Cum s-a dat de gol un fals poliţist care a confiscat buletinele unor fete la spital. Escrocul a sunat, în mod bizar, la 112

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sibian reţinut de jandarmii vâlceni după ce s-a dat drept poliţist şi a confiscat buletinele unor paciente adolescente Foto Adevărul
Sibian reţinut de jandarmii vâlceni după ce s-a dat drept poliţist şi a confiscat buletinele unor paciente adolescente Foto Adevărul

Un caz straniu s-a petrecut la miezul nopţii de sâmbătă spre duminică, 15/16 februarie, în Spitalul Judeţean de Urgenţă din Râmnicu Vâlcea.

Sub pretextul că urmează să devină poliţist, un bărbat aflat în sala de aşteptare a Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean Vâlcea le-a cerut datele şi actele de identitate unor adolescente care au venit la spital simţindu-se rău. 

Scena s-a petrecut undeva în jurul miezului nopţii. Fetele au ajuns la spital direct dintr-un club vâlcean, unde cel mai probabil au consumat băuturi alcoolice, după care li s-a făcut rău. Una dintre cele patru tinere şi-a sunat mama, care le-a dus direct la UPU. 

Profitând de un moment în care femeia nu era în preajmă, bărbatul s-a prezentat ca fiind viitor poliţist şi le-a cerut fetelor să se legitimeze. Doar două dintre ele aveau cărţile de identitate asupra lor, pe care necunoscutul le-a confiscat, fără să dea prea multe amănunte, profitând de starea de rău în care se aflau tinerele.

Şi poate că ar fi rămas fără buletine, dacă tocmai „falsul poliţist” nu ar fi sunat la 112 ca să se plângă de comportamentul cadrelor de la UPU Vâlcea, despre care a susţinut că-i aduc expresii şi cuvinte jignitoare.

Un echipaj de jandarmi a fost trimis la spital pentru a verifica cele sesizate. Acolo au identificat şi reclamantul: un bărbat de 39 de ani din Sibiu, care venise şi el să însoţească pe cineva care se simţea rău. Nemulţumit de faptul că nu i se dă voie să stea cu pacientul, acesta a început să facă scandal, iar apoi tot el a chemat forţele de ordine. 

În timp ce jandarmii încercau să înţeleagă ce s-a întâmplat, adolescentele care se aflau şi ele în sala de aşteptare şi pe care sibianul le legitimase sub pretextul că este poliţist, au povestit păţania lor. 

Pe parcursul verificărilor, jandarmii au fost din nou sesizaţi, de această dată în mod direct, de către două minore aflate în sala de aşteptare a spitalului, cu privire la faptul că bărbatul îşi declinase calitatea de poliţist şi le solicitase actele de identitate fără niciun motiv. Având suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârşirea unei fapte de natură penală, bărbatul a fost percheziţionat corporal, moment în care au fost găsite actele de identitate ale fetelor”, se arată într-un comunicat al Jandarmeriei Vâlcea.

Drept urmare, „jandarmii au fost întocmit actele de sesizare şi le-au predat Poliţiei Vâlcea pentru continuarea cercetărilor”.

Odată cu actele, şi „falsul poliţist” a fost dus la sediul Poliţiei Râmnicu Vâlcea pentru audieri.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite