Credinţe şi superstiţii despre ouăle de Paşte, în urmă cu un secol: „Oul plin de viermi simboliza norocul”
0
Nu există dovezi clare de când datează obiceiul de a înroşi ouăle, ci doar o serie de menţiuni în scrierile vechi, credinţe şi obiceiuri care dăinuiesc de veacuri, transmise din generaţie în generaţie, cu ajutorul folclorului.
Rămâne un mister cum la popoare îndepărtate unele de altele, în spaţiu, s-a păstrat aceeaşi credinţă şi acelaşi obicei.
Ouă roşii de piatră, spre exemplu, s-au găsit în morminte antice, iar în cultura chinezească ouăle roşii erau prezente cu două milenii înainte de Hristos. Îl întâlnim în toate culturile şi toate timpurile, de la egipteni la perşi, de la indieni la fenicieni, de la greci la romani, de la ruşi la gali.
O serie de tradiţii legate de oul roşu se păstrează şi pe plaiurile noastre de secole. În credinţa populară, el apără contra duhurilor rele.
GALERIE FOTO CU OUĂ ÎNCONDEIATE DIN VECHIME ŞI DE ASTĂZI
Cea mai veche menţiune despre acest obicei este pomenită în scrierile lui Del Chiaro, secretarul domnitorului Constantin Brâncoveanu. Acesta descria obiceiurile de Paşti de la Curtea domnească din Bucureşti, menţionând faptul că Principesa dăruia preoţilor câte o năframă brodată, iar boierilor şi jupâneselor câte două ouă încondeiate, „artă în care excelează femeile valahe”.
În Moldova, se aminteşte despre ouăle de Paşte în cronica scrisă la 1762 de logofătul Gheorgache de la Iaşi: «Condica ce are întru sine vechi şi nouă a Prea Înălţaţilor Domni». Aici se pomeneşte că pe vremea lui Antioh Vodă exista obiceiul udatului în ziua de Paşte, iar cei care doreau „să scape de această neplăcere” trebuiau să ofere în schimb pască şi ouă.
Ne-am oprit atenţia asupra obiceiurilor legate de ouăle de Paşti în urmă cu un secol, pentru a vedea dacă şi cât se mai păstrează dintre acestea şi în zilele noastre, dar şi ce superstiţii şi credinţe existau în legătură cu acestea.
Focurile din cimitire, de Paşte şi apa cu ouă şi bănuţi de aur sau argint
În urmă cu 100 de ani, în satele din Sărand (Bihor), în Munţii Apuseni, spre exemplu, tinerii se ducea în Sâmbăta Paştelor prin pădure de unde luau butuci pe care-i duceau la cimitir unde seara le dădeau foc. Trei zile ardeau lemnele neîncetat.
O tradiţie străveche care se păstrează până în zilele noastre este cea legată de spălarea feţei în ziua de Paşte, înainte de a merge la biserică, cu apă proaspătă în care s-a pus un ou roşu şi bănuţi de aur sau argint, de către cei care au fost prezenţi la Slujba de Înviere. Banii simbolizau bogăţia, iar oul sănătatea.
Şi pe timpuri femeile duceau pască la biserică în noaptea de Înviere, dar avea una cu cruce pe care după slujbă o luau acasă şi alta fără cruce pe care o lăsau preotului alături de o bucată de slănină şi patru ouă roşii.
Ouă încondeiate Foto Facebook Tradiţii şi Flori de Sărbători
Ouăle de Paşte şi teama de bubat, sau ouăle încondeiate şi spaima de şerpi
Bisericile din Ţara Oaşului se umpleau în urmă cu un secol de coşuri cu pască, colaci, cârnaţi, miei, şuncă şi ouă, care erau aduse de bărbaţi pentru sfinţit.
Tot creştinul era dator să dea şi preotului şi altor prieteni şi rude ouă roşii în ziua de Paşte.
De la Slujba de Înviere, românii veneau acasă şi se puneau la masă cu toţii. Luau întâi „paştele” - anafura şi apoi ciocneau ouăle înroşite.
Prima dată se mânca oul: bărbaţii ciocneau cu soţiile, iar părinţii cu copiii, fapt ce se mai păstrează şi în zilele noastre, obicei însoţit de urările: „Hristos a Înviat!” şi „Adevărat a Înviat!”.
Cu toate acestea existau credinţe diferite despre momentul când este bine sau nu să se mănânce ouăle roşii, chiar în zone apropriate, precum cele din Vrancea: dacă unii, găseau de cuvinţă că acestea trebuie mâncate doar în prima zi, alţii, susţineau că nu trebuie atinse în nici una dintre zilele de Paşte.
În Moldova şi Banat se credea că cei care mănâncă ouă de Paşte se vor umple de bube. În Bucovina se credea că dacă mănânci de Paşte ou încondeiat, vei vedea şerpi tot anul.
Vechi modele de ouă încondeiate din regatul României la Biblioteca Muzeului Municipiului Bucureşti Foto Adevărul
Fără sare pe ouă, ca să nu se pârlească mâinile
În zona Muscelului, oamenii nu puneau sare pe ouă ca să nu li se pârlească mâinile. Ba chiar se credea că e bine să-l mănânci cu tot cu coajă, ca să fi sănătos şi viteaz tot anul. Numai că în acele vremuri nu existau vopsele cu chimicale, ci ouăle erau vopsite natural.
Tot în ziua de Paşte, se credea că este bine să se dea copiilor şi peşte rămas de la Florii.
„Poteca rătăcită” - obiceiul împărţirii ouălor roşii în memoria celor dispăruţi
Şi în zilele noastre, mai ales în zonele rurale, ouăle se mănâncă după împărtăşanie şi după ce s-a împărţit pomană pentru cei morţi, altfel se considera că aceasta nu este primită.
În Vâlcea spre exemplu, în zona Păuşeşti – Otăsău, se împărţeau ouă în prima zi de Paşte doar prin curtea bisericii, nu şi pe la morminte.
În Banat, în prima zi de Paşte, se aşezau pe masă colaci şi ouă pentru pomana morţilor şi sănătatea vitelor.
În alte zone, în ziua de Paşte se dădeau în locul colivei câte patru sau opt ouă. Când creştinul mergea să se miruiască, în schimbul anafurei lăsa două ouă roşii.
Bătrânii şi mamele cu copii morţi fără lumânare trebuiau să dea mai întâi ouă şi lumânări aprinse în Joia Mare, când s-a înconjurat biserica. „Poteca rătăcită” reprezenta obiceiul de a se împărţi ouă roşii – simbol al drumului celui rătăcit, mort nebotezat sau fără lumânare.
În zona Sfântul Gheorghe, ouăle se dădeau de pomană cu flori de liliac.
Cojile de ouă de pe „Apa Sâmbetei” sau cele care ascund necuratul
Tot în ziua de Paşte exista convingerea că este bine să arunci cojile înroşite de la ou într-o apă curgătoare care se vor întâlni cu „apele Sâmbetei” şi vor ajunge până unde sunt înfipte furcile pământului, în ciuda lui Iuda care le tot roade pentru a prăpădi lumea. Se credea că la vederea lor, Iuda îşi amintea de Paştele creştinilor şi-şi pierdea curajul, timp în care furcile se refăceau la loc. Ele reprezentau o uşurare pentru toţi cei morţi fără lumânare, nespovediţi sau neîmpărtăşiţi.
Ouă încondeiate Foto Ouă încondeiate Ciocăneşti - Bucovina
În zona Govora – Vâlcea, se credea că cei care aruncă cojile ouălor înroşite, în ziua de Paşte, îşi aruncă şi norocul.
În Bucovina exista credinţa că nu trebuie ţinute în casă cojile de ouă roşii, pentru că în ele se ascunde Necuratul. Acestea nu erau date nici găinilor din curte, pentru că se credea că nu vor mai oua, o superstiţie pe care o regăsim şi în zilele noastre.
Oamenii trăiau cu convingerea că ouăle roşii nu trebuie să lipsească de pe masă în toate cele trei zile de Paşte.
Fetele de măritat şi sărbătorile pascale
În zona Sucevei, fetele îşi puneau în Noaptea de Înviere, sub pernă, ouă încondeiate pentru a se mărita mai repede.
Şi în zona Braşovului exista, în urmă cu un secol, un obicei legat de fetele de măritat practicat în a doua zi de Paşte, când acestea trebuiau să-i servească pe juni cu ouă roşii, pe o tavă. Tinerele erau examinate de pretendenţi în timp ce ceilalţi junii trăgeau de timp ca să aleagă un ou, sub pretextul că sunt fie neînroşite suficient, fie prea mici şi alte glumele care ţineau suficient de mult ca doritorii să-şi facă o impresie despre fata de măritat.
Cojile înroşite, fără conţinut, ornament la icoane
În zona Păuşeşti – Otăsău din Vâlcea. exista obiceiul ca ouăle cu care copiii mergeau la Slujba de Înviere să fie puse ulterior de mame între boabele de porumb, ca să răsară toate şi să rodească.
În alte zone, un ou roşu era acoperit cu ceară pentru a se putea lega şi atârna de un cui, în casă, pentru a fi spart la Paştele următor. Dacă era plin de viermi se credea că familia va fi norocoasă, iar dacă era sec reprezenta ghinion. La fel procedau şi cei care păstrau peste an oul cu care au mers la împărtăşanie. Alţii păstrau însă acest ou doar 40 de zile, dar cu aceeaşi credinţă.
În Bucovina, unele localnice scoteau albuşul şi gălbenuşul printr-o mică găurică din ouăle roşii sau încondeiate şi păstrau cojile până la Paştele următor sau le înşirau pe o aţă şi le puneau la icoane în cuie, ca podoabe.
Ouă încondeiate expuse în ceramica de Horezu - Vâlcea Foto Mirela Mireanu
Petrecerile de Paşte şi mersul pe coji de ouă
De asemenea, pe vremuri, în prima zi de Paşte nu se organizau petreceri zgomotoase. Lumea se întorcea de la biserică şi se aşeza în linişte la masă.
În a doua zi de Paşte, la biserică se duceau numai cei însuraţi. Fetele aşteptau să vină în vizită băieţii cu udatul, cu un mănunchi de busuioc, şi să le ureze sănătate şi noroc. Se obişnuia ca în schimb tinerele să-şi răsplătească musafirii cu ouă şi pască.
Tot în a doua zi de Paşte, exista obiceiul vizitelor şi al schimbului de ouă, iar la final cu toţii se adunau la horă, întindeau mese, ciocneau ouă şi petreceau până seara târziu. Erau zone în ţară în care se întâlneau la astfel de petreceri oameni din trei – patru comune. Se ciocneau atât de multe ouă că se mergea pe coji timp de o săptămână. În alte locuri se întindeau mesele la iarbă verde imediat după slujbă.
Cei căsătoriţi mergeau la cei în vârstă cu pască şi ouă.
Junii din Braşov obişnuiau să meargă să petreacă la iarbă verde abia în a treia zi de Paşte. Acolo cinsteau pe toată lumea cu plăcintă şi vin, fiind cinstiţi la rândul lor, inclusiv cu ouă roşii.
Primul studiu al ouălor de Paşte
În 1928 pe când se afla la un Congres de Artă Populară de la Praga, pentru a vorbi despre ornamentaţia ouălor de Paşte la români, academicianul Arthur Gorovei a realizat că tema aleasă era un subiect necunoscut, ce încă nu fusese tratat la adevărata sa valoare.
Atunci a decis să culeagă material şi cu ajutorul a nenumăraţi colaboratori din ţară, dar şi de peste hotare: Suedia, Finlanda, Germania, Bulgaria, Olanda, Belgia, Polonia, Marea Britanie, Elveţia, Italia, Estonia, Republica Cehă, Grecia, Spania, Republica Moldova şi Ucraina, a reuşit ca un deceniu mai târziu să scoată la lumina tiparului lucrarea „Ouăle de Paşte – studiu de folclor”, care ne-a fost sursă de inspiraţie în redactarea materialului de mai sus.
Vă mai recomandăm şi:
Motivele iei româneşti, copiate într-o colecţie din revista „Vogue”. „Ne cerem scuze sincere”
Se încarcă comentariile...
