Cum vor locuitorii unui sat din munţii Căpăţânii să salveze turismul din pandemie. Deja s-au pus pe treabă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urma problemelor din industria HoReCa, cauzate de pandemie, locuitorii unei comune din Vâlcea au găsit o soluţie prin speră să facă faţă crizei din turism. Soluţia vine întâmpinarea ideii de transformare a localităţii în staţiune montană.

Comunitatea din Vaideeni – Vâlcea urmează, oarecum, demersurile vecinilor cu care împart Munţii Căpăţânii: Horezu - cu staţiunea Vârful lui Roman şi Voineasa - cu Vidra şi Obârşia Lotrului, şi chiar Novaci cu – Rânca (Parâng), toate staţiuni montane pe culmile Carpaţilor Meridionali. 

Bogata comunitate de oieri din Oltenia de sub Munte a început să se dezvolte încet şi sigur, în ultimii ani, pe plan turistic, prin apariţia unor pensiuni, precum: Cerna, Moara cu Vise, dar şi proiectul «Caselor Albastre» al Asociaţiei „Moştenitorii”. 

Doar că proprietarii de pensiuni s-au trezit în plină pandemie că nu pot asigura toate condiţiile şi cerinţele pentru izolarea turiştilor. 

Au realizat că se caută în mod special unităţile de cazare în care grupurile / familiile pot sta departe unele de altele. 

Mai mulţi localnici întreprinzători au decis, astfel, să-şi transforme vechile case bătrâneşti, reabilitate, în adevărate oaze pentru turism. Iar ideea s-a pliat şi pe una dintre condiţiile pe care le are de îndeplinit administraţia locală pentru a transforma localitatea în staţiune turistică: şi anume să aibă minimum 100 de spaţii de cazare, din care până acum are autorizate aproximativ 70.

„Am început să ne reorientăm, să refacem infrastructura turistică pe case separate. Sunt mulţi oameni dornici să se cazeze separat. Avem o acţiune comună cu Primăria Vaideeni, de autorizare a unor noi spaţii pentru cazare chiar în casele oamenilor, case bătrâneşti reabilitate de urmaşii tineri, o acţiune mai amplă în care sunt incluse şi «casele albastre»”, ne-a mărturisit proprietarul Pensiunii Cerna, Adrian Bondoc. 

«Casele Albastre» reprezintă un proiect după modelul întâlnit şi în Transilvania prin care se readuc la viaţă comorile zonei – casele seculare cu poveste, pe care iniţiatorii vor să le includă în circuitul turistic şi ca unităţi de cazare, nu doar pentru prezentare şi spaţii pentru organizarea de evenimente.

  

„Suntem la faza de strângere a documentelor pentru autorizarea ca spaţii de cazare. Avem deja solicitări pentru 50 de noi spaţii de cazare la nivel de UAT. Apoi, odată ce vom îndeplini şi condiţia aceasta legată de numărul minim al spaţiilor de cazare autorizate, solicitat de Ministerul Turismului, vom cere acreditarea ca staţiune de interes local”, ne-a declarat primarul din Vaideeni.

Daniel Achim Băluţă şi-a exprimat încrederea că, în maxim 10 ani, în vârful Munţilor Căpăţânii va apărea una dintre cele mai frumoase staţiuni montane din România, după modelul austriac.   

Vă mai recomandăm şi: 

Un jandarm a cântat Imnul României la pian, în vârf de munte, la peste 1.700 de metri, de Ziua Naţională VIDEO

Singurul atelier de borangic din România de unde poţi cumpăra o ie creată şi ţesută, sută la sută românească VIDEO

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite