcea susţin că au fost agresaţi fizic şi sexual de alţi doi elevi - în imagine alături de părinţii revoltaţi Foto Timpul de Vâlcea
Doi copii de la Şcoala Primară Laloşu - Vâlcea susţin că au fost agresaţi fizic şi sexual de alţi doi elevi - în imagine alături de părinţii revoltaţi Foto Timpul de Vâlcea

Şcoală primară din comuna vâlceană Laloşu este în centrul unui scandal cu tentă sexuală şi agresiuni fizice. Protagonişti sunt elevi din ciclul primar.

GALERIE FOTO
 
Doi băieţi, unul de clasa a III-a şi altul de clasa a IV-a, sunt acuzaţi că obişnuiesc să-şi bată colegii, să le dea pantalonii jos şi să mimează acte sexuale în clasă, în curtea şcolii şi în toalete. 
 
Părinţii a două dintre victime, sătui de traumele la care le sunt supuşi copiii şi de faptul că nu se ia nici o măsură, au sesizat problema jurnaliştilor. „M-a dezbrăcat în fundul gol şi a început să mă coţăie. S-a întâmplat la ora de sport, în curtea şcolii, toată clasa era acolo. Domnul profesor era de vorbă cu o femeie. La fel a făcut şi cu alţi colegi. L-am văzut şi în clasă şi în toaletă“, spune Ştefan, un băieţel din clasa a IV-a, despre colegul care obişnuieşte să mimeze actele sexuale, pentru publicaţia locală timpuldevalcea.net.
 
„Mie nu mi-a fost frică că-l bate, ci că se întâmplă aşa ceva, ce i s-a întâmplat băiatului meu. Că vedeţi câte cazuri sunt şi pe la televizor”, spune mama lui Ştefan.
 

„M-a lovit cu pumnul în spate“

Colega lui, Bianca, îi confirmă spusele: „Pe toţi copiii îi dezbracă acolo, în clasă şi noi toţi trebuie să ne uităm la el“. La rândul ei, copila a fost agresată de un alt elev: „Desenam în pauză cu o colegă, în ultima bancă, când a venit şi m-a lovit cu pumnul în spate“. Fetiţa a suferit un atac de panică, în urma căruia a rămas fără aer şi i s-a încleştat gura. De frică şi durere a doua zi nu a mai venit la şcoală. Părinţii susţin că au fost cu ea la dispensarul din localitate, apoi la spitalul din localitatea Balş, judeţul Olt, unde i s-a recomandat să facă o radiografie. 
 
Agresorul este un băieţel de clasa a III-a. În ziua în care s-a produs incidentul, cele două clase - de a treia şi a patra - învăţau împreună, în lipsa unuia dintre învăţători. Părinţii ambilor copii susţin că nu este prima dată când aud despre isprăvile bătăuşului: „Şi mama lui a spus că nu are ce să-i facă. La fel se comportă şi acasă”.
 
Bianca nu este la prima traumă suferită la şcoală. Părinţii povestesc că, în urmă cu un an, din cauza unor neînţelegeri, fetiţa a fost ţinută cu forţa în clasă, după ore, de mama colegului cu „apucături sexuale bolnăvicioase”. „Ne-a sechestrat fata timp de o jumătate de oră. Şi atunci am făcut scandal la şcoală. Am depus direct plângere şi la poliţie şi la parchet”, menţionează tatăl, fără să ofere detalii despre finalitatea acestui caz.
 
Părinţii s-au plâns atât direcţiunii şcolii, cât şi primarului din localitate. Cu toate acestea, agresiunile n-au încetat, iar copiii agresivi nu sunt sancţionaţi. În plus, directoarea şcolii consideră că părinţii exagerează. „Nu cred că eu sunt responsabilă de modul în care vin copiii la şcoală cu anumite comportamente de acasă. Am înţeles că fata a început, ea l-a lovit pe coleg şi el a ripostat. Este o simplă joacă între copii“, răspunde Simona Roşu, directoarea şcolii din comuna Laloşu. 
 
Cadrele didactice, după cum reiese din spusele copiilor, par să descurajeze orice solicitare de ajutor din partea elevilor: „Am încercat să-i spun, dar n-a vrut să mă asculte”, „I-am spus, dar nu m-a băgat în seamă”, sau „Directoarea susţine că nu ştia nimic, că profesorii nu o informează”, ori „Le-a spus celorlalţi copii să o lase în pace că-şi revine ea” ş.a.m.d.
 

Legea Bullyingului, inutilă

Inspectoratul Şcolar Judeţean a demarat propria anchetă la şcoala din Laloşu, iar Protecţia Copilului a fost sesizată. Andra Bică, şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea, consideră că o cauză a lipsei de acţiune la situaţia respectivă este o luptă absurdă de orgolii care se răsfrânge asupra copiilor: „Undeva în Legea Educaţiei se specifică clar: profesorul are obligaţia de a anunţa Protecţia Copilului – DGASPC – dacă acel copil trăieşte într-un mediu bolnav. Tu, ca şi cadru didactic, ai obligaţia să anunţi Protecţia Copilului. Pentru că aceste fapte se întâmplă la şcoală sunt vinovaţi şi profesorii, dar cea mai mare problemă la Laloşu o reprezintă relaţia (conflictuală – n.r.) dintre primar şi directoare“. 
 
Primarul din Laloşu, Nicu Constantin, şi directoarea şcolii, Simona Roşu, au mai multe procese pe rol din diverse motive instituţionale: refuzul administraţiei de a deconta naveta cadrelor didactice, incapacitatea şi lipsa de comunicare şi colaborare între forurile decizionale pe tema investiţiilor, a consiliului de administraţie al şcolii etc. 

De altfel, primarul Constantin este cel care i-a convins pe părinţii copiilor agresaţi să ia legătura cu ziariştii. Agresiunile sexuale şi fizice de la şcoala din Laloşu n-au fost confirmate în urma unei anchete a poliţiei desfăşurată recent. Pe de altă parte, faptele descrise de copii se încadrează în tiparul prevăzut de Legea bullyingului, un act normativ intrat în vigoare luna trecută. Cu toate acestea, normele de aplicare a legii n-au fost încă elaborate de Ministerul Educaţiei. 

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

33 Comentarii

Adrian Foangǎ
10.12.2019, 17:56:57

Puneti mana pe el cand il prindeti singur, sa nu va vada careva, si trageti-i o bataie buna. O sa vedeti ca nu mai ridica ochii cand trece pe langa alti copii.

+10 (12 voturi)
Victor Nagy
10.12.2019, 19:44:38

Poate se supără , un părinte , frate , etc, de-al unui copil agresat .... și îl pune în scaun cu rotile , pentru restul vieții .

+1 (3 voturi)
Ludwig
10.12.2019, 19:45:22

Asta e cand in loc in scoli sa se predea educatie sexuaka, se preda religie.

0 (12 voturi)
Oscar La Fontaine
10.12.2019, 18:31:21

Laloșu e sat de țigani - nici nu poți să oprești mașina când treci pe acolo.

+3 (5 voturi)
BYBY BYBYKU
10.12.2019, 18:51:19

dupa cladiri nu pare. Romanii au plecat cu totii ? unde ?

Vezi toate comentariile (33)