Doi bărbaţi lăsaţi să moară, găsiţi după şase ore de la accident. Martorul, reţinut de Poliţie FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Accident mortal în Măciuca - Vâlcea în urma căruia două persoane şi-au pierdut viaţa; Foto Adevărul - credit ISU Vâlcea
Accident mortal în Măciuca - Vâlcea în urma căruia două persoane şi-au pierdut viaţa; Foto Adevărul - credit ISU Vâlcea

Un vâlcean, în privinţa căruia poliţiştii deţin informaţii că ar fi fost martor ocular la un accident rutier mortal şi nu ar fi anunţat acest lucru, a fost reţinut miercuri, 17 martie.

Accidentul s-a petrecut în satul Botorani din comuna Măciuca în noaptea de 13 / 14 martie. Există indicii că tragedia a avut loc la o oră după miezul nopţii. Cu toate acestea, abia dimineaţa, în jurul orei 7:00, după şase ore de la eveniment, un localnic a alertat autorităţile prin numărul unic de urgenţă 112.

Potrivit unor surse, persoana care a anunţat Poliţia despre accident mergea la biserică, la slujba de duminică, când a văzut în păduricea de pe marginea drumului care leagă satele Botorani şi Oveselu o maşină răsturnată.

GALERIE FOTO CU IMAGINI DE LA ACCIDENTUL DIN MĂCIUCA - VÂLCEA: VICTIMELE, LĂSATE SĂ MOARĂ

Când au ajuns la faţa locului, poliţiştii au avut parte de imagini de groază: în apropierea autoturismului transformat într-un morman de fiare se afla cadavrul unei persoane care fusese proiectată prin parbriz, în urma impactului violent cu un copac din apropiere. În maşină, încarcerată, mai era o persoană. Nici una dintre cele două victime nu mai trăia când au ajuns salvatorii şi poliţiştii la faţa locului. 

Un amic cu care au băut i-a lăsat să moară pe marginea drumului

În urma cercetărilor, s-a stabilit că în noaptea respectivă a mai existat o persoană care a asistat la accident. Acum rămâne de stabilit dacă aceasta se afla în aceeaşi maşină cu victimele, în altă maşină sau trecea întâmplător prin zonă, dar şi dacă cele două victime ar fi supravieţuit în cazul în care li s-ar fi acordat primul ajutor ori ar fi fost înştiinţate imediat autorităţile. Anchetatorii vor trebui să mai afle şi ce anume l-a determinat pe martor să părăsească locul tragediei.

Potrivit unor surse, acesta era amic cu cei doi bărbaţi care au murit în accident – unul de 25 şi altul de 40 de ani şi cu care ar fi mers la băut Martorul circula în maşina din spatele celei implicate în eveniment. Nu este exclusă nici ipoteza potrivit căreia cele două autoturisme se întreceau când şoferul celei dintâi a pierdut controlul maşinii.  

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea, Cătălin Udrea, a declarat despre acest caz: „Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Bălceşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălceşti, au continuat cercetările în cauza penală de ucidere din culpă, după ce în noaptea de 13/14 martie, pe raza satului Botorani, comuna Măciuca, a avut loc un accident rutier în urma căruia a rezultat decesul a două persoane”.

Aceeaşi sursă a mai precizat: „Poliţiştii au identificat un bărbat de 38 de ani, din comuna Măciuca şi care în noaptea de 13/14 martie a.c., deşi ar fi luat la cunoştinţă de producerea evenimentului rutier, nu ar fi acordat ajutor victimelor, şi nici nu a anunţat organele abilitate de producerea accidentului”.

De aceea, martorul a fost reţinut de poliţişti după audieri. „La data de 17 martie, în urma probatoriului administrat, organele de cercetare penală au dispus reţinerea pentru 24 de ore a bărbatului, acesta fiind cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate. Bărbatul urmează a fi prezentat magistraţilor pentru dispunerea de măsuri legale”, a mai menţionat Cătălin Udrea.

Caz similar, petrecut la 10 kilometri distanţă, în urmă cu un an

Anul trecut, la zece kilometri depărtare de accidentul din Măciuca, un tânăr de 18 ani a fost lăsat să moară tot de către  amici, pe marginea drumului. Accidentul s-a produs pe drumul ce leagă localităţile Măciuca şi Stăneşti. Şoferul conducea cu viteză, a pierdut controlul maşinii, care s-a izbit violent de un cap de pod. În autoturism erau cinci tineri, dintre care doar unul a suferit leziuni grave şi şi-a pierdut cunoştinţa, motiv pentru care amicii l-au abandonat în maşină, fără să ceară ajutorul autorităţilor, crezându-l mort. Ulterior, au încercat să-i păcălească pe anchetatori: cu ajutorul unei alte persoane, l-au mutat pe băiatul care era pasager, pe locul şoferului, ca să pară că el a fost cel care a provocat accidentul. În final, s-a aflat adevărul, iar cei implicaţi au fost reţinuţi. Lipsit de primul-ajutor şi de intervenţie medicală rapidă, tânărul a murit câteva ore mai târziu, la spital.

Evenimentul, ca şi în cazul Măciuca, a fost anunţat câteva ore mai târziu. Victima, deşi găsită în viaţă, nu a supravieţuit operaţiei. Instanţa de judecată din Bălceşti l-a arestat preventiv pe şofer, la vremea respectivă, pentru părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate, precum şi ucidere din culpă, iar restul pasagerilor au fost lăsaţi în libertate sub control judiciar. Ulterior, s-a dispus schimbarea pedepsei şoferului în arestat la domiciliu, pentru ca, la finele anului trecut, să fie trimis în judecată în libertate, sub control judiciar, pentru ucidere din culpă, alături de ceilalţi pasageri. În luna februarie a acestui an, a fost revocată şi măsura controlului judiciar. Cazul a intrat pe rolul instanţei, după mai multe tergiversări din partea celor acuzaţi, în urmă cu mai puţin de o săptămână, pe data de 12 martie.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Tânăr de 18 ani, lăsat de amici să moară pe marginea drumului, după un accident. Vinovaţii au încercat să-şi acopere fapta

UPDATE Doi oameni au murit după ce maşina în care se aflau s-a izbit puternic de un copac şi s-a răsturnat FOTO

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite